Camelia Opriţa despre principii

Greşeala are şi partea ei principială: te învaţă să nu o repeţi.

aforism de Camelia Opriţa din Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubeşti, devii veşnic într-un timp atât de comprimat, devii un principiu de viaţă.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii (15 iunie 2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât rănile interioare nu erau scrise, îşi păstrau părtinirea existentă, astfel că o asemenea memorie era, în principiu, nevolatilă.

începutul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa cere neîncetat expresivitate şi frumuseţi dintre cele mai remarcabile – valuri de lumină în momentele capitale ale vieţii lor: ca principiu lumina înseamnă sâmbure de viaţă.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi omul este o stea căzătoare, nu există argumente că el ar fi ajuns la o limită faţă de această realitate profundă. Viaţa este limitată de timp şi de moarte, acestea fiind barierele unice ale existenţei, în rest viaţa e lumină ca principiu iar partea ei întunecată vine din frică sau imposibilitatea de a înţelege miracolul vieţii ca pe o înteligenţă deplină a lui Dumnezeu.

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul concret al omului de a fi este dat de legătura permanentă cu semenii. Este principiul cel mai fecund care generează armonie şi dialog consistent în procesul comunicării şi cel al cunoaşterii. A face şi desface polarităţi în toate sensurile posibile, reprezintă explorarea necunoscutului pentru a evalua cunoaşterea de sine, folosind ca instrument de bază izvoarele istorice ale gândirii şi vasta cultură universală.

Ce alegem între dragoste şi singurătate?

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbetul adânc al primăverii

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorinţa de a-mi umple golul fiinţei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului –
mugurii au libertatea de principiu
şi primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranţă,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă căţăra pe nori,
şi sângele mi se face muguri.
Deşi plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!