
Lilica
Când copilașu-mi se lipește
Plăpând la sânul meu,
Și-l port în brațe, și-mi zâmbește,
Și-l strâng, și-l pup mereu;
Îmi pare-atunci că-s o tulpină
Ce-abia mai sta pe rădăcină,
Tot sughițând după lumină
D-atâtea ierne-n șir,
Și iată că-ntr-o zi cu soare,
Sosind o rază iubitoare,
Făcu din trestia ce moare
Să iasă trandafir:
Un copilaș ce se lipește
Plăpând la sânul meu,
Și-l port în brațe, și-mi zâmbește,
Și-l strâng, și-l pup mereu!
poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!



Din iarnă
Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb și rece totul: josomătul, bruma sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără față,
Fără nori și fără soare greu atârnă alba ceață.
Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață:
Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață.
Însă iată, că șiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe șes cobor
Și de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agață...
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viață.
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Alb și negru
Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb și rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără față
Fără nori și fără soare, greu atârnă alba ceață.
Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață;
Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață
Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe șes cobor
Și de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agață...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viață!
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gaudeamus
Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;
Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;
Aș dori să văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simțire din oase
Și din carne scăpat-a un gând,
[...] Citește tot
poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.

La casa de nebuni
Tăcând, c-un, semn opresc trăsura:
Tăcut mă sui. Alt semn mai fac,
Plecăm făr-a deschide gura.
Birjarul, eu și caii tac.
Căci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai ții un spici,
Când ele fără de cuvinte
Pricep mai repede un bici.
Vreau să vorbesc, dar cu nebunii
În falansteru-n care unii
Sunt mari poeți și mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!
Îmi iese doftorul.Dă-mi pace!
Cu cei mintoși eu n-am ce face,
Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata...
[...] Citește tot
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Bogdan Petriceicu Hasdeu despre moarte, adresa este:
