Textele de mai jos conțin referiri la superlative, dar cu o relevanță mică.
Final
... Și dorul de tine, nu mă mai doare
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Și-n inimă sloiuri de vânătă gheață
Dar merge-nainte banala mea viață.
Știu: profețesc doar iluzii și vise
De-oricine dorite de nimeni atinse.
Iubirea e țelul spre care țintim
Dar cel mai adesea în ură sfârșim.
Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeți și depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine s-a sfârșit prost.
Când unul iubește și altul mimează
Iubirea... în suflet nimic nu vibrează.
Și asta se simte din vorbe, din fapte
Și false sunt, astăzi, suavele-ți șoapte.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Aleanuri
Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.
De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil și chiar port un nume
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.
Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști că, tainic, ne-am iubit.
Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești dragă
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Apocalipsa de fiecare zi
... Și în neștire, se petrec de toate
În țara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta țării bate
La toate cele, Cerul parcă-i surd.
Doar vești năprasnice se-aud din zare
Și-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În țara asta și-au făcut cuibar.
Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide piețe,
Doar fețe împietrite întâlnești...
Și -aștepți ca toată firea să înghețe
De încrâncenarea firii omenești.
Sălbatică și dură e natura
În țara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Și-njurături azvârle toată gura
Și toată țara, pare-se, a căpiat.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De s-ar putea, iubito...
De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-așează s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor și nenoroc
Ca perlele de rouă să stingă-al nostru foc.
Dar știi, tu, nu-s prea sigur că roua ar putea
Să-mi stingă setea dulce de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipească
Și trupul meu și gura-mi, setos, să te iubească.
Eu aș fi de părere, ca întâlnirea noastră,
Să fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Și-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.
Dar dacă tu, voi-vei în roșu asfințit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aș fi nemulțumit...
Că, în general, în noapte și-n zi și-n frânt amurg
Dorințe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Iubita mea lumina mea albastră
Cu ce lumină-albastră cerul tău
Cer presărat, intens, cu praf de stea
Lin învelește-n doruri lutul meu
Ce-i rece și sleit, iubirea mea.
Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce și aprins aleanul lor
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.
Tu nici nu știi, măcar, azurul meu,
Cum te privesc și obraznic și curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău
Lasciv și inocent e, totodat'!
Când mă săruți, gingaș, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori
E-un simțământ neînțeles, ciudat.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Tu, Doamna mea frumoasă...
Tu, Doamna mea frumoasă și veșnic fetișcană
Și-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simți dorința, neostoitul dor
Și mai simți, câteodată, un neînțeles fior?
E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări
Șin stare să te afle chiar peste mări și țări,
Sub cerul plin de stele sau de măreț azur,
Tu întruchipezi iubirea în sensul cel mai pur.
Căci, derbedeul care, îți scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuș,
Aș vrea să-i fiu pe-al vieții, bolovănos urcuș.
Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Și să-ți zidesc palate din gânduri de cleștar
Sau măcar o căsuță, dar nu din piatră rece
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Boris Ioachim despre superlative, adresa este: