Pe dune, la malul mării
Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.
Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezește din somn și cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalță roșu deasupra mării și-o descântă.
Lumea este spălată și clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură și aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorințe și povești încă nespuse.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la inimă, dar cu o relevanță mică.
În Atelier
În Atelier, demult, dincolo de pulberea anilor,
Lutul era umed și focul ardea molcom.
Iar Cel care, aplecat, își folosea mâinile
Pentru a crea omul, a modelat o formă
Și-a pus înăuntrul ei o inimă loială
Răstimp în care cineva privea de-alături.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un îndrăgostit," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă știa despre ce-i vorba.
Apoi Dumnezeu a modelat o formă asemănătoare,
Mlădioasă ca nuiaua de salcie,
Și i-a pus doi ochi veseli și plini de promisiuni,
Îmbietori ca un drum larg deschis.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut
"O trecătoare," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut a zâmbit, fiindcă știa despre ce-i vorba.
La urmă, Dumnezeu a modelat o formă
Și i-a dat, ceea ce era destul de ciudat,
[...] Citește tot
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri pentru o pictură
Când frunzele se desprind și zboară
Sub cerul senin cu lumina-n scădere,
De pe deal toamna-întoarce capul
Și ne spune, surâzând, la revedere.
Trece-n robă arămie, o regină
Din Orient emanând noblețe,
Neînfricată și totodată implacabilă
În mătăsoasa-i blândețe.
Pretutindeni întregul pământ
Răspunde prietenos privirilor ei,
Ochilor ei plini de gânduri
La amintirea altor zile, la zborul altor porumbei.
Și-astfel, cu obraji însângerați,
Cu inimă veselă,-și-începe ciclicul exod,
Marea și intensa aventură
Spre vântoasele meleaguri din nord.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocea lumii
Am auzit în casa verii marea
Depănând țărmurilor o poveste
Despre nedreptăți pe care
Toată lumea ar trebui să le deteste.
Am auzit pe crestele munților vântul
Și copacii conversând în pragul înserării
Despre o străveche tristețe-a dealurilor,
La fel de misterioasă ca tristețea mării.
Și-n toate nălucile-acelei zile
Auzeam, cu elocventă insistență,
Un discurs din lumea de-altădată
Reverberând în urechea mea atentă.
Apoi am înțeles, n-auzeam decât
Bătăile inimii, ale inimii mele,
În murmurul continuu al valurilor
Și-al vânturilor care-și măcinau cuvintele.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec vagabond
Toamna are ceva-n comun cu sângele meu
Anumite maniere, o stare, un anume clișeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ținând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.
Frunzele roșii de-arțar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-înghețate pe dealuri.
În Octombrie sângele țiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist și urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când aveam douăzeci de ani...
Era vară,-avem douăzeci de ani, trăiri fervente.
Puțină deși,-mi era capul plin de-înțelepciune.
Nu știam ce-înseamnă Festina lente.
Unde-s acum tinerețea și fructele ei bune?
Madeline a coborât în livadă
Cu o privire ciudată și înșelătoare,
Jumătate vino-încoace, jumătate du-te-n colo,
Fluidă,-îndărătnică, sfioasă, visătoare.
Patru ochi luminoși vedeau viața-n culori vii,
Și-o clipă nu s-au mirat de-acea întâmplare.
Patru buze fierbinți și-o singură iubire
Fredonată de inimi fără ezitare.
Atunci am căpătat o înțelegere trecătoare,
Ceva din care nimeni n-a pus nimic deoparte,
Iar apoi, în celelalte zile,-amare,
A rămas un spațiu de umplut, o moarte.
[...] Citește tot
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe mare
Așa cum un om curajos înfruntă dușmanul,
Singur împotriva a sute, și vede rânjetul Morții,
Dar, strângând din dinți, luptă până la sfârșit
Fără crâcnire, fără speranță, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-și implacabil drum prin noapte.
Lumina unei balize-n depărtare
Sclipește printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova și, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea și noaptea.
Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă și-n spulberarea de ceață și de stropi reci,
Simțindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte și-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de pași,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.
[...] Citește tot
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Bliss Carman despre inimă, adresa este: