Nimicul
în uimire, fără luptă,
văd compromisul mimilor iubirii,
care sufocă străzile.
pe margini de trotuare,
cineva fură aripile păsărilor.
alătur fragmente de materie.
sufletul culege acidul rodului,
în scenografii inverse.
nu există felinare naturale.
se folosesc artificii periculoase,
care umplu spațiul cu aripi tăiate.
zborul e aruncat în praf.
vârfurile degetelor pășesc...
nasc tăceri ale trupului
în ritmul cuvintelor.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
uit să țes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi țes aripi
cu firul de argint
și acul de
cuarț incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori curcubeu...
Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
și-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări și raze de gânduri curate.
Cresc și cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
își poartă veșmântul de lacrimi reci
dar blând așternute,
hrănind flori
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nonacțiune
între două margini de drum,
aștept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.
cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colțul croitorului de vise.
las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.
între două puncte,
aștern culorile inferioare.
vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.
în albastru îmbrac suferința,
pentru a-mi fi la final liniște,
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iartă-mă, îngere!
mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt
zbor încrucișat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în fața încercărilor vieții
repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la aripi, dar cu o relevanță mică.
Tu cum cânți stâncă
stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău
câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer
negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și eu
nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Singurătatea orbului
s-a umplut de cuvinte
lemnul glăsuie în graiul teiului
pasărea
aripa și-o lasă pe tâmpla lui
în graiul legănării
vântul îi atinge fruntea
și naște frunze
numai el, orbul,
știe
din care anotimp vin toate
pentru că tâmpla lui
a devenit demult
un râu o cărare
o mișcare a viului
prin viu adulmecând
imaginea
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmașului
când totul se rostogolește
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec
primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânța
spre verdele crud
al începuturilor de lumi
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inelele inchid in cerc iubirea
De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
și iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng
Iar visul tău se pierde-n amoțire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau șoaptă?
Nu vrei să simți iubirea-n valuri necurmată
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vom alege o fărâmă
din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorințelor,
fremătând iubire
Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseți neștiute
Ploile
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măr ionatan
măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezește
în plâns și în râs construiește mama
copilăria
mingea-și rostogolește trupul
printre frazele durerii
și
când totul pare a fi prăbușit
se ridică versul
acoperă viața
seară de octombrie și atâția ani
prea mulți ani în care
privesc pe același geam
cum drumul
nu se mai schimbă
acoladele lui mă apasă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața unui penel-cruce
infinit de culori pe o pană de vultur...
gândurile reconstruite la infinit,
își depun literele pe un cadran albastru
și anotimpurile le fură creațiile,
reinventând poemele timpului.
unele aleg începutul.
altele miezul dogoritor al așteptărilor.
altele le conturează roadele în mii de lumini...
linii, puncte,
arcuiri periculoase în semințele poamelor
dulci acrișoare.
și nimicul e un anotimp al pământului.
își risipește brațele pe frunțile plecate în călătoriile pulsului,
printre ritmuri firești
sau nu...
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urma șarpelui pe cărarea albă
cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
și ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic
oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
și a muri ca un copac
pe verticala așteptărilor copilului
așa că
deschid larg porțile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine
la fel ca o fântână cu șapte inele
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lungi-s-ar vraja destrămată
mă-nvârt în sfera asta mică
numită univers finit
privesc și umbrele cum pică
din pomul vieții nesfârșit
o picătură de otravă
și alta de nectar primesc
de câte ori spun în oglindă
măi, chip de lut, eu te iubesc!
și-un ciob ajunge-n talpa lată
- metaforă căzută-n clipă -
ia-mă, Tu, Doamne, de-o aripă
trezește-mă din viață iar
și dacă îndrăznesc spre somnu-mi
de om comod să mă îndrept
urechea scutur-o iar zdravăn
pământul reavăn să-l strivesc
în căzătura mea de fată
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinte ( * )
visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...
Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Anne Marie Bejliu despre aripi, adresa este: