
Există doar trei ființe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A ști, a ucide, a crea.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!


Este disponibilă și traducerea în engleză.


- Dumnezeu
- Dumnezeu este singura ființă care, pentru a domni, nu are nici măcar nevoie să existe.
definiție clasică de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt doar trei ființe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul și poetul. Cel care cunoaște, cel care ucide și cel care creează.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Călugărul nevrednic
Bătrâna mănăstire își înălța pereții
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Și trupurile stoarse de asprele canoane
Cerșeau acelor chipuri lumina caldă-a vieții.
Câmpia semănată de Crist era în floare,
Și-atâți vestiți călugări, pierduți în amintire,
Își dăruiau silința trudind prin cimitire
Și morții aducându-i smerită închinare.
- Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veșnicie sunt
Și n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.
O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să știu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii și-a ochilor beție?
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vinul amanților
Frumos e azi văzduhul! Sprinteni,
Fără căpăstru, fără pinteni,
Să ne-avântăm călări pe vin
Spre-un cer feeric și divin!
Ca unor îngeri arși de jarul
Lungoarei, iată, în cleștarul
Albastru-al dimineții vraja
Mirajul ne-aruncă mreaja!
Domol alunecând împinși
De mult isteața volburare,
De-un paralel delir cuprinși,
O, sora mea, fără-ncetare
Vom alerga, scăpați de rele,
Spre raiul visurilor mele.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Groază plăcută
Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca și soarta-ți, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"
- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-așezat în loc și vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.
Cer sfâșiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindește-n tine!
Ți-s norii dricuri care-n ele
Duc toate visurile mele
Și în lumina-ți prind să joace
Luciri din Iad, și Iadu-mi place.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Epigraf pentru o carte condamnată
Cititor bun, cu fire bucolică,
Sobru, naiv, cu pornire umană,
Dă deoparte cartea saturniană,
Orgiastică și melancolică.
Dacă nu ai învățat retorică
De la Satan, decan cu prihană,
Arunc-o! căci vei citi de pomană,
Sau mă vei crede poate isterică.
Dar dacă, fără să te lași fermecat,
Ochiul tău știe să plonjeze-n abis,
Citește-mă și iubește-mă curat;
Suflet iscoditor ce suferi deschis
Și caută raiul pe care-l avem,
Să mă căinezi, ca să nu te blestem!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



