Nimeni nu simte dorul de casă dacă rămâne acasă.
Camelia Oprița în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Uită de timpul ce crește între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca și cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Lătărețu este însăși legenda în carne și oase care și-a pus dorurile pe apele Oltului, dând totodată glas de ciocârlie doinei românești.
Camelia Oprița în WordPress.com, Odă satului românesc (7 noiembrie 2017)
Adăugat de MariaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu e fără vină...
Când noaptea-nvăluie zenitul
În liniștea de nepătruns,
Sub bolta lunii iar ascuns,
Se-ntrevede răsăritul.
Raze nalte de lumină
Le întâmpin pe balcon.
Dorul meu e fără vină,
Somnul meu a fost un zvon.
Se trezește dar pământul,
Toamna este mai domol.
Frunza-i ceară, bate vântul,
Lacrima îmi dă ocol.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele oltenești le-am descoperit de la mama mea la o vârstă fragedă. În ele am recunoscut glasurile apelor de la Olt; glasuri cristaline care îmbrățișau și scăldau pâmântul românesc cu toată jalea și acuratețea lor...
Maria Lătărețu este însăși legenda în carne și oase care și-a pus dorurile pe apele Oltului, dând totodată glas de ciocârlie doinei românești.
Camelia Oprița în WordPress.com, Odă satului românesc
Adăugat de ElenaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Lătărețu este însăși legenda în carne și oase care și-a pus dorurile pe apele Oltului, dând totodată glas de ciocârlie doinei românești.
Cântecul popular românesc este configurat pe realitatea inteligenței creative, dar și cântecele Mariei Lătărețu au avut o contribuție covărșitoare în generația următoare de interpreți.
Camelia Oprița în Odă satului românesc (7 noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aș putea înțelege Universul fără tine
Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
și aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferința ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârșească într-o dimineață rece sub o frunză îngălbenită.
Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ștergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aș putea înțelege centrul universului fără tine
cum nu aș fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închiși.
Mi-ai spus odată să-i închid la suferință, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieții.
Știu că apele pământului se unesc
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...
Sunt umbra care stă lipită de tine și aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ți-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl șoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.
Mă privești și mă descânți ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai știu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viața ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.
Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuși suflet.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la dor, dar cu o relevanță mică.
Iubește-mă de iubire, de ură, de disperare...
Sărutul, acest prezent cu tendința de a exploda,
crește până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieșisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.
Mi-am zis că e o primejdie fără sfârșit,
ceva se nalță în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.
Iubesc și mă tem. Ceva se nalță în mine;
nu mai pot supraviețui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcțiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viață, neînțeleasă de moarte.
Privește-mă în ochi să vezi cât de adânci
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om
I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele și nopțile măcinate de viață.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și stelele se întunecă
în flacăra roșului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
și nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă strivește,
rămân așa cum sunt
sclipitor în stele,
mugur în nuiele
căci învelișul de pământ
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre dor, adresa este:
