Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Arthur Rimbaud despre iubire

Arthur Rimbaud

Iubirea trebuie mereu reinventată, e un lucru știut.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Arthur Rimbaud

Simțire

În seri de vară-albastre voi merge pe cărări,
Cu tălpile pișcate de ierburi și de spice;
Le voi simți răcoarea, din glezne până-n nări,
Și-mi voi lăsa-n vânt părul, spre cer să mi-l ridice.

O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi nimic,
Dar îmi va crește-n suflet iubirea nesfârșită;
Voi pribegi-n Natură, ca un țigan calic,
Și beat de fericire, ca lângă o iubită.

poezie celebră de din Poezii (martie 1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Nu iubesc femeile: iubirea trebuie redescoperită, asta-i știut. Femeile nu pot râvni decât la o situație sigură. Situația asta o dată câștigată, inima și frumusețea sunt puse deoparte; nu rămâne decât disprețul rece, din care se hrănește căsătoria, în ziua de azi. Sau văd femei, purtând semnul fericirii; dintre acestea aș fi putut face bune camarade, mistuite mai întâi de brute simțitoare, ca niște ruguri.

în Un răstimp în infern, Deliruri: Fecioara nebună (aprilie 1873)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Pedeapsa lui Tartufe

Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric și cenușă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i izbească-n față câte-o ușă.

"Oremus"-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Și-și rupese haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea omului cea veche!

Ci sfântu-i sfânt și-n pielea goală-
Păcat de ochi însă și inimă - rănite,
Mătănii- lacrimile ce-i cad în poală!
Și hainele ce mereu îl duc vai în ispite!

Dar nu înjură Tartufe, ci singur și gol,
Prinse a-și da, domnilor, la pas, ocol.

sonet de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuși n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Și scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiș -
Noaptea era și ea o barcă,
Chiar printre stele: pâș-pâș!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simțeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hățuri: hăis și cea!

[...] Citește tot

poezie celebră de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Senzație

Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.

Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Și mă îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.

poezie celebră de , traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Valea adormită

Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Și soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

sonet de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoșilor, priviți-o! În gări vă revărsați!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungați.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeți, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Și casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roșcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliți!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roșu-alai, priviți!
Fiți veseli și petreceți, curaju-o să vă vină!

Cățele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinți!
Vă cheamă-aceste case de aur! Dați năvală!
Mâncați! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinți,
Ce-a coborât în stradă. Bețivi cu burta goală,

[...] Citește tot

poezie clasică de (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Cântecul celui mai înalt turn

Trândavă juneță
Roabă orișicui,
Din delicateță
Viața mi-o pierdui.
O, să vină-o zi
Când ne vom iubi!

Mi-au spus: sihăstria
E de tine, frate.
Numai Bucuria
Dac-au să-ți arate,
Alt nimic nu poată
Din cuib să te scoată.

Trândavă juneță
Roabă orișicui,
Din delicateță
Viața mi-o pierdui.
O, să vină-o zi
Când ne vom iubi!

[...] Citește tot

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la iubire, dar cu o relevanță mică.

Arthur Rimbaud

Micile mele metrese

Un orificiu lacrimal spală
Cerul verde-varză!
Sub arborele ce-mbăloșează
A ta diafragmă!

Albeața lunii particulare
Cu petec rotund,
Crăcănați-vă pe picioare
Voi, grupul meu slut!

Ne iubirăm mult în acea vreme,
Albastră slută!
Mâncarăm omletă pesemne,
Cu scoici umplută!

Spre seară m-ai făcut poet,
Galbenă slută,
Coboară să te biciuiesc
Pe a mea pulpă!

[...] Citește tot

poezie clasică de , traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de BaudeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Roman

I

La ani șaptesprezece, nu ești defel serios.
Lași naibii, într-o seară, și țapi și limonadă:
Ieșind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.

În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Orașul nu-i departe, iar vântul – încărcat
Cu zgomote – miroase a viță și a bere.

II

Te uită, o fâșie de-azur, cât un arnici,
S-a agățat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge și, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topește, subțire și lăptoasă.

Șaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,

[...] Citește tot

poezie celebră de (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clip㠖 se-aud aripi bătând.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pentru a recomanda secțiunea cu Arthur Rimbaud despre iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info