Cu visul...
Cu visul care spre ziuă dispare,
Speranța rămâne într-o noua visare.
Și veșnic departe și aproape mereu,
Rămâi una cu sufletul meu.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții rămân tineri în visele noastre.
Camelia Oprița în Părinților noștri, între esențial și etern
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este plin pământul
Este plin pământul cu dezmățul omului,
Că s-a stins și visul din măduva somnului.
distih de Camelia Oprița din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dormi copilă...
Dormi copilă, printre florile din livezi,
curată ca visul născut din zăpezi.
distih de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria este o aripă a vântului moneda convertibilă a oricărui vis.
Camelia Oprița
Camelia Oprița în Cerșetori de existență
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria este adevărata coroană de soare a omului cu cele mai duoioase chemări ale visului.
Camelia Oprița în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da erau vinovați! Își meritau soarta! Atunci nu trebuie să-ți fie teamă că vei visa urât
Camelia Oprița în Mircea Cel Bătrân ( citat din filmul Mircea )
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când eram copilă, tata îmi asculta visul
Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.
Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:
Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.
Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Energia somnului e visul cu tot ce există, cu tot ce nu există. El străbate trăirile subconștientului din toate direcțiile lumești și cele nelumești.
Camelia Oprița în Enigmele sufletului
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea adevărată creează timpul stăpânit de netimp; este rafinamentul fără egal al visului ce alcătuiește sufletul până în adâncuri.
Camelia Oprița în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universul meu a început de la floarea căreia îi port numele; mi-l dăduse mama la naștere, și de atunci s-a prins de mine visul.
Camelia Oprița în literaturapentruminteinimasisuflet.wordpress.comPovestiri cu tâlc de copil
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se spune că atunci când întâlnești dragostea vieții tale, timpul se oprește. Și este adevărat. Această stare este o risipire a subiectivității ce nu poate fi stăpânită de timp, anotimpurile se schimbă din necesitatea de a visa ce n-ai îndrăznit să visezi cu ochi deschiși. Fuga dintr-o infinitate internă este inevitabilă, căutând să fii permanent în încordarea interioară a celuilalt. Te împlinești dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ți-ai oferit propria viața pentru a fi trăită de celălalt.
Camelia Oprița în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi naționalist nu e o seducție a vremurilor. Este parte din lacrima, speranța și visul celor care ți-au dat rădăcină din pământul lor veșnic țara. Cel străin de glie este golul infinit.
Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orologiul care a uitat să pornească timpul...
Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveștile sunt scânteile de pe tâmplele aprinse, dovada că visul există: ele fac parte din aspirația omului cât e naltul, cât e întinsul necunoscut al timpului
Camelia Oprița în Cicluri de viață
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
[...] Citește tot
Camelia Oprița în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:
Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar și puțin mi-ar prinde bine.
M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre și au nevoie de soare.
Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul încearcă să rețină câte ceva din lumină; explorează lumea în adâncul ei, minutarele invizibile ale timpului, oceanul unde valurile se mistuie unele pe altele în cearcănele pământului. Câteodată își oprește visul din zbor și coboară cu aripile neputincioase, adâncindu-și unghiile în cruzimea efemerului...
Camelia Oprița în Cicluri de viață (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșită copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
Camelia Oprița în Am îndrăznit să fiu copil o clipă (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Camelia Oprița@visare? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre visare, adresa este:
