Charles Baudelaire despre suflet

Spart e al meu suflet şi vrea a lui năpastă, s-o cânte-n noaptea rece, afară la fereastră...

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ceaşcă, în închisoare, lui Eugene Delacroix

Întemniţat poetul, bolnav şi chinuit,
Călcând pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A ameţelii scară şi sufletul îl doare.
Îmbătătoare rasuri, vuind în puşcărie,
Prea-stranii şi absurde l'-invită la trezire;
În preajma-i Îndoiala şi Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Şi ţipete-n adâncuri, şi spectre fioroase
Învolburate-n roiuri, auzu-i ameţindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuieşte gândul;
Iată-ţi emblema, Suflet, cu visurile-n ceţi:
Realul te-năbuşă cu groaznicii pereţi!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului şi când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare
Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense puşcarii
Şi-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni ţese
În creierele noastre reţele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare
Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară
Care scâncesc într-una cu încăpăţânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte condamnată

Cititor bun, cu fire bucolică,
Sobru, naiv, cu pornire umană,
Dă deoparte cartea saturniană,
Orgiastică şi melancolică.

Dacă nu ai învăţat retorică
De la Satan, decan cu prihană,
Arunc-o! căci vei citi de pomană,
Sau mă vei crede poate isterică.

Dar dacă, fără să te laşi fermecat,
Ochiul tău ştie să plonjeze-n abis,
Citeşte-mă şi iubeşte-mă curat;

Suflet iscoditor ce suferi deschis
Şi caută raiul pe care-l avem,
Să mă căinezi, ca să nu te blestem!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte osândită

Tu, cititor, tăcut, bucolic,
Naiv şi sobru om de munci,
Această carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancolic.

De nu ştii slova şi vorbirea
De la dibaciul mag, Satan,
Arunc-o! Vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.

Dar dacă vrednic scormoneşti
Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,
Citeşte şi-ai să mă iubeşti

Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge!... Altfel te blestem!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui păgân

Nu-ţi domoli văpăile roşcate,
Ci sufletul mi-l încălzeşte, divă,
Călău de inimi, dulce voluptate!
Eu te implor acum, fii milostivă!

Zeiţă ce-n văzduh eşti răspândită
Şi foc ce arde-n noi, de bună seamă,
Ascultă a mea inimă mâhnită
Ce îţi dedică-un cântec de aramă.

O, voluptate, fii a mea crăiasă!
Ia-ţi chip de zănă cu o mască-aleasă
Făcută din velur, carne şi piele,

Sau varsă-mi somnul tău cu ore grele
În vinul mistic şi lipsit de formă,
O, voluptate, sprintenă fantomă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea îndrăgostiţilor

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Şi-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide uşa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţile lunii [Tristesses de la lune]

E seară şi luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângăie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.

Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leşinuri adânci, funerare,
Îşi plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingaşă floare.

Şi când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn şi rebel,

Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Şi de soare-o ascunde în suflet la el.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Doi luptători se reped şi armele lor
Sclipesc şi aruncă în aer cu sânge.
Şi jocul acesta şi fierul sonor
Sunt ca o iubire de tânăr ce plânge.

Spadele-s frânte! Anii de june-au trecut,
Draga mea! Însă dinţi şi cu unghii de-oţel
Răzbuna-vor şi spadă şi pumnal prefăcut.
– O, inimi mâhnite de-amorul rebel!

În râpa în care sunt râşi şi pantere
Eroii, luptându-se, s-au rostogolit,
Ca flori pe ciulini pielea stă la vedere.

– Acest hău este iadul de cei doi locuit!
Hai, cruntă-Amazoană, să ne dăm de-a dura,
Ca veşnic în suflet să ardă doar ura!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzania

Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Pluteşte împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb şi-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.

Şi, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârşite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obişnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar paşii-s grei de trudă, privirile mă dor,

Veşmintele-mi sunt zdrenţe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veşnicei pierzanii!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convorbire intimă

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,
În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,
Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă
A mitului tăcerii cu gustul vineţiu.
— Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;
Zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat
De ghearele şi dinţii femeilor fatale,
Ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.
Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:
Se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...
— Ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...
O, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid
Izbească cu văpaia-i atotmistuitoare
Spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui curios

Cunoşti, la fel ca mine, durerea cea plăcută
Şi faci ca toţi să spună: "Ce om deosebit!"
– Trăgeam să mor. Şi-n suflet aveam iubire multă
Cu groază-amestecată şi cu un rău cumplit;

Dar şi speranţă vie şi jalnică angoasă.
Cu cât nisipu-n sticlă curgea în mod fatal
Cu-atât găseam tortura mai aspră, mai gustoasă;
Şi inima de lume mi se rupea total.

Eram ca copilaşul avid după spectacol
Urând cortina groasă ca pe-un hain obstacol...
Dar adevărul rece la urmă l-am aflat:

Nu m-am mirat, murisem, zorii-mi erau cununa
Apoi s-au strâns în juru-mi. – Dar, ce s-a întâmplat?
Cortina se trăsese, eu aşteptam întruna.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Şi trupul ce se vinde mi-a deşteptat în gând
O tristă frumuseţe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeţie,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Şi-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă şi-n lungi îmbrăţişări,
Tot trupul ţi-aş cuprinde, din creştet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ţi l-aş smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece şi splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul singuraticului

Privirea care cheamă a unei curtezane,
Ce ne pătrunde-n suflet, îmbietoare rază
De lună, când pe lacuri dulci scânteieri aşază,
Scăldându-şi frumuseţea în ape diafane,

Bănuţii-n care încă mai speră jucătorul,
Al blândei Adeline sărut răscolitor,
Şi muzicile care, adânci ca un fior,
În inimi, de departe, ne reaprinde dorul,

Decât acestea toate, butelie adâncă,
Mai scumpă-mi eşti, balsamu-ţi l-îmbogăţeşte încă
Şi mângâie visarea poetului în zori;

Tu, viaţă, tinereţe, speranţe-i dai, mândrie,
- Comoară-n veci aprinsă celor în sărăcie,
Fiindu-ne asemeni cu zeii-nvingători!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!