Adormitul din vâlceà
E o vâlceà în care doinește-un pârâiaș,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă și sulfină,
Fășii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș,
Stă soarele. Mustește vâlceaua de lumină.
Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.
Cu tălpile în iriși, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roșcate și hidoase.
sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înviorând un gust plăcut de cerneală chinezească, o pulbere neagră plouă molcom asupra veghei mele. Micșorez luminile candelabrului, mă-arunc pe pat, și-întors către umbră vă zăresc, fetele mele, reginele mele!
Arthur Rimbaud în Iluminările, Fraze
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marină
Care de-argint și aramă,
Prove de-oțel și argint,
Sfărâmă spuma,
Putrezi bușteni ridicând.
Stepa curgătoare,
Și făgașul imens al refluxului,
Se mișcă în cercuri spre răsărit,
Către coloanele pădurii
Către trunchiurile înmugurind,
Al căror frunziș de puhoiul luminii este lovit.
poezie clasică de Arthur Rimbaud, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marina
Carele de argint și de-aramă -
Prorele de oțel și de-argint -
Frământă spuma, -
Ridică tulpinile mărăcinilor.
Curenții câmpiei
Și urmele uriașe lăsate de reflux
Se desfășoară în cerc spre răsărit,
Spre coloanele pădurii.
Spre stâlpii digului,
Izbiți pieziș de bulboanele de lumină.
poezie celebră de Arthur Rimbaud
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roman
I
La ani șaptesprezece, nu ești defel serios.
Lași naibii, într-o seară, și țapi și limonadă:
Ieșind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.
În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Orașul nu-i departe, iar vântul încărcat
Cu zgomote miroase a viță și a bere.
II
Te uită, o fâșie de-azur, cât un arnici,
S-a agățat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge și, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topește, subțire și lăptoasă.
Șaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venus Anadyomene
Sicriu abandonat, doi ochi de mort
Sub peruca morții însă-i o fantomă
Ce-și plimbă noaptea ca pe-un cort
Să ascundă lumii rana ei enormă!
Gât de strigoi, niște omoplați bizari,
Două buci și-o taină ce nu ascunde,
Doamne, după sexul unor armăsari,
Se-aud atât: numai gemete rotunde!
[...] Citește tot
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou
Fricoșilor, priviți-o! În gări vă revărsați!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungați.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!
Hai, nu vă temeți, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Și casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roșcată.
Palatele defuncte, în scânduri le-nveliți!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roșu-alai, priviți!
Fiți veseli și petreceți, curaju-o să vă vină!
Cățele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinți!
Vă cheamă-aceste case de aur! Dați năvală!
Mâncați! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinți,
Ce-a coborât în stradă. Bețivi cu burta goală,
[...] Citește tot
poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.
Adormitul din vâlcea
Într-o poiană verde unde cântă un pârâu voios
Atârnându-și rufele-argintii pe frunze de sulfină,
Unde soarele privește din vârf trufaș de munte-n jos:
Este o vâlcea scăldată toată în lumină.
Un ostaș tânăr cu buzele-ntredeschise, capul gol,
Cu ceafa afundată-n catifeaua de nasturei și de trifoi,
Palid, doarme dus pe patul verde sub cerul zâmbitor,
Iar razele de soare-l dezmiardă, tandre, cu lăbuțe moi.
Cu picioarele-ntinse printre gladiole, doarme liniștit.
Surâde ca un copil bolnav sedus de-a somnului ispită:
Leagănă-l blând, natură, și ține-i de cald căci e răcit.
Miresmele poienii nu-l înfioară, n-aude nicio șoaptă,
C-o mână așezată pe piept, doarme-n vâlceaua însorită
Împăcat; are două găuri rubinii în partea dreaptă.
poezie de Arthur Rimbaud, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Arthur Rimbaud despre lumină, adresa este: