Boris Ioachim despre vânt

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.

Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De primăvară

Din streşini lăcrimează gheaţa
De palma vântului atinsă
Şi înviorată-i dimineaţa
Când gura gerului e-nchisă.

Scăpată firea de zăpadă
Când soarele sărută geamul
Şi-un ghiocel iese să vadă
De nu cumva-nverzit-a ramul.

Pe garduri gureşi guguştiucii
Înadins îşi înteţesc gâlceava
I-ascult şi gândurile-mi negre
Se risipesc în vânt, ca pleava.

E-un zvon de vrăbii guralive
Şi gârlele se-ntrec în clocot
Iar mânjii bolţi-n înserare
Se tachinează-n vesel ropot.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Ghiceşte-se prin strai de ceaţă
Un fir de aur – surâzând...
Cu barba-i strălucind de gheaţă
S-a trezit streşina plângând.

Se simte miros de pădure –
Mireasmă reavănă de lut -
Şi plâng şi dealurile sure,
Iar muguri mustăcesc tăcut.

Se azvârl din cuiburi vrăbii calde
Prin ceaţa deasă chicotind
Veni-va vremea să se scalde
În praf de ţărnă dogorind.

E un soi de tandră veselie
Prin curţile mustind de glod...
Iar s-aud triluri pe câmpie
Şi vântul suflă mai slobod.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud
Mi-au aburit de jale ochii
Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă
Insinuau un "A" prelung
Şi le –am şoptit şi eu "adio"
Căci plopii i-am văzut că plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulini-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Există o durere, aşa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

Ţărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viaţa-mi – cine ştie?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Şi mama-n miezul zilei spoi-va iarăşi casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioşi din muguri,
Şi-n asfinţit văzduhul se va-nroşi de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleaşi stele
Şi poate n-oi mai plânge nimicul vieţii mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie

Mai lăcrimează streşinile-alene
Şi zările, deodată, s-au lărgit...
Iar soarele-priveşte, printre gene,
Mai luminos, mai cald şi mucalit.

În dimineţi, de ceaţă-nveşmântate,
Se simte miros de pământ trezit
Şi vânt şopteşte-n adieri ciudate –
Că primăvara - ar fi la răsărit.

Frumoasă, diafană, năzuroasă,
Păşind încet, cu tot alaiul ei...
Pe unde trece – verdele-şi revarsă –
Şi printre verde, azvârle ghiocei.

Bătrâna iarnă a început să plângă
Şi lacrimile-i curg, şiroi, pe văi...
Căci gerul ei nu poate să învingă
Azurul clar şi a-soarelui văpăi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt şi disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des mă paşte
Zi de zi şi ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naşte…
Şovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de orice prezent...

Dincolo de orice prezent sunt amintirile….
Ele nu mint niciodată – aşa cum nu mint privirile
Prin amintiri suntem legaţi de trecut
Cum legat e, pe veci, mormântul de lut.
Aşa cum pasărea legată-i de cer
Aşa cum Dumnezeu e legat de mister.
Niciodată, oricât ne vom strădui,
Unde-am greşit prima oară – nicicum nu vom şti;
Ne trecem prin lume – fuioare de fum
Pleavă în vânt, praf de pe drum.
Ne naştem purtând strămoşeşti stigmate
Căci o singură inimă în piepturi ne bate.
Comune ne sunt durerea şi ura
Şi aceleaşi nimicuri ne scurmă făptura.
Idealuri urzim, idealuri ne mor –
Şi moartea ne-adună, zâmbind tuturor.
Dincolo de orice prezent sunt amintirile…
Ne ard până lutul ne astupă privirile.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohod

Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuţ pe pieptul unui mort
Căci neputinţa mi-ai ghicit-o
Şi frigul ce în mine-l port.

Simţindu-ţi răsuflarea caldă
Şi stând, aşa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Şi-mi vin gândiri de îngropare:

Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Şi crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă şi păreri.

Iar din coroane de rugină
Salcâmii – prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri şi ei-n uitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie şi-a pus amprenta
Pe oameni, câmpuri şi copaci...
Aş îndrăzni să-ntreb, iubito,
Cu glas de brumă: "ce mai faci?"

Priveşti pe geam copaci scheletici,
Sau sub povara toamnei taci?
Ori, înfrângând răceala brumei,
Prin parc, pe frunze moarte calci?

