Charles Baudelaire despre zbor

Poetul este asemeni acestui prinţ de slavă,
Străpunge-n zbor furtuna râzându-şi de arcaş,
Dar surghiunit pe ţărmuri în hulă şi-n gâlceavă,
Se-încurcă-n ale sale aripi de uriaş.

catren de Charles Baudelaire
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare spirituală [Élévation]

Peste heleştee, peste văi şi creste,
Peste codri falnici, peste nori şi mări,
Dincolo de soare, de eter şi zări,
Dincolo de toate sferele celeste,

Mintea mea, te-ncumeţi cu agilitate,
Şi ca cel ce înoată pe un blând talaz
Tai cu bucurie hăul în extaz
Plină de vigoare şi de voluptate.

Zboară, lasă-n urmă morbida duhoare;
Du-te să te cureţi în văzduhul fin,
Bea licoarea pură de nectar divin,
Focul care umple spaţiile clare.

Ignorând năpaste, ignorând suspine,
Ce fac viaţa dură şi-o ascund în nor,
Fericit e omul care poate-n zbor
Să se-avânte în sfere albe şi senine.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni
De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii
Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni.

Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri,
Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor,
Aripile i-atârnă ca două albe rânduri
De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.

Înaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,
El care mândre aripi în cer desfăşura!
O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă,
Şchiopând imită altul infirmul ce zbura.

Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,
Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri,
Aripile-i gigante l-împiedică din mers.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din când în când, în glumă, al navei echipaj
Mai prinde albatroşi, care trăiesc pe mare,
Ce stau nepăsători, tovarăşi de voiaj,
Alunecând cu vasul în hăurile-amare.

Dar când sunt puşi pe puntea cu lemnul lustruit
Ca nişte regi stângaci, ce au căzut din zbor,
Ei aripile-şi lasă c-un jalnic tânguit
Ce stau ca nişte vâsle pe lângă trupul lor.
....

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri şi nouri şi munţi şi mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spaţiul dintre astre,
Şi chiar peste hotare-ale bolţii înstelate,

Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Şi, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească şi de nespus plăcere.

Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Şi caută-ţi curăţirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină şi limpede licoare,
Văpaia care umple-înălţimile sticloase.

Peste amărăciune şi peste norii groşi
Ce-apăsător se-aşează pe trista noastră viaţă,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneaţă,
Să se înalţe în câmpii senini şi luminoşi;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori spirituale

Când la destrăbălaţi vin zorii albi şi vineţi,
Intrând în armonie cu-arzândul Ideal,
Având şi mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezeşte în jalnicii procleţi.

Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanţă.
Astfel, dragă Zeiţă, spirit lucid şi pur,

Pe resturi fumegânde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriţi fără-ncetare zboară.

Dar soarele-adumbreşte lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătaţi-vă!

Asta-i!
Trebuie să fiţi mereu beţi.
Este imperativ!
Numai aşa nu veţi simţi
Povara-îngrozitoare-a timpului
sângerându-vă umerii,
râşnindu-vă până ajungeţi ţărână.
Îmbătaţi-vă şi rămâneţi beţi.
Cu ce?
Cu vin, cu poezie, cu virtute, cu orice.
Important este să fiţi beţi.
Şi dacă se-întâmplă uneori ca cineva să vă trezească
la intrarea-într-un palat,
în iarba verde-a unui şanţ,
în singurătatea ceţoasă-a camerei voastre,
iar beţia se risipeşte sau dispare,
întreabaţi vântul,
valul,
steaua,
pasărea,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn frumuseţii

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!