Camelia Opriţa despre albastru

A fost odată un târziu de soare şi i-am dat numele amurgului

în speranţa că se vor arăta stelele din albastra noapte...

Camelia Opriţa (6 septembrie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie despre singurătate impune sinceritate şi flăcări aşa cum se cere aceeaşi frecvenţă la celălalt pol opus, extazul nebun şi frumos al vieţii – iubirea.
Este singurul loc plauzibil sub soare şi deopotrivă sub stelele nopţilor albastre.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii (5 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pământ alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbrăcau nopţile în mătăsuri albastre până în inima Lunii şi coborau în ţinuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas şi azi în talazul mărilor ca nişte păsări uriaşe de smarald...

Camelia Opriţa în Povestea stelelor, Începutul (2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un trecut foarte îndepărtat, stelele umblau pe pă-mânt alături de oameni. Ele erau adevărata legătură a oamenilor cu Dumnezeu. De altfel, stelele erau de-o seamă cu timpurile fragede de la facerea lumii; îmbră-cau nopţile în mătăsuri albastre până în inima Lunii şi coborau în ţinuturile sticloase ale apelor care scăldau pământul. Drept mărturie că acest lucru e adevărat, au rămas şi azi în talazul mărilor ca nişte păsări uriaşe de smarald.

Camelia Opriţa în Povestea stelelor - Ed. Sfântul Ierarh Nicolae - 2022, Începutul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia!

Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.
... Şi să ştii că nu sunt supărată că eşti mai frumoasă ca mine,
poate într-o zi stropii de ploaie vor fi albaştri şi...

Eşti la fel de frumoasă cum eram şi eu în vremurile vechi...
Ce sunt vremurile vechi?
Vremurile vechi sunt poveştile.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa De Iasomie

Florile de păpădii
Îşi făcură pălării
Din mătăsuri albe, şic,
Şi din fir de borangic.

Una-i dulce ca o rază
Şi adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.

Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezeşte păpădia
Cu un fluture albastru
Şi tăcut ca un sihastru.

Şi acesta o mângâie
Cu mânuţe şi călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cartea pentru Copii – Poveşti din Călimară, Revista Constelaţii Diamantine nr. 8 (120) August 2020 (27 noiembrie 2002)
Adăugat de Vlad Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată...

Ca o aripă albastră,
Bătea vântul la fereastră.
Se mira şi nu ştiu cum
Îmi văzuse ieri pe drum

Cărticica colorată
Unde un băiat şi-o fată
Aveau jucării, hamac
Şi răţuşte mici pe lac.

Aveau roată ca o scară
Şi-nvârtea piatra la moară,
Iar găina făinoasă
Avea creasta luminoasă.

Vântu-mi zise cu mirare:
Scoate cartea din sertare
Şi citeşte o poveste
Mie şi păpuşii tale.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară (mai 2019)
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa De Iasomie

Florile de păpădii
Îşi făcură pălării
Din mătăsuri albe, şic,
Şi din fir de borangic.

Una-i dulce ca o rază
Şi adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.

Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezeşte păpădia
Cu un fluture albastru
Şi tăcut ca un sihastru.

Şi acesta o mângâie
Cu mânuţe şi călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară
Adăugat de Ioan Maria Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea începe cu tine şi sfârşeşte cu Dumnezeu. Căci El te-a ridicat din labirinturi de pământ şi te-a adus la aceast praznic minunat de soare.
Începând de aici, nimic nu mai e al tău, şi nici ţie nu-ţi mai aparţii.
Lasă-te cuprins de ceea ce vrei a fi în ţesătura timpului. Numeşte-te echilibrul celuilalt ca să poţi fi o parte din întreg, o parte din clipa lui.
Iubirea este un ceas în care timpul nu există, ea este aurul sufletului care se întrepătrunde în următoarele dimineţi albastre cu graiul florilor.
Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!