
Peste apele jucăușe-ale mării întunecat albastre
Zburdă neîngrădite sufletele și gândurile noastre,
Până unde-ajunge vântul și-și duce valul unda sinuoasă,
Survolând imperiul britanic, peste tot simțindu-se-acasă!
catren de Byron din Corsarul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Când lutu-acesta suferind îngheață
I
Când lutu-acesta suferind îngheață,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viață,
Când scapă de veșmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spațiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?
II
Un gând etern și fără de hotare,
Ce vede tot în cer și pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost și câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,
[...] Citește tot
poezie clasică de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Strofe
Când n-ai de-apărat libertatea acasă,
Să lupți pentru cea a vecinilor, da,
Cu gândul la Roma și Grecia, te lasă
Zdrobit pentru glorie, nu pregeta!
A-i face un bine-omenirii e țelul
Suprem, și nu-i altul mai nobil sub cer.
Înalță-i deci sus libertății drapelul
Și-n ștreang de nu mori, vei fi uns cavaler!
poezie clasică de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Unei doamne
O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseși, mi se pare,
N-aș mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!
De vină tu ești, deci, deși
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde ști
Că tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca și al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi ești femeia!
Aș fi în stare să-i zdrobesc
Și liniștea și fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc,
Nu-l pot urî - așa mi-e firea!
[...] Citește tot
poezie celebră de Byron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Pășește-n Frumusețe
Pășește-n Frumusețe, ca o noapte
Când nu sunt nori și ceru-i înstelat
Sclipirile și bezna fără șoapte
Pe chipul ei și-n ochi s-au adunat:
Și m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.
Mai multă umbră, raze mai puține
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Și chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure și line,
Ce vin din locul lor originar.
Și pe acel obraz, și pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Și mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubește inocent!
poezie clasică de Byron, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Strofe pentru muzică
Nu pot să-ți spun numele: prea e legat
De chinuri, și sună profund vinovat.
Doar lacrima de pe obraz e în stare
Să spună ce gânduri mă-ncearcă, amare.
Prea scurte-au fost orele dragostei noastre,
Prea lungi ca în suflete pacea s-adaste!
Din lanț ne tot zmulgem, mereu ne căim,
Mereu despărțindu-ne, iar ne unim.
A mea fie vina, a ta fericirea!
Mă iartă, iubito, și uită-ți iubirea,
Dar inima mea, ți-e dată pe veci,
Doar tu o poți frânge, din preajmă-mi de pleci.
Smerit lângă tine-acest suflet al meu
(Cu cei trufași, aspru), m-apasă azi, greu:
Cu tine alături, chiar clipa fugară
Mai dulce ne-ar fi decât orice comoară.
[...] Citește tot
poezie clasică de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ea umblă-n frumusețe
Ea umblă-n frumusețe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Și tot ce e mai bun în întuneric și mai strălucitor
Se întâlnește-n ochii și-n ținuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen ușor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.
O umbră în plus, o licărire mai puțin
Și grația ar fi fost compromisă jumătate,
Grație care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Și care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care noblețea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc mai iubit din toate.
Iar peste-acel obraz și peste acea frunte,
Blânde, liniștite, mai elocvente cu-atât deși,
Sunt zâmbete care înving, nuanțe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate și
Despre o minte în pace cu ea însăși,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caiși!
poezie clasică de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la gânduri, dar cu o relevanță mică.

Astăzi împlinesc treizeci și șase de ani
Vreau nemișcării inima să-mi dau
Căci alte inimi nu mai pot mișca,
Dar chiar de pentru mine doruri n-au,
Iubesc și-așa.
Mi-s zilele ca galbenele foi
Și duse-s flori și poame de amor,
Azi numai suferințe și nevoi
Mă împresor.
Iar focul ce mă arde aici, în piept,
E ca vulcanul, de cenușă greu,
Nu torțe să aprindă mai aștept
Ci rugul meu.
Speranțe, grijă, teamă, gelozii,
Extazul și puterea dragostei,
Nimic din ele nu mai pot simți,
Doar lanțul ei.
[...] Citește tot
poezie clasică de Byron, traducere de Paul Abucean
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Byron despre gânduri, adresa este:
