Fuga
Frați oameni, lăsați-mă să respir alături de voi,
Vă spun un basm despre vulturul de munte, un basm moral,
mi-aș pune o grenadă în dreptul inimii să zbor spre voi,
nimeni nu va muri, dimpotrivă, moartea dușmanului este moartea mea,
viața prietenului este viața mea, iubirea iubitei este iubirea mea,
fuga fericirii este fuga mea, încotro?
Informatorii leproși s-au ascuns, a venit echinocțiul nebunilor,
Chei oculte nu se mai găsesc nici la vehituri,
Conjurația sixtină pune un nud în față, fiica Afroditei,
Iluminații păstrează secretul Templului antic,
Un vultur însângerat plutește deasupra lumii,
Lirica 25 de miligrame capsula poate ucide?
Epileptic răspunde scepticul criticul meu dominator,
Reacții adverse, cum se păstrează lirica? Ce dureri lecuiește?
Ce anxietate? ARSURĂ, PULSAȚIE, JUNGHI, CRAMPE,
Furnicături sub inimă.
V-am păcălit, este vorba de doamnele Lyrica și Doretta.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate
Pe câmp au înghețat două ciocârlii și jumătate,
Vântul lovea ferestrele cu buhai înghețați,
Inimile oamenilor așteptau ceva, ah, Lucia,
Eram un copil pe lângă tine, Irina,
mi-era frig de dragoste, dar tu clănțăneai ca și mine,
aur plutea în aer, aur curat, inele de logodnă topite,
jurăminți uitate, actrița Maya îmi făcea semne cu mâna prin viforniță,
mai erau vitejii Gabi și Serge, păstrătorii Graalului,
eram copii, imperiul roman se apropia de final,
curgea mult sânge, în arțar ne-am ascuns,
oamenii roșii domneau peste tot,
numai inima păstra misterul albastru.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În formă simplă
În formă simplă, dragostea
Seamănă cu mișcarea browniană,
Dar Sylvia Plath de ce s-a sinucis?
Vermicular și spumegând
Se apropie gândul cel roș?
"La luna rossa, il vento, il tuo colore
Di donna del Nord, la distese di neve",
În piața San Marco am stat și am plâns,
m-am gândit la Ierusalim, la iasomia
din jurul morii lui Montefiore.
Contrapunct absurd de mânie,
Doamne, dă pace inimii mele
și tuturor celor cu inimă.
Balast, aruncați balastul,
Strigă Jules Verne, balonul
Se nalță în stratosferă și explodează.
Coboară lin, ca niște pene,
Poemele, rimele, lacrimi și stele.
Mă dor brațele de parcă
mi-aș purta propriul coșciug.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieții
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
că mi-a pus condeiul în mână,
o inimă în piept și un dram de minte,
mă vizitează păsări de departe,
limba lor nu mai este a mea,
viața un joc de cuburi reci și fierbinți,
iubire și neiubire, de ură m-am ferit singur,
am văzut ghioceii, toporașii, femeile frumoase,
pe Agatha Christie în rolul Vanessei Redgrave,
de ce nu le-aș iubi pe toate?
Apoi, voi coborî în albul mormânt,
Alb ca și rochia Ofeliei plutind pe ape,
Ofelia și Hamlet sunt eu deopotrivă.
Zadarnic mă cauți prin pulbere, prietene.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invenții
Invenții, o mie de nume,
deșert - o mie de glume,
ți-aduc la picioare o lume,
asta ce spune?
Timpul, ca fluviul Mekong,
trecu fără surle și gong,
treziți la țărm, lângă Styx,
destinul, o dârâ de pix.
O fi în pericol tandrețea?
Mă-ntreabă vecinul Oțetea,
frunzele sunt în pericol?
Ce secol suav și ridicol?
Nici inima nu se mai strânge,
zace-n risipă, mai plânge,
alarmele-s false, la arme,
uitați de nirvane și karme.
Ajuns-am un Diogene,
Carthagena fără de gene,
cuvintele mele sunt palme
ce-ți mângâie formele calme
poezie satirică de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant
Voi nu știți ce este un diamant.
Poate că știți, dar nu simțiți.
Poate că simțiți, dar nu-l iubiți.
Ba-l iubiți, se comit crime pentru bietul diamant.
Cărbune strivit în beznă, căldură, ca inima
De prea multă suferință, nici un strop de sânge,
Nici un oftat, dar nu răni propria-ți mână.
În gândire un glas înăbușit,
O dezordine a ochilor, lacrimi prostești.
Mai bine trup, decât suflet.
Conturul omului cu fruntea în palme nu place.
Ne despărțim precum ramurile,
Apoi cădem în gol. Vom arde domol
În următoarea iarnă, vom fi simple surcele.
Sunt mistuit de propria naștere.
Bătrânii fumegă pe lângă uși, apoi pe altare.
Cerul se sprijină oricum pe Femeie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gustat, oare, toate plăcerile?
Așa credeți voi? Nici vorbă.
Dar nu am stat nici la schit, în munte,
Deși eram destinat singurătății.
M-a ajutat un diavol, am ratat
Atâtea întâlniri cu Dumnezeu.
A scrie zilnic versuri, cum fac eu
Înseamnă să-ți stingi țigara pe creier,
Să bei cucută de bună voie,
Să te arunci în mare sau de pe Podul Mirabeau.
Groapa Pacificului este pentru zei.
Eu sunt un călător venit cu pluta.
Așa se spune, ăsta e nebun,
Dar eu sunt propria mea plută.
Așa cum melodia este brațul, arcușul și inima
Violonistului.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pierdută
Un fir de grație este tors și țesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseții strălucește,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei și exaltării,
Tandrețea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPȚI, se auzi
În liniștea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-și îngroape fața în pernă, de rușine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPȚI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului,
Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la inimă, dar cu o relevanță mică.
Am spus
Cavalerii de fier tac mărunt,
Au inima de carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii languste,
Bieți cavaleri cu inimi fruste,
Cum să dăm vremea înapoi?
Zidul e-nalt, cazi în noroi.
Rămâne gingaș trupul de floare,
Cavalerii ce mor atinși de ninsoare.
*********************************
Eu sunt acidul, tu ești o bază,
eu caut un astru, tu ești o rază,
ne completăm, raiul și iadul,
exagerăm, iarba și bradul.
Eu retrăiesc poate prin tine,
tu îți urmezi căi noi, sublime,
eu te privesc ca pe-o minune,
tu ești oriunde ca valu-n lume,
ești melodie și dans și clocot,
eu îți răspund precum un clopot,
anii zadarnic trec, nu știm,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare
Încercarea de a crea ceva,
Un creier ca un cinema,
Un turn Vavel lat, înalt, Gewalt.
Frumos, naiv început,
Treptat el devine lut,
Uriaș ce va să cază-n zori, luminător.
Privesc la teancul de hârtii, poeme,
Bieții mei copii, volume, eu muream pe cal,
Un cal mereu atemporal.
Mă întrebi de ce nu mă căutai. Uitai.
Gutta cavat lapidem,
Nu mă tem și nu te temi,
Sceptrul prelungește mâna,
Inima ne e stăpâna,
Stând în umbră te dezvălui.
Binele vrăjește răul,
Mai adânc tot în pământ,
Te iubesc sub sânul stâng,
Vom deschide balul azi,
Poezie, simt cum arzi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, upright judge
O, upright judge, cum poți
Leoaica să o mulgi?
Din carnea făptașului rupe
O uncie grea și fugi.
Cernită e inima care
Nu cunoaște răsfăț,
Rudolph, fii vesel, flecare,
Nu te baza pe un băț.
Nu merg cu voi eu în raiul
Mult prea pestriț colorat,
Îmi place pădurea, Waldaiul
și un cerb licențiat.
Friend, Romans, o, countrymen,
Brutus e omul cinstit,
Îi lipsește un lumen
și ochelari de citit.
Discursul despre iubire
Începe la ora cinci,
Eram noi trei Kavalieren,
Tu aveai doar un inci,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă de te-am iubit
Sunt rău și crud, făr-adăpost,
În inimă am un pumnal,
e numai pentru apărare,
el- străjuind orice cărare,
credeai că te iubesc, te înșelai,
n-am milă nici de mine însumi,
pisici și câini iubesc, de ce?
Pentru că omul se iubește singur.
Am încercat și am murit de mii de ori,
Cu orice floare, când voi muri oficial,
Dați drumul unui porumbel să zboare.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preț, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbușește ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecți păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.
Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniți,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marș forțat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători
Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbește, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt frații mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiții se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să știe,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
și în iarbă și în cărăbuși de aur.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlciul deșertăciunilor
Din Mauriciu venea Fabriciu,
din orașul Bristol primeam un pistol,
în Perpignan a crescut un bostan,
lăsăm în urmă cetăți și mustăți,
băiețelul din șezlong este văr cu Fam Van Dong,
mai lăsați voi jocurile, poezia, focurile,
un avion a căzut în șezut,
pasagerii, pionierii, inimile, creierii,
tara-ta-ta, goarnele au sunat,
tara-ta-ta într-un glas au cântat,
mulțumim din inimă porticului,
mulțumim din inimă tăticului,
dar tăcucul s-a-necat cu un os de pește plat.
Voci de oameni debitează, piaza rea rămâne piază,
spânzurați în piață joacă tontoroiul meargă-treacă,
trădători sunt peste tot, și atipici și în lot,
nu zdrobirăți voi trecutul, dar își duse iapa mutul,
ce păcat, ce păcat că piticul fu-mpușcat,
dar ce bine, dar ce bine, hoarda gnomilor revine,
conferințe și congrese, fețe noi și multe fese.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Droguri
Trăim în epoca drogurilor
Mai ieftine, mai scumpe,
Iubirea e un drog suprem,
Nu e dat oricui să iubească,
Nu e târziu niciodată,
Pierde doar cine nu poate iubi,
Dincolo de moarte, drogurile
Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever,
Bate pendula în trupul meu obosit,
Mă tot sâcâie un idiot măscărici,
Seamănă mult cu corbul lui Poe,
Eu râd de acel Nevermore,
Never say never, rezist.
Iubito, tu ești curată,
Ai un miros amețitor, misterios,
Lasă-mă să intru în lumea ta,
Ești o lume mirifică, elegant mă preumblu
În tine, mă-ntâmpină inima ta caldă,
Ea mă întreabă, cine ești?
Sunt cel pe care-l aștepți,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet
A fi poet nu este suficient,
Poți fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi și masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rostește aici, în paradisul marilor absențe?
Iei forma golului, dar te conții pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău și astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubești fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinții nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalți,
Rece, într-un sicriu înghețat.
Și ce vezi privind în jos?
Aceleași suferințe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viața merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazivă
Invazivă, poezia, tu nu te speria,
Nu se moare din ea,
Ajunge la toate organele vitale,
Inclusiv inima,
Te trezești că mai ai de trăit o secundă,
Asta este, specialiștii dau din mâini,
Te bucuri, odihna promisă vine în papuci de pâslă,
Iar tu vei fi doar un poem, acolo,
O bancnotă reformată,
Toate economiile tale acolo s-au dus.
Gata, acum, stimate înger sau diavol,
Să mergem voioși în Șeol, un vesel tărâm
Al defuncților scoși de la aparatele de oxigen.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Manger
Omul ajunse de la cenușiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenușă, chiar și catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzește-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerșetorii flămânzi, nedormiți,
Cer un bănuț, nu treizeci de-arginți,
Cred și în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cherie
Iubirea este cea mai proastă investiție,
Pui la bătaie o inimă, primești o invitație la Primărie,
Pui un suflet, acolo, ai un bilet gratis,
Pierzi totul, casă, liniște, mal, te îneci,
Ești un Titanic în miniatură,
Am visat într-o noapte
Că eram câine, te-adulmecam
Ca pe o pâine, erai proaspătă, caldă
și primitoare, ce vrăji mi-ai făcut,
ești vrăjitoare?
Te aud cum răspunzi cu o voce de prunc,
Am vrut cândva de pe bloc să m-arunc,
Nu era nimeni, nici nu visam,
Din Lună tu îmi zâmbeai. Eu lătram.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Boris Marian Mehr despre inimă, adresa este:
