Camelia Opriţa despre pâine

Pâine şi sare

Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, sunt ca dulceaţa fructelor coapte,
Ca pâinea şi sarea în bucate.

distih de Camelia Opriţa din Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Rugăciunea-i cer şi pâine
Pentru ziua mea de mâine.

distih de Camelia Opriţa (27 martie 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama - pâinea împăturită într-o rugăciune cu iz de eternitate.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii (19 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele – trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (3 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că a sosit vremea ca lumea să iasă din acest spaţiu limitat (circ şi pâine) şi să-şi îndrepte omenia cu toată puterea credinţei către cer şi pâine.

Camelia Opriţa în Întristarea sufletului (23 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

IuleraoS aeraolF

Cum se cheamă floarea care
Se roteşte după soare?
Dinţii–s galbeni, ca de pâine,
N-ar putea muşca un câine.
Drag copil, e ghicitoare:
Poţi să-mi spui ce este oare?

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără El, Crăciunul nu ar exista şi nu ar avea niciun motiv să existe!..

Omule, rupe o bucăţică de pâine din bucata ta de pâinea,
şiîmparte-o cu cei rătăciţi şi departe de casă.
Şi când de Crăciun ne veselim în numele Lui,
ne facem cadouri unul altuia,
Aminteşte-ţi că El ne-a dăruit cerul înstelat,
soarele,
luna,
pământul cu pădurile,
munţii şi oceanele lui
şi toţi cei care trăiesc şi trec prin ele.
El ne-a dat toate pajiştile verzi
şi tot ce înfloreşte pe ele şi dă roade.
Şi S-a pogorât pe pământ şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
Este timpul ca omenirea să realizeze că Iisus Hristos
nu este stăpânul sau slujitorul nostru;
Este conştiinţa noastră.
Hristos este inima noastră.
Fără El, Crăciunul nu ar exista
şi nu ar avea niciun motiv să existe!
Acesta este Crăciunul sfânt!

poezie de Camelia Opriţa din WordPress, Condeiul de Aur (25 decembrie 2005), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin florile, bunico – am întrebat-o deodată, că –mi fac punte şi mă trec dintr-un vis într-altu'!

Le adună îngerii din sufletele oamenilor visători – zise ea – şi Doamne-Doamne ne dăruieşte pâinea şi binecuvântarea cerului, să rămânem stele când n-om mai fi. Apoi se aplecă să-mi vadă sufletul... Respiram într-un fel sau altul rugăciunea ei..

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica îşi ferecase copilăria într-un album ponosit cu scoarţele roase care fuseseră cândva de culoarea focului. Dar odată cu venirea mea pe lume, inima ei se reîncălzise şi încerca să nu rămână singură; nu-i auzeai niciun oftat scăpat, aşa la întâmplare. Vorbea de mâinile pricepute ale mamelor care frământau pâinea şi împleteau florile în pletele drăgaicelor.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de cerneală

Din bătrâna călimară,
Cărăbuşul de cerneală
Ieşi din caligrafie
Să-şi facă tipografie.

Se pudră cu praf de stea,
Şi de-ndată se avântă
Vrând să spună că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

Gâsculiţa cea bălaie
Îşi croi de dimineaţă
Cizmuliţe verzi de paie,
Şi plecă grăbită-n piaţă.

Soarele dintr-o vitrină
Îşi luă umbrelă fină.
Moara vru să o umbrească
Pâinea să se rumenească.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com poezii pentru copii
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult, acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii săi au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare. Pe lângă admiraţia personală a acestui univers, mi s-a părut important să ne amintim de frumuseţile cu care a fost înzestrat cel mai frumos sat din România; Al tău.
Pentru că cel mai frumos sat din România este în primul rând Satul tău.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţiile ploii

Vând insomnii
Şi turnuri de ploaie,
Eventual schimb pe un suflet uşor.
Te privesc de atâta vreme cu ochi tandri,
Ai venit
La marginea ploii
Să mă creşti ca pe o floare.

Mă văd zburând ca un miros
De pâine caldă
În emoţia toamnei.
Vibraţiile ploii
îneacă o floare.
În nori
Vine îmblânzitorul de furtuni.

Cei ce pierd încă o noapte în ploaie,
Răsfoiesc mica publicitate,
Frunzărind scheletele florilor uitate
în faţa gării.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furt

A fura înseamnă a lua ceva care nu este al tău,
împotriva voinţei proprietarului.
Şi dacă cineva fură coperţile şi pasaje din cărţile publicate de autor,
înregistrate la Biblioteca Naţională a României
pentru a le posta pe alte site-uri înşelătoare în interesul său financiar,
(aşa cum se arată în linkul de mai sus),
se numeşte în continuare F U R T.

Dragi vânători fără "chip" vă informăm:
Cartea este ''protejată'' de un sistem de alarmă
numit:
Ambiţie.
Aprobare.
Aventură.
Bucurie.
Căldură.
Capacitate.
Dragoste.
Omenie.
Stima de sine

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Agonia.ro sau WordPress.com (6 septembrie 2021)
Adăugat de Radu Tudoran Maiorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!