
Sunt doar trei ființe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul și poetul. Cel care cunoaște, cel care ucide și cel care creează.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!




Justificare
N-accept o decorație pe piept,
Chiar dacă-mi luați refuzul drept o gafă,
Că nu cunosc vreun for ce-ar avea drept
La judecată-asupra-mi și... parafă.
epigramă de Charles Baudelaire din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!



Femei și decorații
Cunosc femei - și nu atât de rare -
Ce par ca Legiunea de Onoare:
Prea des le vezi - chiar dacă nu le cați -
Pe fel de fel de piepturi de... bărbați.
epigramă de Charles Baudelaire, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!



Binefacerile lumii
Luna, care este capriciul însuși,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
și își zise: "Îmi place copila".
Și, plină de moliciune,
coborâ scara de nori și trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioșie de mamă
și își puse culorile pe fața ta.
Ochii ți-au rămas verzi, și obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ți s-au mărit ciudat;
și te-a strîns la piept cu atâta duioșie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.
În acest timp, în împărtășirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; și toată această lumină vie gândea și zicea:
"Vei suferi veșnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu și tot ce mă iubește: apa, norii, tăcerea și noaptea;
marea nemărginită și verde; apa informă și multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaște; florile monstruase;
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cunoaștem îndeajuns de bine natura umană ca să știm că un om care cu o linguriță de dulceață poate să-și ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer și pe pământ nu-și va câștiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinși, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susținut îți arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.
Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin și hașiș (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Unei trecătoare
Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă și subțire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Și mândră, o femeie trecu prin fața mea.
Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide și vraja care doare.
Un fulger... apoi noaptea! Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veșnicie te voi vedea de-acum?
În alte părți, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care știai!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Visul unui curios
Cunoști, la fel ca mine, durerea cea plăcută
Și faci ca toți să spună: "Ce om deosebit!"
Trăgeam să mor. Și-n suflet aveam iubire multă
Cu groază-amestecată și cu un rău cumplit;
Dar și speranță vie și jalnică angoasă.
Cu cât nisipu-n sticlă curgea în mod fatal
Cu-atât găseam tortura mai aspră, mai gustoasă;
Și inima de lume mi se rupea total.
Eram ca copilașul avid după spectacol
Urând cortina groasă ca pe-un hain obstacol...
Dar adevărul rece la urmă l-am aflat:
Nu m-am mirat, murisem, zorii-mi erau cununa
Apoi s-au strâns în juru-mi. Dar, ce s-a întâmplat?
Cortina se trăsese, eu așteptam întruna.
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonet de toamnă
M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?"
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Semper eadem
Mi-ai spus: "De unde-ți vine ciudata întristare
Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos, pustiu?"
- Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare
O boală viața. Taina aceasta toți o știu.
E o durere simplă, deloc misterioasă
Și limpede ca tine când râzi și lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Și-acum, deși ți-i glasul atât de dulce, taci!
Taci, ne-nvățato! Suflet ce nu cunoaște ceața!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viața
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.
Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, și-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Și-ncet s-adorm la umbra ce-ți lunecă din gene!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Charles Baudelaire despre cunoaștere, adresa este:
