Charles Baudelaire despre cunoaştere

Sunt doar trei fiinţe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul şi poetul. Cel care cunoaşte, cel care ucide şi cel care creează.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justificare

N-accept o decoraţie pe piept,
Chiar dacă-mi luaţi refuzul drept o gafă,
Că nu cunosc vreun for ce-ar avea drept
La judecată-asupra-mi şi... parafă.

epigramă de Charles Baudelaire din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei şi decoraţii

Cunosc femei - şi nu atât de rare -
Ce par ca Legiunea de Onoare:
Prea des le vezi - chiar dacă nu le caţi -
Pe fel de fel de piepturi de... bărbaţi.

epigramă de Charles Baudelaire, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem îndeajuns de bine natura umană ca să ştim că un om care cu o linguriţă de dulceaţă poate să-şi ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer şi pe pământ nu-şi va câştiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinşi, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susţinut îţi arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.

Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semper eadem

Mi-ai spus: "De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?"
- Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi lunecă din gene!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!