Charles Baudelaire despre noapte

Spart e al meu suflet şi vrea a lui năpastă, s-o cânte-n noaptea rece, afară la fereastră...

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă

Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
O, amforă-a tristeţii, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-eşti, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopţile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanţe-aduni în jur,
Ce braţele-mi separă de-un nesfârşit azur.

M-arunc să dau atacul şi-asaltul meu e-n toi –
Ca pe un leş când viermii se-nverşunează roi –
Şi scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar şi răceala care te face mai frumoasă.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te slăvesc...

Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Şi te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Şi când, ca o podoabă a nopţilor, îmi pari
Că-ndepărtezi ironic adâncile zenituri
De braţele-mi întinse spre-albastre nesfârşituri.

Vreau să m-agăţ de tine, spre cer năvală dând,
Cum viermii de-un cadavru se-agaţă mişunând,
Că-mi eşti prea scumpă, crudă jivină nemiloasă,
Chiar şi-n răceala-n care îmi pari şi mai frumoasă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

tristih de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

Pe-o noapte de catran şi zgură
Dacă vreun bun creştin smerit
Pe-ascuns lâng-o dărâmătură
Îngroapă trupul tău slăvit,

Aici, când stele sfioase
Vor clipoci, de somn buimace,
Păianjenii vor ţese plasa
Şi viperele pui vor face;

Vei auzi într-una peste
Osânda bietei tale ţeste
Hăulituri de lupi hoinari

Şi vrăjitoare costelive
Hârjoana babelor lascive
Şi sfatul sumbrilor coţcari.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoiul

Ca îngerii cu ochiul rău
Mă voi întoare-n patul tău
Şi mă voi strecura spre tine
Ca umbra nopţilor haine;

Şi-atunci, iubita mea cea brună
Ţi-oi da săruturi reci de lună
Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund
De gropi se târâie rotund.

Când zorii reci vor răsări
Tu locul meu îl vei zări
Gol, rece, până se-nnoptează.

Cum alţii prin iubire-ar vrea
Să stăpânească viaţa ta,
Eu vreau s-o stăpânesc prin groază!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Bertei

Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere!
Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane,
Cu magicele peşteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni ştiute joacă stins,
De umbre-acoperite,-n letargice mormane!

Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund,
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc,
Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespondenţe [Correspondances]

Natura-i un templu cu coloane sprinţare
Ce rostesc uneori vorbe vagi cu tărie;
Omul trece pe-aici şi simboluri o mie
Îl observă atent, cu priviri familiare.

Ca ecouri prelungi, ce se întrepătrund
Într-un tot tenebros şi adânc, unitar,
Precum noaptea de vast şi ca cerul de clar,
Parfumuri, culori şi rumori îşi răspund.

Sunt parfumuri curate ca un trup de copil,
Ca oboiul de dulci, ca o stepă de verzi,
– Şi mirosuri mai grele, pricopsite, cu stil,

Ce se pot risipi pretutindeni, cât vezi,
Ca tămâia şi moscul, ori ambră şi smirnă,
Care spirit şi simţuri îţi mângâie-n tihnă.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; priveşte-o cum coboară:
Peste oraş, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alţii grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Şi remuşcări culege — serbare vicioasă —
Durerea mea, dă-mi mâna şi să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morţi cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Şi Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne uşor
Precum un lung linţoliu sosind din Orient.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,
Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,
Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,
De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,
Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!