Camelia Opriţa despre vârstă

Apa are vârsta timpului: în dezgheţul ei primăvăratic a încolţit primul mugur al vieţii.

Camelia Opriţa în La porţile universului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa are vârsta timpului: în dezgheţul ei primăvăratic a încolţit primul mugur al vieţii.

aforism de Camelia Opriţa din WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata artă nu are vârstă, este simbolul iubirii al continuităţii ce se dezlănuţuie odată cu eliberarea omului de sclavie, mizerie şi opresiune.

Camelia Opriţa (aprilie 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea justifică prezenţa divinităţii în tot ceea ce înseamnă viaţă, dăruindu-i Eternitatea ca un anotimp fără vârstă. Te recunoşti în această eternitate ca fiind existenţa celuilalt.

aforism de Camelia Opriţa din cartea Zidul gândurilor (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele alb al paradisului

Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
şi de atunci
merg pe frunţile norilor.

Undeva e un nor alb,
e atât de frumos,
cu floare de cireş în gene.
Mi-a spus că dacă sunt îndrăgostită,
pot afla soarele alb al paradisului.

poezie de Camelia Opriţa (13 iunie 2007)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libelula reprezintă trecerea de la copilărie la vârsta adultă şi prin urmare, într-un anumit sens depăşirea iluziilor şi dobândirea echilibrului.
Libelula – simbol al libertăţii, al păcii şi al conştientizării.

Camelia Opriţa în Te Deum
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani

e nevoie de o primăvară inventată pe coada

unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.

Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri

şi nu aş supravieţui melancoliilor.

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează dacă studiezi, călătoreşti, sau îţi câştigi existenţa. Trebuie să iubeşti ceea ce faci.
Cui îi pasă dacă eşti vesel sau trist? Lucrurile mărunte sunt cele care aduc bucurie. Nu e nevoie să cauţi cine ştie unde, e nevoie doar de timp să-ţi dai seama.
Iar dacă ai curajul şi puterea, nu înceta să-ţi cultivi pasiunea. La orice vârstă.

Camelia Opriţa în Vând insomnii (2002)
Adăugat de acest site
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele olteneşti le-am descoperit de la mama mea la o vârstă fragedă. În ele am recunoscut glasurile apelor de la Olt; glasuri cristaline care îmbrăţişau şi scăldau pâmântul românesc cu toată jalea şi acurateţea lor...
Maria Lătăreţu este însăşi legenda în carne şi oase care şi-a pus dorurile pe apele Oltului, dând totodată glas de ciocârlie doinei româneşti.

Camelia Opriţa în WordPress.com, Odă satului românesc
Adăugat de ElenaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni şi nimic nu este îndreptăţit să vorbească în numele Pământului decât viaţa: viaţa, în al cărui ocean frământat plutim ca un fir de nisip. Ea se subordonează în exclusivitate fenomenului cronologic sau mai bine zis, viaţa este o clipă în vârtejul cosmosului. Dimensiunea şi vârsta lui depăşesc înţelegerea umană, stelele reprezentând energia lirică a omului în context cu armonia vieţuirii sale pe Pământ.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune

Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.

Cât de suav trebuie să fie cuvântul
care uneori are efect de păcat
din cauza insomniei,
înfloreşte întregul pământ,

candelă crescută la sânul icoanei pentru rugăciune:
prefă-mă din piatră
fluture de foc

să fiu de-o vârstă cu deşertul,
să urc din nisipuri prăbuşite,
să iubesc,
să n-am dorinţa de a fugi
din calea soarelui -
mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu?

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maniere!

Ce frumos să ai de-a face cu oameni politicoşi, care nu-şi ţin mâna stângă în buzunar în timp ce întind mâna dreaptă pentru a saluta, care nu iau iniţiativa de a te chema pe nume, care lasă pasajul liber când intră ori iese din magazin sau tramvai!
Problema educarii bon tonului nu este de azi: teologul Erasmus din Rotterdam a fost primul care s-a ocupat de bunele maniere la copii. Cartea, dedicată prinţului Henry de Burgundia, în vârstă de doisprezece ani, datează din 1530.
Desigur, Erasmus sugerează comportamente pe care nimeni nu le foloseşte astăzi. De exemplu: dacă strănutaţi în prezenţa altora, regula vă cere să vă întoarceţi, este un început bun, nu-i aşa?.
Aceste reguli ale bunelor maniere pot fi găsite în cartea ^^De civilitate morum puerilium^^ şi tratatul său despre educaţia timpurie a copiilor. Cartea se adresează tuturor, indiferent de clasa socială căreia îi aparţin.
Concluzie: Cred că a şti să-ţi ceri scuze pentru greşelile altora şi să nu arăţi mai puţină afecţiune unui prieten atunci când este lipsit de îndemânare este un semn al unei educaţii rafinate şi al unui comportament impecabil.

Camelia Opriţa în Galateo (2007)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit

[...] Citeşte tot

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început acest roman într-o zi de noiembrie

Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!