Cântecul celui mai înalt turn
Trândavă juneță
Roabă orișicui,
Din delicateță
Viața mi-o pierdui.
O, să vină-o zi
Când ne vom iubi!
Mi-au spus: sihăstria
E de tine, frate.
Numai Bucuria
Dac-au să-ți arate,
Alt nimic nu poată
Din cuib să te scoată.
Trândavă juneță
Roabă orișicui,
Din delicateță
Viața mi-o pierdui.
O, să vină-o zi
Când ne vom iubi!
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea adormită
Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Și soarele-i închide pleoapa.
Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!
Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!
Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.
sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpuri
Anotimpuri, o, castele!
E vreun suflet făr' de rele?
Anotimpuri, o, castele!
Magic studiu-n vremi prin mine-i
Fericirea: rob oricine-i!
Slavă! Fie-i viața sfântă
Galicul cocoș de-i cântă!
Nici o poftă nu mă-nhață
Că-mi grijește ea de viață!
Trup și suflu vrajă ajungă
Trude toate mi le-alungă.
Ce să spun de vorba mea?
Prin ea fuge,-n zbor se vrea!
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de N. Argintescu-Amza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârsta De Aur
Câte-un glas, mereu
Ca de înger, verde,
- La mijloc sunt eu -,
Spune, să mă certe:
Întrebări buluc
Dacă-ți curg, o mie,
La beții te duc,
Și la nebunie;
Recunoaște că-i
Vesel, și ușor e:
Să fii printer-ai tăi,
Doar cu ape, flore!
Și el cântă. O,
Vesel e, și lesne!
Uite-i dincolo...
Cânt cu el mirsme, -
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la muzică, dar cu o relevanță mică.
Ofelia
I
Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.
De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.
Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.
Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care o clipă se-aud aripi bătând.
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Adormitul din vâlcea
Într-o poiană verde unde cântă un pârâu voios
Atârnându-și rufele-argintii pe frunze de sulfină,
Unde soarele privește din vârf trufaș de munte-n jos:
Este o vâlcea scăldată toată în lumină.
Un ostaș tânăr cu buzele-ntredeschise, capul gol,
Cu ceafa afundată-n catifeaua de nasturei și de trifoi,
Palid, doarme dus pe patul verde sub cerul zâmbitor,
Iar razele de soare-l dezmiardă, tandre, cu lăbuțe moi.
Cu picioarele-ntinse printre gladiole, doarme liniștit.
Surâde ca un copil bolnav sedus de-a somnului ispită:
Leagănă-l blând, natură, și ține-i de cald căci e răcit.
Miresmele poienii nu-l înfioară, n-aude nicio șoaptă,
C-o mână așezată pe piept, doarme-n vâlceaua însorită
Împăcat; are două găuri rubinii în partea dreaptă.
poezie de Arthur Rimbaud, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Arthur Rimbaud despre muzică, adresa este: