Plec între nu și da
răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colțul cuvântului
aștern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcnește dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul și teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniștea.
tot o iluzie.
poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă clipa
Doar o secundă clipa
îmi înțelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coșul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează și-mi șoptește
că știe, mă- nțelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simțită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
și îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori curcubeu...
Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
și-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări și raze de gânduri curate.
Cresc și cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
își poartă veșmântul de lacrimi reci
dar blând așternute,
hrănind flori
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la dor, dar cu o relevanță mică.
Tu cum cânți stâncă
stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău
câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer
negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar in seva...
Își pleacă timpul ramul
în destine...
Vieți sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neștiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
și-și varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veșnic renăscut,
redat Luminii.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )
ștergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...
... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.
o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foșnetul culorilor,
devenite brazi
și cer,
și ochi,
și aură,
și inimă,
în pieptul înfățișărilor
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măr ionatan
măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezește
în plâns și în râs construiește mama
copilăria
mingea-și rostogolește trupul
printre frazele durerii
și
când totul pare a fi prăbușit
se ridică versul
acoperă viața
seară de octombrie și atâția ani
prea mulți ani în care
privesc pe același geam
cum drumul
nu se mai schimbă
acoladele lui mă apasă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de întunericul prieten
uneori întunericul din mine se eliberează
și toate aceste frustrări resimțite zilnic
devin pietrele unui bulevard învechit
pe care tocurile pocnesc
de plinătatea unui gol confuz
reclamă umbrele pașii desculți
și peste toate aceste aberații
cineva strigă: libertate!
râd zidurile calcinate ale unei biblioteci
de câte ori cărțile scot semnele afară, în grădină
la uscat
și le agață de frunți
cârligele sensurilor incomplete
scârțâie scheletele celor păcăliți de vulpi umane
să iasă să iasă
să iasă să lupte cu o moarte prescrisă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )
visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...
Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Îmbătrânite mâini
aștern pe filă umbre
de litere prea șterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
și-n degete esența
lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent
Mai știi?
poemul cel din ceară
va curge prin celule
textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Anne Marie Bejliu despre dor, adresa este:
