Arthur Rimbaud despre noapte

Venus Anadyomene

Sicriu abandonat, doi ochi de mort

Sub peruca morţii însă-i o fantomă

Ce-şi plimbă noaptea ca pe-un cort

Să ascundă lumii rana ei enormă!

Gât de strigoi, nişte omoplaţi bizari,

Două buci şi-o taină ce nu ascunde,

Doamne, după sexul unor armăsari,

Se-aud atât: numai gemete rotunde!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Almée să fie?...

Almée să fie?... În primele ore albastre,
Se va distruge pe sine ca florile moarte în glastre...
În faţa superbei întinderi, în care simţi cum
Răsuflă oraşul, enormă livadă-nflorită acum!

E prea frumos, prea frumos! dar şi necesar
- Pentru Pescăriţă şi mult lăudatul Corsar,
Şi pentru că măştile cele din urmă crezuseră încă
În sărbătorile nopţii pe marea curată şi-adâncă!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Scrieri alese (iulie 1872), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă pluteşte-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Şi pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanţa şi-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfăşoară, lin,
Gingaşul văl pe apă, şi sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunţii sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliţii nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clipă – se-aud aripi bătând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa lui Tartufe

Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric şi cenuşă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i izbească-n faţă câte-o uşă.

"Oremus"-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Şi-şi rupese haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea omului cea veche!

Ci sfântu-i sfânt şi-n pielea goală-
Păcat de ochi însă şi inimă - rănite,
Mătănii- lacrimile ce-i cad în poală!
Şi hainele ce mereu îl duc vai în ispite!

Dar nu înjură Tartufe, ci singur şi gol,
Prinse a-şi da, domnilor, la pas, ocol.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe povârnişul dealului îngerii îşi răsucesc veşmintele de lână prin ierburile de oţel şi smarald. Pajişti de flăcări sar până-n creştetul dâmbului. În partea stângă, ţărâna de pe creastă e bătătorită de toate omuciderile şi de toate bătăliile, şi toate zgomotele catastrofelor îşi deapănă curba. La dreapta, în spatele crestei, linia răsăriturilor, a înaintărilor. Şi în vreme ce fâşia de sus a tabloului e alcătuită din vuietul rotitor şi săltăreţ al scoicilor de mare şi al nopţilor omeneşti, dulceaţa înflorită a stelelor, a cerului şi a restului lumii coboară în faţa dealului, aidoma unui paner, chiar sub ochii noştri, zămslind prăpastia înmiresmată şi albastră de dedebsubt.

Arthur Rimbaud în Iluminările, capitolul XXI, "Mistică"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roman

I

La ani şaptesprezece, nu eşti defel serios.
Laşi naibii, într-o seară, şi ţapi şi limonadă:
Ieşind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.

În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Oraşul nu-i departe, iar vântul – încărcat
Cu zgomote – miroase a viţă şi a bere.

II

Te uită, o fâşie de-azur, cât un arnici,
S-a agăţat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge şi, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topeşte, subţire şi lăptoasă.

Şaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Şi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!