Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Camelia Oprița despre timp

Fără dragoste, e singurătate;un timp spre nicăieri...

în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit

[...] Citește tot

în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendința de a exploda,
crește până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieșisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârșit,
ceva se nalță în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc și mă tem. Ceva se nalță în mine;
nu mai pot supraviețui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcțiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viață, neînțeleasă de moarte.

Privește-mă în ochi să vezi cât de adânci

[...] Citește tot

poezie de (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
iubire pierdută
O iubire pierdută este sentimentul pe care timpul îl lasă deoparte, dar de la care sufletul nu va pleca niciodată.

definiție aforistică de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Se spune că atunci când întâlnești dragostea vieții tale, timpul se oprește. Și este adevărat. Această stare este o risipire a subiectivității ce nu poate fi stăpânită de timp, anotimpurile se schimbă din necesitatea de a visa ce n-ai îndrăznit să visezi cu ochi deschiși. Fuga dintr-o infinitate internă este inevitabilă, căutând să fii permanent în încordarea interioară a celuilalt. Te împlinești dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ți-ai oferit propria viața pentru a fi trăită de celălalt.

în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragostea adevărată creează timpul stăpânit de netimp; este rafinamentul fără egal al visului ce alcătuiește sufletul până în adâncuri.

în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea începe cu tine și sfârșește cu Dumnezeu. Căci El te-a ridicat din labirinturi de pământ și te-a adus la aceast praznic minunat de soare.
Începând de aici, nimic nu mai e al tău, și nici ție nu-ți mai aparții.
Lasă-te cuprins de ceea ce vrei a fi în țesătura timpului. Numește-te echilibrul celuilalt ca să poți fi o parte din întreg, o parte din clipa lui.
Iubirea este un ceas în care timpul nu există, ea este aurul sufletului care se întrepătrunde în următoarele dimineți albastre cu graiul florilor.
Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare și tine, mărturia că El este în toate: lumină și adevăr. Iar tu ești trup din iubirea Lui, căci și pământul este clipă din clipa Lui.

în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveștile sunt scânteile de pe tâmplele aprinse, dovada că visul există: ele fac parte din aspirația omului cât e naltul, cât e întinsul necunoscut al timpului

în Cicluri de viață
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea este nu numai un adevăr, este în același timp și identitatea omului care îl definește ca om și-l face unic în lucrarea divină. Dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor de om, acestuia nu i-ar fi fost încredințată iubirea.

în Universul Iubirii
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul încearcă să rețină câte ceva din lumină; explorează lumea în adâncul ei, minutarele invizibile ale timpului, oceanul unde valurile se mistuie unele pe altele în cearcănele pământului. Câteodată își oprește visul din zbor și coboară cu aripile neputincioase, adâncindu-și unghiile în cruzimea efemerului...

în Cicluri de viață (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, și din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopții
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viața însăși.

poezie de din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deși omul este o stea căzătoare, nu există argumente că el ar fi ajuns la o limită față de această realitate profundă. Viața este limitată de timp și de moarte, acestea fiind barierele unice ale existenței, în rest viața e lumină ca principiu iar partea ei întunecată vine din frică sau imposibilitatea de a înțelege miracolul vieții ca pe o înteligență deplină a lui Dumnezeu.

în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Optimistul este prospețimea adâncurilor intime ale ființei, infinit-poezia sau nebunia interioară a sufletului ce determină un armistițiu cu moartea. Nu se mulțumește cu un elogiu permanent adus lirismului său lăuntric, ci se transformă într-o fluiditate amețitoare, urcând dintr-o înălțime spre alta. Timpul capătă un ritm intens și plin până la rupere: iată cum timpul trece dincolo de flacăra născătoare de luceafăr.

în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.
Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinților mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea brațele însângerate de maci și spice.
În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morților noștri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde volbura întunecată se cuibărește în profunizmea omului, există rădăcina luminii numită speranță, numită rugăciune cu chip de Dumnezeu.

