Mi se pare inutil și anost să reprezint ceea ce există, pentru că nimic din ceea ce există nu mă satisface. Natura este urâtă, și prefer monștrii din închipuirea mea lucrurilor care sunt, indiscutabil, triviale.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
A sa este măiestria de a traduce prin gradații subtile tot ceea ce este imens, excesiv și grandios în natura și spiritul uman. Ascultând această muzică înflăcărată și despotică simți din când în când cum reînvie din adâncuri fantasmele amețitoare născute în ceața opiului.
Charles Baudelaire în Richard Wagner și Tannhäuser la Paris (1861)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]
Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ți spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viață, soare!
Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Și alchimistul cel mai jalnic;
Fac fier din aur pentru tine,
Și iad din rai, cum știu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,
Văd un cadavru drag cum vine
Și-atunci pe țărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cunoaștem îndeajuns de bine natura umană ca să știm că un om care cu o linguriță de dulceață poate să-și ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer și pe pământ nu-și va câștiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinși, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susținut îți arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.
Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin și hașiș (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alchimia durerii
În tine unu-și pune focul,
Natură! altul chinu-și pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viața și norocul.
O, Hermes tainic ce-n restriști
M-ajuți, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimiști.
Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare
Descopăr un cadavru drag
Și pe cereștile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.
poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izvorul de sânge
Adeseori îmi pare că sângele în vine
Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.
El trece prin cetate ca prin câmpii destine
Și, prefăcând pavajul în insule divine,
La toți le stinge setea ce-i bântuie, dușmană,
Împrumutând naturii culoarea lui umană.
Și uneori rugat-am un vin de nobil soi
O zi măcar să-mi stingă durerilor noianul,
Dar vinul face ochiul mai clar, mai fin timpanul;
Am căutat uitarea în dragoste apoi:
Ea însă-i pentru mine un pat de spini și bârfe,
În care-mi sorb paharul nesățioase târfe!
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uriașa
Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznașă
Năștea mereu ciudate făpturi și monștri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriașă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.
mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-și firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceața ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;
în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
și, vara, când trudită de soarele păgân
se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corespunderi
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar place, toți bărbații...
Ți-ar place, toți bărbații în patul tău să vină,
Femeie deșucheată, punct negru în lumină!
Iar dinții, spre-a-i păstrare acestui joc turbat,
O inimă, să roadă, pe zi, te-ai angajat.
Ferestre de dughene par ochii tăi în ceață,
Și-arzând, ca lampioane, la sărbători in piață,
Se folosesc obraznic de-o forță de-mprumut,
Căci legea frumuseții nicicând n-au cunoscut.
Mașina oarbă, surdă, prea meșteră la crime,
Tu, care-ai supt de sânge atâta omenime,
Cum nu te prinde-oroarea, privindu-te, să vezi
Că,-n mii de-oglinzi, puterea de diavolă, ți-o pierzi?
Păcate mari, pe care le-ai săvârșit cu faimă,
Nicicând nu te făcură să dai napoi cu spaimă,
Văzând cum că natura, măreață-n gând ascuns,
Să plămădeasc'-un geniu din tine, a ajuns,
Din tine, desfrânato, regină-n preacurvie?
O, splendidă mocirlă! cerească mârșăvie!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la natură, dar cu o relevanță mică.
Un hoit
O, suflete-amintește- i priveliștea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineața-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiș zvârlit,
Își desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele și, puhav de venin,
Nepăsător și cinic, își deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.
Putreziciunea asta se răsfăța la soare
Care-o cocea adânc și liniștit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit
Și cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori...
Simțind că te înăbuși, ai șovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lucrările, eram destul de nereceptiv și chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăți, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de șarlatani anunțată prin atâtea repetiții. Dumneavoastră m-ați învins imediat. Ceea ce am simțit este de nedescris și dacă veți binevoi să nu râdeți, voi încerca să v-o împărtășesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înțeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea și o recunoșteam așa cum recunoaște orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaș, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu știe muzica, și a cărui educație se mărginește la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăți frumoase de Weber și de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreția. Această muzică înfățișează ceea ce e mare și te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră solemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii și solemnitatea marilor patimi ale omului. Te simți îndată cucerit și subjugat. Una din bucățile cele mai stranii și care mi-a dat o senzație muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeților (Tannhäuser) și de Serbarea nupțială (Lohengrin) e imens.
Charles Baudelaire în Critică literară și muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e scumpă amintirea acelui ev
Mi-e scumpă amintirea acelui ev și-l sui!
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul și femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit și cerul, și-i săruta din slavă
Iar stirpea creștea falnic, nu se știa bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulțime, nu-i socotea povară,
Și admirând lupoaica și dăruirea sa,
La țâțele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereți,
Stăpân pe viața-i toată, pe-acele frumuseți
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se mușcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-și plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu și fără de scăpare
De stârpituri cătându-și veșmintele sumare!
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Charles Baudelaire despre natură, adresa este: