Charles Baudelaire despre natură

Mi se pare inutil şi anost să reprezint ceea ce există, pentru că nimic din ceea ce există nu mă satisface. Natura este urâtă, şi prefer monştrii din închipuirea mea lucrurilor care sunt, indiscutabil, triviale.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sa este măiestria de a traduce prin gradaţii subtile tot ceea ce este imens, excesiv şi grandios în natura şi spiritul uman. Ascultând această muzică înflăcărată şi despotică simţi din când în când cum reînvie din adâncuri fantasmele ameţitoare născute în ceaţa opiului.

Charles Baudelaire în Richard Wagner şi Tannhäuser la Paris (1861)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]

Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ţi spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viaţă, soare!

Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Şi alchimistul cel mai jalnic;

Fac fier din aur pentru tine,
Şi iad din rai, cum ştiu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,

Văd un cadavru drag cum vine
Şi-atunci pe ţărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem îndeajuns de bine natura umană ca să ştim că un om care cu o linguriţă de dulceaţă poate să-şi ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer şi pe pământ nu-şi va câştiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinşi, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susţinut îţi arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.

Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii

În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.

O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.

Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare

Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.

poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de sânge

Adeseori îmi pare că sângele în vine
Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.

El trece prin cetate ca prin câmpii destine
Şi, prefăcând pavajul în insule divine,
La toţi le stinge setea ce-i bântuie, duşmană,
Împrumutând naturii culoarea lui umană.

Şi uneori rugat-am un vin de nobil soi
O zi măcar să-mi stingă durerilor noianul,
Dar vinul face ochiul mai clar, mai fin timpanul;

Am căutat uitarea în dragoste apoi:
Ea însă-i pentru mine un pat de spini şi bârfe,
În care-mi sorb paharul nesăţioase târfe!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaşa

Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznaşă
Năştea mereu ciudate făpturi şi monştri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriaşă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-şi firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceaţa ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
şi, vara, când trudită de soarele păgân

se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespunderi

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
– Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ar place, toţi bărbaţii...

Ţi-ar place, toţi bărbaţii în patul tău să vină,
Femeie deşucheată, punct negru în lumină!
Iar dinţii, spre-a-i păstrare acestui joc turbat,
O inimă, să roadă, pe zi, te-ai angajat.
Ferestre de dughene par ochii tăi în ceaţă,
Şi-arzând, ca lampioane, la sărbători in piaţă,
Se folosesc obraznic de-o forţă de-mprumut,
Căci legea frumuseţii nicicând n-au cunoscut.
Maşina oarbă, surdă, prea meşteră la crime,
Tu, care-ai supt de sânge atâta omenime,
Cum nu te prinde-oroarea, privindu-te, să vezi
Că,-n mii de-oglinzi, puterea de diavolă, ţi-o pierzi?
Păcate mari, pe care le-ai săvârşit cu faimă,
Nicicând nu te făcură să dai napoi cu spaimă,
Văzând cum că natura, măreaţă-n gând ascuns,
Să plămădeasc'-un geniu din tine, a ajuns,
— Din tine, desfrânato, regină-n preacurvie?
O, splendidă mocirlă! cerească mârşăvie!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un hoit

O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,

Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.

Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit

Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!