Și mâine e altă zi în care nu mai strângi din pleoape...

și pământ cu iarbă măruntă sub picioarele tale răsună de soare,

și floarea vibrează în aripile albinelor...

și încă o iarnă din trupul tău a ieșit ca o insulă a nimănuia, îndreptându-se spre alte zăpezi de la miazănoapte.

Te trezești strigat să-ți continui timpul până la următorul punct al întâlnirii cu extraordinarul.

în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
O inimă și o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocotește trupul în lumină
și umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subțire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micșorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te știu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieșită din râu,

Se vede printr-un ochi subțire de grâu
cum îmi lucește părul înserat,
îți bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ți arăți ființa unitară, rod al Creației Sale, că sufletul ți-e suflare dumnezeiască, iar trupul ți-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îți recapeți adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului țâșnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă și zidurile de gheață din inima omului de piatră, că piatră e atunci când și-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuți la capătul disperării, rămâne doar speranța ca o hrană dulce și întăritoare, fără de care nu poți trăi, așa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credința, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului și îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt momente când într-o pornire nebună, omul se aruncă într-un gol infinit pentru a se supune fatalității; el devine obiectul propriului dramatism interior și viața lui este o penitență. Iată cum poate fi recunoscută o închisoare în care trăiești, stăpânit de agoniile care te alcătuiesc din ecouri. Te întrebi unde e viața din spatele ușii încuiate.

Nevăzându-te nimeni, suporți toate aceste senzații nebune. Plutești într-un ocean stăpânit de flăcări și în acelasi timp într-o mare ucisă de gheață, visând o moarte de vis. Viața se precipită în mod implacabil când te vrei a fi în transcendența flăcărilor. De cealaltă parte devii un punct minuscul de lumină până la autodistrugere.

în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă

Revărsarea lină a ninsorii
este o continuă alunecare a visului.
Urc pe fiecare fulg care coboară
până la prima ninsoare a copilăriei...
Acolo mi-am regăsit săniuța...
ruginise...
Ulița cu garduri de lemn
era neumblată.
Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă.
M-am grăbit să întâmpin soarele,
răscolind bolțile nalte ale cerului
în căutarea copilăriei.
Aer e timpul nevăzut ce bate în turnul
de cărbune al artistului.
N-am uitat cât de mult m-a durut
un refren abandonat, în stare de funcționare.
Cheltuim energie pentru a îndura
anumite situații, considerând că
suntem puternici, când cea mai potrivita
alegere pe care o putem face este

[...] Citește tot

poezie de din Universul Iubirii (6 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Capacitatea de a-l iubi pe cel de lângă tine reprezintă valoarea ta intelectă, valoare însușită prin procesul de a înțelege lucrurile mărunte care te înconjoară, de a înțelege natura divină și a lăuda Numele Său pentru tot ce ne-a dat. Nimeni nu vine la El decât prin lumină, rugăciune și smerenie, căci Lumină este El și loc sub soare este pentru viață. Constrângerea omului de către om schimbă binele în rău și adâncește sărăcia în sânul celui asuprit.

Bunătatea lui Dumnezeu este înțelepciune și totodată este șansa omului de a recunoaște în Cuvântul Lui viața ca un miracol divin.

Cel bogat cu banul este săracul moral și se întâmplă să fie la fel de muritor ca și cel nevoiaș. Numai că nevoiașul are sufletul puternic, păstrându-și echilibrul și valoarea morală prin credință și virtuții, încercat fiind foarte în relațiile cu cel ce duce o viață autodistructivă dată de dimensiunea banului; regula banului dă roade trecătoare, răpind în același timp liniștea individului, slăbindu-i sufletul. Dumnezeul lui este construit din semințele Infernului, semințe ce i-au înăbușit condiția de om, atrăgând mânia dreptei Judecăți.

în Banii și lăcomia sunt semințele răului
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Camelia Oprița@timp? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce frunzele coniferelor rămân tot timpul anului verzi? Fii primul care răspunde!
 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!