Camelia Opriţa despre sunet

Poezia e sunetul naturii când întâlneşte imaginaţia omului.

aforism de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e sunetul naturii când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie.

aforism de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară (carte destinată copiilor format a 4 letter) (martie 2020), traducere de Camelia Opriţa
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai dulce dintre toate sunetele este complementul. Un compliment, oricare ar fi el, are întotdeauna virtutea generozităţii. Dovada că pe pământ se întâmplă lucruri bune şi frumoase.

Camelia Opriţa în Două tabere adverse (2007)
Adăugat de Teo Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă pe pământ fără tine

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri, WordPress.com (2020)
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt încă în viaţă, înseamnă că am murit de o mie de ori

Când am tras uşor vălul ud de apa timpului aşezat pe faţa Romei, nu am putut opri uimirea şi, în acelaşi timp, admiraţia mea; Soarele strălucea în propria lumină căţărându-se cu dimineaţa peste noapte şi peste copacii exotici ai Grădinilor Vaticane în stil baroc care împrăştiau reflexiile pietrelor preţioase.
Găsim Fontana della Galera sub forma unei nave de război.......
La Galera fusese, la fel ca multe creaţii baroce, concepute în estetica "minunii" fântânilor animate de sunete, graţie dispozitivelor mecanice activate de apă şi completate cu sunetele sale artificiale, coregrafia artificiilor de apă şi a sculpturilor albe din fundal. Cardinalul şi poetul Maffeo Barberini a publicat colecţia sa poetică din 1644 sub titlul "De fonte Pontificio navis effigem habente: Bellica pontificum non fundit machina flammas, sed dulcem belli qua perit ignis aquam" galley "of the Grădinile Vaticanului " (Maşina papală de război nu aruncă flăcări, ci apă dulce care să stingă focul războiului). O maşină de război paşnică, şi mă refer astăzi la pandemia care intră cu forţa, o neaşteptată declaraţie de război în viaţa noastră.......

Camelia Opriţa în cartea Cerşetori de existenţă, In vita il mio cor tieni
Adăugat de Radu Todoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit şi români fericiţi într-o tăcere tristă, erau cuvintele pierdute din a c a s a n i m ă n u i a. Dacă citeşti, mai întoarcem o foaie pentru mâine să ne regăsim români, să regăsim forţa de a deveni mai înţelepţi decât am fost azi. Tăcerea te maturizează fără a scoate un sunet despre adevărata libertate interioară care se luptă cu morile de vânt.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este instrumentul unei minuni, un anotimp continuu de culori şi stări sufleteşti unde primează visul. Poezia e sunetul naturii, când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie. Hârtia trăieşte şi simte sufletul omului, se intersectează cu el, se luminează sau se întristează odată cu el.

citat din Camelia Opriţa (21 martie 2020)
Adăugat de Lorina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ceea ce scriu mai jos las posteritatea să mă judece, eu voi fi demult adormită cu gândul meu nocturn cu tot.
Insomniile vin întotdeauna în alb-negru ca o prefaţare a gândurilor care de ziua se întorc în noapte:
ele mă pricep, eu tac fără a scoate un sunet pentru a nu le dau prilejul să creadă c-au fost doar nişte iluzii.

Camelia Opriţa în Insomnii în alb-negru, Cuvânt înainte
Adăugat de Ileana Steliana Mandi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ceea ce scriu mai jos las posteritatea să mă judece, eu voi fi demult adormită cu gândul meu nocturn cu tot.
Insomniile vin întotdeauna în alb-negru ca o prefaţare a gândurilor care de ziua se întorc în noapte: ele mă pricep, eu tac fără a scoate un sunet pentru a nu le da prilejul să creadă c-au fost doar nişte iluzii...

Camelia Opriţa în Insomnii în alb-negru, Cuvânt înainte
Adăugat de Ileana Steliana Mandi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!