O fantomă - I. Tenebrele
În văgăuna tristă și urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Și unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,
Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Și să-și mănânce inima, silit.
Din când în când, lucește, crește, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;
Și când întregul trup s-a-nfățișat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.
sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Binefacerile lumii
Luna, care este capriciul însuși,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
și își zise: "Îmi place copila".
Și, plină de moliciune,
coborâ scara de nori și trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioșie de mamă
și își puse culorile pe fața ta.
Ochii ți-au rămas verzi, și obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ți s-au mărit ciudat;
și te-a strîns la piept cu atâta duioșie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.
În acest timp, în împărtășirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; și toată această lumină vie gândea și zicea:
"Vei suferi veșnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu și tot ce mă iubește: apa, norii, tăcerea și noaptea;
marea nemărginită și verde; apa informă și multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaște; florile monstruase;
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Rugăciunea unui păgân
Nu-ți domoli văpăile roșcate,
Ci sufletul mi-l încălzește, divă,
Călău de inimi, dulce voluptate!
Eu te implor acum, fii milostivă!
Zeiță ce-n văzduh ești răspândită
Și foc ce arde-n noi, de bună seamă,
Ascultă a mea inimă mâhnită
Ce îți dedică-un cântec de aramă.
O, voluptate, fii a mea crăiasă!
Ia-ți chip de zănă cu o mască-aleasă
Făcută din velur, carne și piele,
Sau varsă-mi somnul tău cu ore grele
În vinul mistic și lipsit de formă,
O, voluptate, sprintenă fantomă!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Duel
Doi luptători se reped și armele lor
Sclipesc și aruncă în aer cu sânge.
Și jocul acesta și fierul sonor
Sunt ca o iubire de tânăr ce plânge.
Spadele-s frânte! Anii de june-au trecut,
Draga mea! Însă dinți și cu unghii de-oțel
Răzbuna-vor și spadă și pumnal prefăcut.
O, inimi mâhnite de-amorul rebel!
În râpa în care sunt râși și pantere
Eroii, luptându-se, s-au rostogolit,
Ca flori pe ciulini pielea stă la vedere.
Acest hău este iadul de cei doi locuit!
Hai, cruntă-Amazoană, să ne dăm de-a dura,
Ca veșnic în suflet să ardă doar ura!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Pisicile
Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.
Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.
Visând, ele s-așază în nobilă ținută,
Ca sfincșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;
Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Genunea
Pascal și-avea abisul cu dânsul mișcător,
Vâltoare, vai! E totul, dorință, gest, visare,
Cuvânt! Și peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimțit adesea cum trece groaza-n zbor.
Sus, jos, și pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâșitul mă țin în gheara lor...
Și Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget știutor
Schițează lungi coșmaruri, mereu renăscătoare.
De somn m-alungă spaima ca de un puț profund,
Plin de nelămurite orori și fără fund;
Văd numai veșnicie prin geamurile toate.
Și duhul meu, de-a pururi cu amețeli luptând,
Râvnește-a neființei insensibilitate.
Din Numere și Forme, nu pot ieși nicicând!
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Îți las aceste versuri...
Îți las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la țărmuri viitoare,
Însuflețind pe oameni cu-n vis din altă vreme,
Să-ți fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche și ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălțându-se-mpreună,
În tainice inele frățește-ncătușată.
- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ți audă strigarea decât eu.
Iar tu, ușoară umbră, alunecând fugară,
Treci peste proștii care te-au socotit amară,
Disprețuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri și inimă de piatră!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Duellum
Doi luptători se-avântă cu-ncrucișate spade,
Scântei de foc și sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii și-n sângele ce cade,
E zarva tinereții și-a dragostei, mijind.
Ne-am frânt, iubito, spada și tinerețea moare;
Dar unghiile noastre și-a dinților porniri,
Mai tari sunt decât spada și lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, și roasă de iubiri!
În groapa bântuită de râși și de pantere,
Crunt încleștați, eroii s-au prăbușit aici,
Lăsând fâșii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;
În iadul ăsta negru, cu rude și amici,
Hai, amazoană crudă și-n veci fără cruțare,
Să ținem trează ura din noi, clocotitoare!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cele două surori
Destrăbălarea este cu Moartea soră bună,
Darnice în săruturi și pline de vigoare,
În zdrențe îmbrăcate, oribile fecioare,
Al nașterilor țipăt ele nu știu cum sună.
Poetului sinistru, dușman cu căsnicia,
Al iadului curtean, gheenei favorit,
Din gropi și lupanare lui i s-a năzărit
Un pat ce remușcării nu i-a primit solia.
Iar racla și alcovul în blasfemii bogate,
Ne dăruie pe rând, ca două fete bune,
Plăceri îngozitoare și desfătări păgâne.
Când vrei Destrăbălare cu brațe necurate
Să mă îngropi; și Moarte, tu când o s-altoiești
Chiparosul tău negru pe mirții ei funești?
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Binecuvântare
Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume ființa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată și blestemându-și ceasul,
Cu pumnii strânși la ceruri își varsă tot necazul:
- "Cum nu-mi secași, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Și nu-ncolți mai bine în ei un cuib de șerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiș de cingătoare.
Că m-ai ales din lume femeie de rușine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,
Aceeași ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greșela înzecit.
Spurcată buruiană, ieșită la lumină,
Îți voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Don Juan în infern
Când Don Juan descinse spre unda subterană,
Lui Charon îi întinse obolul său, solemn;
Posomorât, moșneagul, cu fața diafană
Dar braț voinic, înșfacă lopețile de lemn.
Femei cu rupte rochii și piepturi dezvelite
Se zvârcolesc cu jale sub negrele stihii;
Și ca o mare turmă de victime-oferite,
Gemea prelung în urmă-i cortegiul de stafii.
Râzând cu haz, valetul își reclama simbria,
Și, mâniat, don Luis țintea cu ochiul crunt,
Luând drept martori morții ce populau câmpia,
Pe cinicul ce-și râse de părul său cărunt.
Înfiorată, casta Elvira, sub zăbranic,
Lângă perfidu-i mire și-amant de pe pământ,
Cerșea supremu-i zâmbet, ispititor, tiranic,
Dar cald de-nduioșare ca-n primul jurământ.
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Alegorie
Frumoasă e și mândră cu gâtul ei bogat
Și-n vin își lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii și-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea își râde, Dezmățul îl sfidează,
Monștri al căror braț despică și retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ținută și nudul ei sculptat.
Ca o zeiță merge și stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Și-n brațele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toți oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede și ea știe, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuși în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar neprețuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum și Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere lințoliul
Și Moartea va privi-o în față și senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remușcării chin.
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.

Bătrânele
În vechile orașe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-și din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă și mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalță!...
....
Astfel vă duceți toate, răbdând și fără plângeri
Prin hăul de orașe, voi mame ce-ați trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toți era rostit.
....
Voi ce-ați trecut prin glorii, făcând din grații jocuri
Nu vă mai știe nimeni! Cheflii neomenoși
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voștri pasi fac schime copiii ticăloși
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Charles Baudelaire despre religie, adresa este:
