Constantin Noica şi lumină

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Noica...

Lumina stelară se filtrează printre brazi,
Uimitor de caldă, în Păltinişu-n care azi,
Iubitorii tăi, îţi preacinstesc mormântul.

Neantul nu te-a-nghiţit maestre filozof,
Oricât clevetitorii tăi, ar fi vrut aşa să fie..
Intrat şi-nchis în căbănuţa rece şi pustie,
Constantine, tu ne-ai explicat al vieţii of,
Aşternut cu migală şi durere pe hârtie...

Aşternut cu migală şi durere pe hârtie,
Constantine, tu ne-ai explicat al vieţii of,
Intrat şi-nchis în căbănuţa rece şi pustie...
Oricât clevetitorii tăi, ar fi vrut aşa să fie,
Neantul nu te-a-nghiţit maestre filozof...

Iubitorii tăi, îţi preacinstesc mormântul,
Uimitor de caldă, în Păltinişu-n care azi,
Lumina stelară se filtrează printre brazi.

acrostih de Ioan Friciu (12 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţii minte

Ţii minte când ne închinam?
În faţa micului altar,
Din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În mica bisericuţă,
Cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Pe scaunul lui Noica
Te-ai aşezat tăcut.

Tăcerea era plină
De icoane sfinte,
Din apa sfinţită,
Pe rând noi am băut
Şi pentru ai noştri morţi,
Noi am aprins lumini,
Sus în munţii Păltiniş.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Ceauşescu limita admisibilă a literaturii era aşa-numitul procedeu Constantin Ţoiu: poţi spune ce pofteşti despre trecut, atâta vreme cât afirmi: "Iar apoi veni lumina!"... Puţini scriitori au reuşit să depăşească "procedeul Ţoiu": Marin Preda în hidosul roman Cel mai iubit dintre pământeni, atât de prost încât până şi Constantin Noica l-a lăudat (despre Noica se ştia că opţiunile sale trebuie întotdeauna luate de-a-ndoaselea), Gabriela Adameşteanu în Dimineaţă pierdută şi, sistematic, Augustin Buzura în toate romanele sale.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmii devenirii întru fiinţă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertăţii prin Lumină

Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins şi coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorinţa de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Şi tot ce-a fost ştiinţă ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înşelarea evoluţionistă
S-a prăbuşit în grobianul ei.

E plin de sens şi viaţă Universul
Căci Dumnezeu la toţi veghează mersul!

[...] Citeşte tot

sonet de Cătălin Varga din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lettre a un ami d'autre temps ajungerea la impalpabilul dialog al sinelui cu sinele

vremea miracolelor se sfârşise
şi eu te conduceam pe ultimul drum al fiinţei
exact aşa cum parmenide a definit fiinţa
mi-a fost greu să nu plâng atunci
ştiind că nu te voi mai revedea
decât printre marile canoane
care formează un om
îl dărâmă
& -l fac să rămână pentru veşnicie
aşa cum blaga a definit veşnicia
nu ştiu de ce noica se îndeletnicea cu blaga
servind o supă cu tăieţei de casă la cantina pe care tu ţi-o doreai
ca fiind a săracilor pe atunci eram bieţii studenţi din regie
acum e facultatea de filosofie pe care eu mi-o imaginez cu mintea îndrăgostitului
de –atunci când de la 5.10 dimineaţa îmi exersam
marţial
ca şi cum nu m-aş pregătit să nu mor pământean
un fel de gimnice genii împins de o forţă cu mult mai mare
pentru mine facultatea de filozofie fiind cea mai frumoasă
clădire din lume cu patru aripi planând peste princeton

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!