Boris Ioachim despre frumuseţe

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Prin noaptea-mbâcsită cu fum de maşini
Mai tremur-apatic, miresme-n grădini...
Şi-o grea întrebare mă sapă vârtos:
Urât e frumosul, urâtu-i frumos?

Din astrele bolţii tot picură, arar,
Sclipiri îngheţate, ce pier în zadar;
Nu-i cerul nădejdea spre care să-nşir
Haotice gânduri, în nopţi de delir.

Lătraturi de spaimă se-aud de prin curţi –
E ora la care nu poţi să mai uiţi.
Cumplite-amintiri răsar, zgrepţănând,
În porţi reci de suflet, trecutu-nviind.

“Cri-cri!” – s-aud greieri în bezna profundă
Şi spaime – o mie tot trupu-mi inundă
De ce doar angoasa în preajmă îmi şade
Când pleoapa de plumb pe ochiu-nvins cade?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit...
În faţa ta, se pleacă firea,
Iar viitoru-i nesfârşit.

Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat...
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim (3 august 2010)
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furia de a fi român (III)

Slăvită fie clipa, în care acest popor
A răsărit în lume – ca apa din izvor!

Şi-a străbătut veleaturi şi scârbe şi stihii –
Dar casele şi ţara nu şi-a lăsat pustii...

O! Blestemat e ceasul în care, fără spor,
Şi-a aşezat în frunte o coadă de topor,

Ce s-a iţit bicisnic, predestinat, pesemne,
Să îşi prefacă codrul în aşchii şi în lemne,

De foc sau de vânzare, la orice venetic,
Venit din depărtare – la preţuri de nimic.

După viteji de seamă, astăzi, ne-a pus capacul
Un neica-nimeni, care, făcut-a pact cu dracul

Să ducă-această ţară în iadul fără fund...
De fapt, sunt doi bicisnici: unu-ngâmfat şi scund,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

Iubirii noastre i-ai pus gard
Tu, cea cu chip ca de păpuşă...
În timp ce-n flacără eu ard –
La tine-n suflet e cenuşă.

Din tot ce simt eu pentru tine
Nimic, nimic nu te-a mişcat
Mai mult mi-e rău decât mi-e bine –
Şi de tristeţe mă simt beat.

Ai fost un vis frumos, pesemne –
Un vis ce eu l-am înteţit...
De cicatrici şi rele semne
Mi-e sufletul prea mult ciuntit.

Cântarul dragostei spre tine
Arar – prea rar s-a înclinat,
Ce-ai însemnat tu pentru mine –
Cam niciodată n-a contat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie

Mai lăcrimează streşinile-alene
Şi zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.

În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie şi-a pus amprenta
Pe oameni, câmpuri şi copaci...
Aş îndrăzni să-ntreb, iubito,
Cu glas de brumă: "ce mai faci?"

Priveşti pe geam copaci scheletici,
Sau sub povara toamnei taci?
Ori, înfrângând răceala brumei,
Prin parc, pe frunze moarte calci?

Eu? Stau privind strada pustie
Albită de-al brumei argint...
Şi primăvară-aş vrea să fie –
Şi-ncerc mireasma să i-o simt.

Dar vântul rece-mi dă de veste
- Cu sârg, să-mi spulbere visări –
Că nori, cu mohorâte creste,
Mi-aduce dinspre alte zări.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să-ţi scriu, iubito...

Azi vreau să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin şi furios –
Şi-aş vrea să-mi sting tristeţea – gândindu-te frumos.

Ştiu c-ar putea să-ţi sune banal şi prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!" –
Dar prea puţin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor şi de iubit,

Şi ştiu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet

Şi zâmbete în juru-i stârnind, cu înţeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând la tine-n primăvară

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi...
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu...
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul primăverii

Izbucneşte primăvara prin toţi porii-ntregii firi –
Iarna-i o monedă calpă, azvârlită-n amintiri;
Despre berze, rândunele – despre ce vreţi să vă cânt? –
Raiul printre noi coboară – când e verde pe Pământ.

Râde soarele în barbă, găsind brume-n zori de zi –
Doar c-o singură privire, dintr-o dat', le va topi!
Uriaş talger de aur, de sub culmi când se ridică,
Palid, speriat de moarte, frigul tremură de frică.

Muguri, vesel, liliacul, să-şi deschidă-i pregătit -
Şi când va-nflori, e vremea, să fiu iar îndrăgostit.
Verdele trezeşte-n mine – şi-n oricine - dulce dor
Şi-nfloresc iubiri, năprasnic, cu învăpăiat fior.

În amiază, din albastrul mării cerului înalt,
Soarele-şi veghează servii - rege generos, galant.
Veşnic gureşele vrăbii, chicotesc sub raza sa,
Visând clipa, mult dorită, când în praf se vor scălda.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 2

“Trage, babă, bobii şi-mi ghiceşte
Codrul de ce-ngălbeneşte,
Omul de ce-mbătrâneşte?
Codrul de zăpadă grea,
Omul de inimă rea.”

Popular

O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie II

O pasăre de noapte îmi ţipă la fereastră –
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minţii glastră –
Şi, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-şi storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Şi-n creier îmi pătrunde, adânc şi dureros,
Şuvoi de gânduri negre, dojenitoare şoapte,
Ce-mi spun că-n viaţa-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-şi ţipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-şi vesteşte, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Şi-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamna mea frumoasă...

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, şoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.

Cu bluza-ţi roşie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te priveşte
Aş zice că-n sfârşit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeieşte.

De albul feţei tale, ziua
Păleşte ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut aşa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!

Şi nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Eşti tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veşnicie te aştept.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă veselă cu morţi

Că morţii-mi sunt prieteni – bag de seamă,
Doar printre ei mă simt mai liniştit
În cimitir când intru-n prag de toamnă
Cu frunze moarte-mi strigă "bun-venit".

Salcâmii de pe gropi mi se înclină
Şi oţetarii-mi râd prietenos
Iar eu le spun că vreme o să vină
Când printre ei mă voi culca sfios.

Sub un salcâm, cam ostenit de vreme,
Bunica mea m-aşteaptă cu poveşti
Şi-mi spune că nu am de ce mă teme
Şi că despre cei vii aşteaptă veşti.

Cam plictisiţi, oftând lângă consoarte,
De-o vodcă beţivanilor li-e dor
Şi spun că setea-i supără în moarte,
Că beţi le-ar trece vremea mai uşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada ultimului drum

Cocoşii stau sa cânte agale-n dimineaţă
Când singur-cuc mă trec din astă viaţă

Căci nimeni nu-i, la creştet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puţin să-mi lumineze

Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul

Şi-n somn să mă îndrept spre veşnicie…
Halal mi-ar fi de-aşa călătorie!

Că-ntâia oară e când plec de-acasă –
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.

Mă simt uşor şi parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalţ în zbor de rândunică

Să-mi pară rău că plec?! Ei, na, aiurea!
Sunt liniştit precum sub nea pădurea

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!