Cezar Petrescu despre iubire

Fără ură nu poate exista iubire, cum nu există lumină fără umbră!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a iubi înseamnă a-ţi încătuşa viaţa de fiinţa care te face să suferi mai mult decât oricare alta şi pe care, fără voia ta, o faci să sufere mai mult decât oricare alta, atunci pot spune că ne ţine captivi aici numai iubirea.

Cezar Petrescu în Omul din vis
Adăugat de caitlin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătusem atâta vreme lângă fericire şi eu o căutasem aiurea. Nimic nu merită să treacă înaintea iubirii.

Cezar Petrescu în Omul din vis
Adăugat de caitlin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino! E un oraş încântător! Sunt sigur că o să te prindă farmecul străzilor noastre, cu nume de voievozi şi ctitori. Un oraş pitoresc, cu oameni pitoreşti. Te ghicesc surâzând. Am rămas o anacronică excepţie. Un fenomen. Un provincial care-şi iubeşte oraşul şi-şi adoră concetăţenii.

Cezar Petrescu în Oraş patriarhal (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primul rând e discutabil dacă există iubire. Dacă a existat. E discutabilă orice iubire odată ce a devenit trecut. Fost-a iubire cu adevărat? Puţine rezistă la întrebare.

Cezar Petrescu în Duminica orbului (1934)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!