Primăvară...
O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, șuvoaie și păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, pășesc cu nepăsare
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.
E-un fel de letargie deși, e soare mult
Și nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă și tumult,
Că iarba din țărână țâșnește viguros.
Atât de tristă-i lumea și fără nici un chef
De viață și de faptă de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef
Iar soarele, azvârle, nu raze ci venin...
Aș vrea ca primăvara această reînviere -
Cu viers de veselie și tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie și parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Iubește-mă-n octombrie...
Iubește-mă-n octombrie, străino,
-Că în noiembrie deja-i târziu
Fii pentru mine primăvara iernii
Și eu o umbră, poate, c-o să-ți fiu.
Alintă-mă în toamna desfrânată,
Ce chiuie în aburi dulci de must
Ca-n lumea asta, de putere beată,
Iubirea să nu pară-un sentiment vetust.
Iubește-mă cu teamă și ardoare
Căci zguri de plumb răsar pe veac...
Fii elixir speranței care moare
Ca eu tristeții tale să-i fiu leac.
Apari duios din ceața ruginie,
Cu părul tău, de toamne răvășit,
Iubirea ta molcomă și târzie
Să-nvioreze sufletu-mi sfârșit.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un anotimp...
Nici un anotimp nu mai mi-e fast
Și nici un parfum nu mă îmbie
În pustiu de lut gându-mi adast
Desfrunzit de o grea melancolie.
Nouri albi, zburând pe sub sineli,
Peregrin cu gândul nu mă cheamă
Sufletu-mi, sleit de îndoieli,
Somn de veci, pe veci ar vrea să doarmă.
Chicoteli de clipe dragi și calme
Am uitat, treptat, să izvodesc
Doar sminteli neroade și sudalme
Țarinile minții-mi mai rodesc.
Trecător stingher pe-al lumii șleau
N-am să las în urmă decât vanul
Sângele uitării îl tot beau
Și pervers mă sapă clipa, anul.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 1
Viața mi-a scăpat printre degete
Tâmplele, tâmplele în van au albit;
Pustiul mă soarbe fără să pregete -
Copilul din mine, chiar azi a murit.
Și spaima mă seacă de orice cuvânt
În ce și la ce mai pot să mai sper?
Lipsit îmi e traiul de orice avânt
Nimic nu-mi dă lumea - nimic nu-i ofer.
E ceață-n fereastră și-n ochii mei stinși
Și-un frig de sfârșit de lume m-apasă...
Sunt frate de suflet cu toți cei învinși
Și nicăieri nu mă mai simt acasă.
Câtă tristețe și dor aprins am purtat,
Și câtă iubire în mine-am avut!
Străine-mi sunt toate, trecutu-i uitat
Și vii sentimente demult am pierdut.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemă floarea deznădejdii...
Crizantemă floarea deznădejdii
Cu parfumul tău trist și amar
Că-i aproape răsuflarea iernii
Îmi aduci aminte iar și iar.
Floare enigmatică și pură,
Palid semn al verii ce s-a dus
Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
Nici tandreți nici sentimente nu-s?
Tu, regina frunzelor de-aramă,
Tu, cea sărutată de zăpezi,
Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
Când s-așterne bruma prin livezi.
Crizantemă floare solitară
Tu, ce înflorești când pomii mor,
De ce mă cuprinde-n fapt de seară
De trecutul mort atâta dor?
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de orice prezent...
Dincolo de orice prezent sunt amintirile
.
Ele nu mint niciodată așa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legați de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Așa cum pasărea legată-i de cer
Așa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greșit prima oară nicicum nu vom ști;
Ne trecem prin lume fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naștem purtând strămoșești stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea și ura
Și aceleași nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor
Și moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile
Ne ard până lutul ne astupă privirile.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohod
Te-ai așezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuț pe pieptul unui mort
Căci neputința mi-ai ghicit-o
Și frigul ce în mine-l port.
Simțindu-ți răsuflarea caldă
Și stând, așa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Și-mi vin gândiri de îngropare:
Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Și crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă și păreri.
Iar din coroane de rugină
Salcâmii prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri și ei-n uitare.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri
Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.
De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil și chiar port un nume
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.
Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști că, tainic, ne-am iubit.
Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești dragă
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...
Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.
Zvon de clopot se răsfață...
Cui i-se cioplește cruce?
Cin' s-a petrecut din viață?
Câinii latră vântul duce.
Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Ațâțați de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.
Vălul nopții-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de știre
Câinii latră, vântul duce.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă
În acest an de stihii năpădit
Și încărcat de ură mult prea crunt
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.
E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeți rodesc în suflet și-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, măntorc în amintiri
Și anii mei îi simt tot mai puțini.
Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai știu ce-nseamnă să iubesc
Și-n inima-mi se adună mult venin.
Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viață mi-l târșesc...
Și vorbe de ocară, al meu glas
Despre-al meu trup și suflet des rostesc.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază adormită...
