Camelia Opriţa despre ceas

Iubirea este un ceas în care timpul nu există

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc raze de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este un ceas fără minutare, se regenerează continuu pe ruinele stelelor pentru a străluci veşnic în numele harului său divin.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea începe cu tine şi sfârşeşte cu Dumnezeu. Căci El te-a ridicat din labirinturi de pământ şi te-a adus la aceast praznic minunat de soare.
Începând de aici, nimic nu mai e al tău, şi nici ţie nu-ţi mai aparţii.
Lasă-te cuprins de ceea ce vrei a fi în ţesătura timpului. Numeşte-te echilibrul celuilalt ca să poţi fi o parte din întreg, o parte din clipa lui.
Iubirea este un ceas în care timpul nu există, ea este aurul sufletului care se întrepătrunde în următoarele dimineţi albastre cu graiul florilor.
Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între floare şi tine

Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii,
Scuturându-se în aripile vântului,
Atunci ai văzut un înger între floare şi tine,
Mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr.
Iar tu eşti trup din iubirea Lui,
Căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

poezie de Camelia Opriţa din Iubirea este un ceas în care timpul nu există, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare sprijin care se poate regăsi în spiritul omului la ceasuri grele de cumpănă este rugăciunea; ea te invaţă să fii blând şi smerit cu inima, să-ţi recunoşti greşelile în faţa duhului sfânt, să-ţi regăseşti înţelepciunea în considerentul virtuţii.

Camelia Opriţa în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu siguranţă unul a pierdut totul pentru nimic numai pentru simplul fapt că s-a legat sincer de celălalt, întrebându-se dacă îşi poate permite să vorbească despre viaţă în al douăsprezecelea ceas unde poate aduna sau pierde şi ultima forţa necesară de a reveni la cotidian şi a se (re)conecta la viaţă.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului, Iubirea nu are dreptul la somn (decembrie 2000)
Adăugat de Ada Olaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La romani, răsăritul şi apusul dau naştere ceasului pe nisip; un cerc in mijlocul căruia se punea un băţ: şi asa se măsura efemerul.
Grecii spuneau că frumuseţea fizică a femeii este ca răsăritul şi apusul de soare.

Camelia Opriţa în Răscolim trecutul pentru a inventa viitorul (20 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica soarelui cea mică

Într-un cuib de levănţică
Rânduieşte licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.

A plouat un ceas sau două
Şi-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.

Cântă-n flori de pepeni graşi
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunţelul greieraş.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa (august 2017)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei furnici cu pălării

Roua toată risipind
În tufiş de levănţică
Pisicuţa noastră mică,
Are blană de argint.

Vai ce straie lucitoare,
De l-ar ţine-ntreaga zi
Să se joace cu copii,
Motănelul meu de soare.

Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus şi umblă-n jos
Cu un bob aproape ros
În palat de păpădii.

Haide, trage, surioară,
Zise sora cea mezină,
Vine ceasul pentru cină
Şi ne facem de ocară.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (6 iunie 2020)
Adăugat de Ioan Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci şi şapte

O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.

Una-i fistichie,
că este de Mai,
are păr bălai
ca spicul de grâu -
floare brumărie
crescută la râu.

Alte-nfăşurate
se uitau mirate:
mă priviră toate
prin oglinzi ciudate.

Ceasul în cetate
bate ora, bate –
este... şi jumate,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Literatură pentru copii, Condeiul de Aur (noiembrie 1999), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

27

O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.

Una-i fistichie,
că este de Mai,
are păr bălai
ca spicul de grâu -
floare brumărie
crescută la râu.

Alte-nfăşurate
se uitau mirate:
mă priviră toate
prin oglinzi ciudate.

Ceasul în cetate
bate ora, bate –
este... şi jumate,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi umbla cu argumente peste argumente într-un ceas măreţ al renaşterii – Dragobetele. Îşi cere azi dreptul la renaştere, la înmugurirea pământului, la desmorţirea cerului şi a cântului păsărilor, la continuitate – care exprimă direct înţelepciunea lui Dumnezeu.

Nu există motivaţie pentru a determina o finalitate a unui elan sufletesc ce se vrea a fi vis, emoţie şi deopotrivă renascentist. Renaşterea reprezintă îndemnul la aprecierea justă pentru ceea ce suntem şi ne-a dat Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!