Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]
Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ți spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viață, soare!
Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Și alchimistul cel mai jalnic;
Fac fier din aur pentru tine,
Și iad din rai, cum știu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,
Văd un cadavru drag cum vine
Și-atunci pe țărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Groază plăcută
Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca și soarta-ți, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"
- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-așezat în loc și vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.
Cer sfâșiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindește-n tine!
Ți-s norii dricuri care-n ele
Duc toate visurile mele
Și în lumina-ți prind să joace
Luciri din Iad, și Iadu-mi place.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguirea lui Icar
Sunt fericiți, sătui, ușori,
Amanții fetelor pierdute,
Cand mie brațele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.
Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciți,
În ochii mei de voi orbiți
Doar amintirea mai tresare.
Zadarnic spațiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu știu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,
Și ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveșnicesc.
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Binefacerile lumii
Luna, care este capriciul însuși,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
și își zise: "Îmi place copila".
Și, plină de moliciune,
coborâ scara de nori și trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioșie de mamă
și își puse culorile pe fața ta.
Ochii ți-au rămas verzi, și obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ți s-au mărit ciudat;
și te-a strîns la piept cu atâta duioșie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.
În acest timp, în împărtășirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; și toată această lumină vie gândea și zicea:
"Vei suferi veșnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu și tot ce mă iubește: apa, norii, tăcerea și noaptea;
marea nemărginită și verde; apa informă și multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaște; florile monstruase;
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alchimia durerii
În tine unu-și pune focul,
Natură! altul chinu-și pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viața și norocul.
O, Hermes tainic ce-n restriști
M-ajuți, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimiști.
Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare
Descopăr un cadavru drag
Și pe cereștile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.
poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare spirituală [Élévation]
Peste heleștee, peste văi și creste,
Peste codri falnici, peste nori și mări,
Dincolo de soare, de eter și zări,
Dincolo de toate sferele celeste,
Mintea mea, te-ncumeți cu agilitate,
Și ca cel ce înoată pe un blând talaz
Tai cu bucurie hăul în extaz
Plină de vigoare și de voluptate.
Zboară, lasă-n urmă morbida duhoare;
Du-te să te cureți în văzduhul fin,
Bea licoarea pură de nectar divin,
Focul care umple spațiile clare.
Ignorând năpaste, ignorând suspine,
Ce fac viața dură și-o ascund în nor,
Fericit e omul care poate-n zbor
Să se-avânte în sfere albe și senine.
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Otrava
Să-mbrace știe vinul speluncile murdare
În strai de vis, strălucitor,
Și-nalță porți boltite și arcuri tari, ușor,
În roșul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.
Și opiul mărește ce-i fără de hotare,
Tot întinzând nemărginiri.
El vremii și plăcerii le stoarce adânciri;
Cu-ntunecată nepăsare
Încarcă inimi peste daraua de iubiri.
Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stând răsturnat, îl pierzi...
Când visul meu, seninul,
Amar și-adapă turma în apele lor verzi.
Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozavă,
Cu-al tău sărut mușcând cumplit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la nori, dar cu o relevanță mică.
Înălțare
Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri și nouri și munți și mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spațiul dintre astre,
Și chiar peste hotare-ale bolții înstelate,
Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Și, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească și de nespus plăcere.
Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Și caută-ți curățirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină și limpede licoare,
Văpaia care umple-înălțimile sticloase.
Peste amărăciune și peste norii groși
Ce-apăsător se-așează pe trista noastră viață,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneață,
Să se înalțe în câmpii senini și luminoși;
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Madrigal trist
I
De ești sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă și frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu și văgăuna,
În ochii plânși e farmec, și furtuna
Din orice floare face câte-o stea.
Când în restriște fruntea ți se pleacă,
Iubirea mea își încordează dorul
Simțind că-n groază inima-ți se-neacă
Și peste viața ta de azi, săracă,
Trecutul hâd își desfășoară norul.
Mi-ești dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Charles Baudelaire despre nori, adresa este: