Cincinat Pavelescu despre copilărie

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama e ca un copil. Se face mult mai lesne decât se poate explica în detaliu cum s-a făcut.

Cincinat Pavelescu în Ce este o epigramă şi cum se face?
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mare calomniat

Să nu te miri când bârfitori
Izbesc în nobila ta muncă:
Copiii pietre nu aruncă
Decât în pomii roditori!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, silit sunt...

Vai, silit sunt a deplânge
Epigrama-ţi de copil,
Dovedind că tu-mi eşti rudă
Doar de sânge, nu de stil!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun copil nu ştie să-şi iubească părinţii destul, şi pedeapsa lor este de a-şi da seama prea târziu că nimeni n-o să-i mai iubească cu dragostea şi prietenia lor.

Cincinat Pavelescu în Amintiri: Mama
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu porţi pe gura ta săruturi,
În ochi priviri şirete,
Alergi, gonind un roi de fluturi,
O clipă doar te-opreşti să-ţi scuturi
Şăgalnicele plete.
Cu braţele-ţi închid cărarea
Te-abaţi o clipă-n ele...
Te duci... şi creşte depărtarea
Şi te-ai pierdut şi tu în zarea
Copilăriei mele.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare parte din comoara sensibilităţii şi imaginaţiei poeţilor este moştenirea directă a sufletului delicat, blând şi iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoţiune şi de recunoştinţă când, pronunţând cuvântul Mama, evocă fiinţa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Daţi-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunţile voastre de aleşi ai muzelor, de învingători ai vieţii şi s-o las să-şi tremure mângâierea târzie peste frunţile acelor mame care n-au trăit ca să împărtăşească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viaţă, au făurit din suferinţele lor neştiute sufletele şi victoriile voastre de azi.

Cincinat Pavelescu în Amintiri: Mama
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!