Charles Baudelaire despre religie

Frumuseţea vine la fel de bine din iad, ca şi din cer.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar trei fiinţe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A şti, a ucide, a crea.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]

Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ţi spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viaţă, soare!

Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Şi alchimistul cel mai jalnic;

Fac fier din aur pentru tine,
Şi iad din rai, cum ştiu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,

Văd un cadavru drag cum vine
Şi-atunci pe ţărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Dumnezeu este singura fiinţă care, pentru a domni, nu are nici măcar nevoie să existe.

definiţie clasică de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trei fiinţe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul şi poetul. Cel care cunoaşte, cel care ucide şi cel care creează.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii

În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune.
Ce-i pentru unu-ngropăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.

O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tumă face asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.

Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare

Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.

poezie clasică de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi las aceste versuri...

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul nevrednic

Bătrâna mănăstire îşi înălţa pereţii
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Şi trupurile stoarse de asprele canoane
Cerşeau acelor chipuri lumina caldă-a vieţii.

Câmpia semănată de Crist era în floare,
Şi-atâţi vestiţi călugări, pierduţi în amintire,
Îşi dăruiau silinţa trudind prin cimitire
Şi morţii aducându-i smerită închinare.

- Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veşnicie sunt
Şi n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.

O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să ştiu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii şi-a ochilor beţie?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

- "Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare.

Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,

Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul amanţilor

Frumos e azi văzduhul! Sprinteni,
Fără căpăstru, fără pinteni,
Să ne-avântăm călări pe vin
Spre-un cer feeric şi divin!

Ca unor îngeri arşi de jarul
Lungoarei, iată, în cleştarul
Albastru-al dimineţii vraja
Mirajul ne-aruncă mreaja!

Domol alunecând împinşi
De mult isteaţa volburare,
De-un paralel delir cuprinşi,

O, sora mea, fără-ncetare
Vom alerga, scăpaţi de rele,
Spre raiul visurilor mele.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte condamnată

Cititor bun, cu fire bucolică,
Sobru, naiv, cu pornire umană,
Dă deoparte cartea saturniană,
Orgiastică şi melancolică.

Dacă nu ai învăţat retorică
De la Satan, decan cu prihană,
Arunc-o! căci vei citi de pomană,
Sau mă vei crede poate isterică.

Dar dacă, fără să te laşi fermecat,
Ochiul tău ştie să plonjeze-n abis,
Citeşte-mă şi iubeşte-mă curat;

Suflet iscoditor ce suferi deschis
Şi caută raiul pe care-l avem,
Să mă căinezi, ca să nu te blestem!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte osândită

Tu, cititor, tăcut, bucolic,
Naiv şi sobru om de munci,
Această carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancolic.

De nu ştii slova şi vorbirea
De la dibaciul mag, Satan,
Arunc-o! Vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.

Dar dacă vrednic scormoneşti
Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,
Citeşte şi-ai să mă iubeşti

Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge!... Altfel te blestem!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui păgân

Nu-ţi domoli văpăile roşcate,
Ci sufletul mi-l încălzeşte, divă,
Călău de inimi, dulce voluptate!
Eu te implor acum, fii milostivă!

Zeiţă ce-n văzduh eşti răspândită
Şi foc ce arde-n noi, de bună seamă,
Ascultă a mea inimă mâhnită
Ce îţi dedică-un cântec de aramă.

O, voluptate, fii a mea crăiasă!
Ia-ţi chip de zănă cu o mască-aleasă
Făcută din velur, carne şi piele,

Sau varsă-mi somnul tău cu ore grele
În vinul mistic şi lipsit de formă,
O, voluptate, sprintenă fantomă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Doi luptători se reped şi armele lor
Sclipesc şi aruncă în aer cu sânge.
Şi jocul acesta şi fierul sonor
Sunt ca o iubire de tânăr ce plânge.

Spadele-s frânte! Anii de june-au trecut,
Draga mea! Însă dinţi şi cu unghii de-oţel
Răzbuna-vor şi spadă şi pumnal prefăcut.
– O, inimi mâhnite de-amorul rebel!

În râpa în care sunt râşi şi pantere
Eroii, luptându-se, s-au rostogolit,
Ca flori pe ciulini pielea stă la vedere.

– Acest hău este iadul de cei doi locuit!
Hai, cruntă-Amazoană, să ne dăm de-a dura,
Ca veşnic în suflet să ardă doar ura!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,
Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,
Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,
De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,
Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duellum

Doi luptători se-avântă cu-ncrucişate spade,
Scântei de foc şi sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii şi-n sângele ce cade,
E zarva tinereţii şi-a dragostei, mijind.

Ne-am frânt, iubito, spada şi tinereţea moare;
Dar unghiile noastre şi-a dinţilor porniri,
Mai tari sunt decât spada şi lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, şi roasă de iubiri!

În groapa bântuită de râşi şi de pantere,
Crunt încleştaţi, eroii s-au prăbuşit aici,
Lăsând fâşii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;

În iadul ăsta negru, cu rude şi amici,
Hai, amazoană crudă şi-n veci fără cruţare,
Să ţinem trează ura din noi, clocotitoare!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!