Camelia Opriţa despre iarnă

Ce ţi-e şi cu ziua de iarnă!... Scurtă, ceva mai scurtă decât copilăria omului.

Camelia Opriţa în Niculiţă – Copilul zăpezilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vină are iarna?

Suflările tale
sunt moi şi calde,
Inima îmi răvăşeşte gândul
că pot înflori
în ninsoarea ta.

Copilăria mea umblă desculţă
în freamătul nins al iernii
şi lumea o iubeşte.
Iubesc ninsoarea asta...

Ce vină are iarna
că înfloresc
sub ninsoare ta?

Suntem între cer
şi ninsoare,
suflările tale albe
îmi încălzesc
braţele de fildes.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea umblă desculţă
în freamătul nins al iernii
şi lumea o iubeşte.
Iubesc ninsoarea asta...

Camelia Opriţa în din poezia Ce vină are iarna? (30 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie... Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.

aforism de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează cât de lungă este iarna, deoarece primăvara revine mereu, concretizându-se în fiecare picătură de culoare.

aforism de Camelia Opriţa din Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este vântul subtil al iernii frânte care mângâie gândurile omului într-un dezgheţ primăvăratic al simfoniilor reînviate pretutindeni.

Camelia Opriţa în La porţile universului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

Floarea nu înseamnă speranţa propriu-zisă,
Este ceea ce se numeşte prefaţa speranţei.
Iar dacă iarna împuţinează florile,
Îngerii au suplimentat numărul acestora cu flori de gheaţă.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele?
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea nu înseamnă speranţa propriu-zisă, este ceea ce se numeşte prefaţa speranţei. Iar dacă iarna împuţinează florile, îngerii au suplimentat numărul acestora cu flori de gheaţă.

Camelia Opriţa în Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele? (7 iulie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există iubire!

La rădăcina lacrimilor,
Am văzut zâmbete înflorind
În inima durerii
Am descoperit că există iubire
În miezul haosului,
Am găsit un strop de linişte
Atunci mi-am dat seama că iarna este unori şi caldă
iar în mijlocul ei,
mugurii de primăvară nasc
Şi asta m-a bucurat.

poezie de Camelia Opriţa din Ecce homo, Condeiul de aur (decembrie 2007)
Adăugat de Blu Van Gogh
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins şi ninge. Ninge mai domol, dar ninge. Copiii ridicau cu tărăboi un om de zăpadă încă o dată cât ei. Unul căzu moale ca o albăstrea în zăpadă, nu era mai nalt de-o floare.
Se făcu seară repede. Ce ţi-e şi cu ziua de iarnă!... Scurtă, ceva mai scurtă decât copilăria omului.

Camelia Opriţa în Niculiţă - Copilul zăpezilor (6 decembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;

era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.

Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;

iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Camelia Opriţa în citat Am început acest roman într-o zi de noiembrie
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;

era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.

Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;

iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată priveam lucrurile mici şi le vedeam mari. M-am văzut în ochii păpuşii cât eram de mare şi aş fi vrut să cresc în clipa aia încă o dată pe atât, să petrec la nunta stelelor de la miezu-nopţii cu florile pământului sau să adun ţurţurii de gheaţă de la streaşina casei, să le desluşesc luminile misterioase care mi se arătau în nopţile de iarnă.

Camelia Opriţa în Insula timpului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbetul adânc al primăverii

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorinţa de a-mi umple golul fiinţei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului –
mugurii au libertatea de principiu
şi primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranţă,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă căţăra pe nori,
şi sângele mi se face muguri.
Deşi plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde volbura întunecată se cuibăreşte în profunizmea omului, există rădăcina luminii numită speranţă, numită rugăciune cu chip de Dumnezeu.

Şi mâine e altă zi în care nu mai strângi din pleoape...

şi pământ cu iarbă măruntă sub picioarele tale răsună de soare,

şi floarea vibrează în aripile albinelor...

şi încă o iarnă din trupul tău a ieşit ca o insulă a nimănuia, îndreptându-se spre alte zăpezi de la miazănoapte.

Te trezeşti strigat să-ţi continui timpul până la următorul punct al întâlnirii cu extraordinarul.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!