Eu? Stau privind strada pustie
Albită de-al brumei argint...
Şi primăvară-aş vrea să fie –
Şi-ncerc mireasma să i-o simt.

Dar vântul rece-mi dă de veste
- Cu sârg, să-mi spulbere visări –
Că nori, cu mohorâte creste,
Mi-aduce dinspre alte zări.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă vindec de iubire...

Să mă vindec de iubire
Cerc să fug spre amintire
Dar vrăjit de dorul greu
Tot mă-ntorc spre sânul tău.

Sânul tău, ca de fecioară,
Care face să mă doară
Anii mei, ce-mi par prea mulţi,
Anii mei – posaci şi sluţi.

Mai ştii, tu, cum vântul rău
Se juca cu părul tău
Şi-ntr-adins tot ţi-l zburlea
Şi gelos ţi-l înfoia?

Mai ţii minte, fată dalbă,
Cum stăteam culcaţi în iarbă
Şi scrutam copacii groşi
Cum priveau invidioşi

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

… Ascultaţi-mă, prieteni, e ora amintirii!
Şi vinu-acesta roşu-i balsam pentru dureri
În mine nu există nici astăzi şi nici mâine
Vă voi vorbi, prieteni, de prăfuitul ieri.

Paharu-l strâng în palmă: atât mi-a mai rămas…
E sceptrul siguranţei de-a crede că mai sânt
Vă voi vorbi, prieteni, dacă-mi veţi da răgaz,
De tinereţi aprinse, ce s-au trecut ca-n vânt.

Iertaţi-mă, prieteni, am tresărit deodat’!
Ţigara-mi arde buza uscată şi crăpată
Şi inima-mi se zbate de-un simţământ ciudat
De parc-ar vrea să uite bătaia de-altădată.

…Erau, prieteni, zile mirifice şi vii
Vorbeam despre iubire neştiindu-i suferinţa
Când ne plăcea să credem că nu eram copii
Dar vânt de primăvară ne străbătea fiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Ce scorojit e sufletul meu, Doamne,
Şi desfrunzit de mult-prea aspre toamne...
Mi-a înecat speranţe noian de pâclă deasă
Şi lâncede-anotimpuri, de tină, mă apasă.

Cu dinadins, văleatul, amar mă-nstrăinează
De tot ce-n mâlul vieţii mi-ar ţine mintea trează
De plumb mi-e viitorul – la fel ca şi trecutul
Şi-n paradis de humă mă-mpinge, avan, urâtul.

Cu vremuri tot mai stranii m-alintă ziua fadă –
E-o lume ce spre hăuri se-nghesuie să cadă.
E un vânt de nebunie ce-n ceafa lumii cată –
E-un soi de frenezie tânjind spre Judecată.

Dă-mi, Doamne, ceasul sorţii c-o oră mai în spate
Să simt din nou azurul la geamul meu cum bate
Şi viu, ţesând la vise, măreţ să-mi pară anul -
Şi Ţi-oi plăti-n vecie – cu cirta, cu toptanul...

poezie de Boris Ioachim (11 noiembrie 2009)
Adăugat de B. Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă...

La noi acasă nu sunt corbi –
La noi sunt ciori şi sărăcii,
Sunt câmpuri triste şi pustii –
Palavre mii şi oameni orbi.

La noi acasă ni-i prohod
Şi cântecul de bucurie
Averea ni-i pe veresie
Iar sufletul ni-i moş schilod.

La noi acasă corbi nu sunt
Dar veselia ni-i sforţată
Durerea ni-i ne-ndurerată
Şi setea ni-i doar de pământ.

La noi acasă ni-i blestem
Şi pâinea plină de sudoare
Blestem ne-e şi sfântul soare
Şi-o ură veche ni-i totem.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazonă

Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire –
Tu-n clipa asta poate dormi

Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Şi peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad şi-a lerui-ler.

Iubita mea, departe eşti în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Şi tremură de dor şi de nesomn.

Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, şi-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărţit la doi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tata s-a hotărât să moară

Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,
Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit -
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.

Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher dar mucalit -
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.

La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare:
„Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...”
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
„De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...”

Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie II

O pasăre de noapte îmi ţipă la fereastră –
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minţii glastră –
Şi, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-şi storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Şi-n creier îmi pătrunde, adânc şi dureros,
Şuvoi de gânduri negre, dojenitoare şoapte,
Ce-mi spun că-n viaţa-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-şi ţipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-şi vesteşte, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Şi-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!