Amiază adormită, scăldată-n must solar
E ora-n care moartea mă bântuie bizar,
Strângându-mi fruntea-n cercuri concentrice de foc,
Șoptindu-mi că-i aproape al ei nefast soroc.
Bondari muiați în aur se zbenguie-mprejur,
Sau gânduri negre minții îi caută cusur?
Ce-mi bâzâie în creier atât de obsedant,
Ce gând plin de otravă mă soarbe spre neant?
Ce pur e ceru-albastru, și ceasul plin de miere!
Făcute-s, parcă, acestea s-alunge orice durere;
De ce mi-e mie, oare, din naștere sortit
Să-mi fie clipa neagră și gândul otrăvit?
Zadarnică zvâcnire și prea-banal răspuns
La întrebări rostite, de veacuri, îndeajuns
De ți-e sortit albastrul în el vei adăsta
Și de ți-e amar paharul, amarul vei gusta.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri
Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare
Pe alta brume s-au lăsat.
Și-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfășurate-s în pelin.
Pelin mi-e sufletul și viața,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbrește zilnic ceața
Și nouri negri-n suflet port.
Prea mult iubit-am primăvara
Prea mult iubirea-am preamărit...
Știu c-am greșit și port povara
De-a mă minți și a fi mințit.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de iarnă
Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau gata să moară
Și oameni în paltoane, grozav înfofoliți
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviți.
Stau chiciurile grele pe pomi ca în povești
Și despre sărăcie se-aud prea multe vești...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheață
Dar, dacă mai există ele ne țin în viață.
Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ținutu-n care trăiești e îndepărtat
Și, parcă, gerul aspru ți-a cam intrat în piept
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheți aștept.
Și poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger
Eu nu știu cum va fi dar îndrăznesc să sper
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și-a-nfipt în zări amurgul...
Și-a-nfipt în zări amurgul aprinsa lui falangă
Caci ziua spânzurat-a soarele de-o creangă
Și obosit de gânduri scaldate în otravă
Mă spovedesc la stele - ce se ghicesc în slavă
Mă zbuciumă amare păreri de rău, uitate
Din vremuri prafuite, cu iz de libertate
Tot mai aprins mă-ncearcă un dor de absolut
De trecere din veacul bolnav și prea ciufut.
Un duh de răutate în sufletul meu scurmă
Neobosit mă-ndeamnă să tot privesc în urmă,
Să -mi amintesc păcate și pași făcuți pe alături
Să dezvelesc trecutul de-ale uitării pături
O, te salut, banala, trecuta mea viață!
De tine mă desparte un vag pustiu de gheată...
De viitor mă leagă nimicul si tăcerea -
Căci aripile morții și-ngână adierea.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tata s-a hotărât să moară
Cu nori cernește zarea amurgu-nvinețit,
Abraș se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă și vag cam plictisit -
Așa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.
Se-nvârte prin ogradă, firav și gârbovit,
Încet frecându-și barba țepoasă și căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher dar mucalit -
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.
La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare:
Ca toate din ogradă, s-au șubrezit un pic...
Și apoi rostește alb, cu ascunsă disperare:
De acuma, însă, mie nu-mi trebuie nimic...
Sub norii de cenușă, stă tata-nțepenit
Și tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Și-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generații, într-o zodie nefastă.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 2
Trage, babă, bobii și-mi ghicește
Codrul de ce-ngălbenește,
Omul de ce-mbătrânește?
Codrul de zăpadă grea,
Omul de inimă rea.
Popular
O! Vine-o vreme-n care nu poți să mai visezi
Și dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ți mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deși, în pieptu-ți putred, simți sufletul cum doare.
Te roade oboseala și frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Și viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Ești gol de sentimente și rece-i inima.
Nimic nu îți mai place, nimic e viața ta
Ți-e falsă veselia și nu mai speri nimic...
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie II
O pasăre de noapte îmi țipă la fereastră
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minții glastră
Și, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.
Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-și storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie
Un tunet stins, lugubru mai mult un mormăit.
Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Și-n creier îmi pătrunde, adânc și dureros,
Șuvoi de gânduri negre, dojenitoare șoapte,
Ce-mi spun că-n viața-mi stearpă, nimic nu e frumos.
O, pasărea aceasta, ce-și țipă disperarea
Sau, poate, fericirea-și vestește, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Și-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada omului de rând
Zori de zi plini de miresme
Noaptea fuge din ferestre,
Soarele sărută roua
Cetățean de mâna-doua
Brusc, tresare-n așternut,
Gemând, saltă în șezut
Ochi-ncercănați și-i freacă
Poate somnul o să-i treacă.
Caută în jur posac:
Amărât sunt și sărac
Fără râs și bucurii
Dar bogat în datorii
La băcan, la lăptărie,
La fisc și la primărie,
Iar Uzina bat-o vina!
Mi-a tăiat de ieri lumina.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Boris Ioachim despre moarte, adresa este:
