Corneliu Sofronie despre existenţă

Când te privesc în ochii-ţi grei
Exişti ca trup în ochii mei
Iar când eu nu te pot vedea
Exişti ca suflet, draga mea

catren de Corneliu Sofronie din Catrene cuantice (2013)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este evident: societatea nu a găsit încă modul de organizare care să satisfacă cu adevărat raportul dintre individ şi societate. Dacă la nivelul adevărului suntem în situaţia de a alege mai binele dintre două forme de bine, la nivelul realului suntem aproape totdeauna puşi în situaţia de a alege pe cel mai puţin rău dintre două rele. Dar starea de confuzie ca şi incertitudinea sunt atât de mari, încât în momentul în care trebuie efectiv să alegem... dăm cu banul. Binele există cu certitudine numai în adevar. Dar dacă în real individul se îndepărtează de propriul adevăr, binele rămâne doar o iluzie. Iar existenţa devine un joc al incertitudinilor: din iluzii se nasc idealuri, iar idealurile nasc iluzii.

Corneliu Sofronie în Sensuri, Democraţia la Judecata de Apoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Eliade numea androginul modelul perfecţiunii. Dar androginul arhetipal nu se supune logicii viului. El nu este un Unu Real. Într-un sistem androgin arhetipal lipseşte cuantumul de haoticitate care să facă posibilă mişcarea! Este absentă tensiunea dintre Bărbat şi Femeie, care să întreţină deosebirile dintre cele două sisteme mari. Absenţa tensiunii anulează deosebirile. Bărbatul şi Femeia nu se află nici în relaţie de cooperare şi nici în competiţie. Ei sunt un Tot, fiinţând ca aspiraţie, ca perfecţiune, un Tot în care, deşi ştii că acestea există, totuşi nu recunoşti părţile. De aceea, androginul este în egală măsură modelul perfecţiunii atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie. El este, de fapt, Dumnezeu văzut ca Unu. Un Unu în care se regăsesc şi Bărbatul şi Femeia! Un Unu în nemişcarea care păstrează Omul în nepăcat. Faţă de el, Unu Real este doar copia imperfectă a unui prototip irealizabil.

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Bună ziua, sunt de la un post de televiziune. Aş vrea doar să vă solicit o opinie. Sunteţi pentru democraţie sau pentru dictatură?
Primul şi al doilea (evident, bine dispuşi): Da, într-adevar, aveţi dreptate!
Reporterul: Într-adevăr, ce?
Primul: De ce se spune, domnu', că s-a schimbat salamul cu soia? Păi dumneata ai mâncat parizer din ăsta nou? Că-i mai rău decât salamul ăla de ni-l dădeau odată! De ce minte, domnule?
Al doilea: Adică, mă rog, poate că e bine că ne minte... că trebuie să vândă şi ei marfa, da... aoleu, ce se întâmplă cu stomacul meu, după ce mănânc porcăria aia...
Primul: Dar şi cu-al meu! Şi dacă mă apucă în oraş... ce mă fac? Că toaletele, adică veceurile, noa, cum să spun... costă scump. Că au privatizat ăştia până şi privata.
Reporterul: Credeţi ca mai suntem ascultaţi?
Al doilea: Pentru noi e la fel ca şi până acum! Nu ne ascultă nici dracu', nici tac-su.
Primul: Ba, dracul ne ascultă! Noi vorbim, noi auzim... Ba ne mai aude cârciurmaru'... care râde când ne-aude ca proasta-n târg.
Reporterul: Securitate? Mai există securitatea!?
Al doilea: Nu mai există, domnule...
Primul: Păi, ia ieşi dumneata după ora 9 seara... Ia să vezi cum te atacă derbedeii!
Reporterul: Bine, m-am lamurit! Eu vă mulţumesc pentru participare...
Primul: Să fiţi sănătos...
Al doilea: Şi să ne sunaţi, să ne spuneţi când ne daţi la televizor...
Primul: Că avem mobil... 074...
Al doilea: Ha! Ha! Ha. Că l-o uitat un zăpăcit la birt. Nu-i al nostru, că-i a lui... Da' sunaţi-ne, că auzim...

replici din Unda veselă, sceneta "Opinii, opinii" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetătorul: Aşa cum demonstrează cercetările istorice, capul există încă de pe vremea când omul avea coadă. Între timp, coada omului, atrofiindu-se, a căzut, astfel că astăzi nu mai zăreşti coadă la om, ci doar om la coadă. Principala funcţie a capului este aceea de a-l face pe om să gândească. Cu toate acestea, întâlnim astăzi destui oameni cu funcţie care gândesc cu alte organe ale corpului omenesc. În ceea ce priveşte evoluţia rolului capului, notăm epoca matriarhatului, când rolul conducător îl avea capul de femeie. Pe vremea aceea, din cauza ignoranţei, femeile îl aveau în cap pe Dumnezeu. Astăzi, datorită emancipării, nici Dumnezeu nu ştie ce au în cap. Apoi, a urmat, la rând, capul bărbatului cu rol conducător. Capul bărbatului este foarte dotat, fiind în stare de orice, dar mai ales în stare de... ebrietate.

replică din Unda veselă, Pseudo-eseu despre cap de Corneliu Sofronie (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mata Hari: Sunt clona Mata Hari. Am spionat pentru trei ţări: pentru englezi, pentru nemţi, pentru francezi! Numele meu conspirativ este "Pasarea"! De aceea nemţii când au aflat că am spionat pentru englezi, mi-au spus vorba aia: "Nu e pasăre ca porcul!" Şi m-au împuşcat! Nu pe mine... originalul!... Eu însa i-am moştenit toate calităţile! Si apucăturile! Că aşa este clona! Acum am venit să spionez în România. Spionajul în România este foarte incitant! Pentru că aici politicienii sunt foarte culţi. Ei vorbesc patru limbi! Există patru categorii de politicieni: rusofonii, anglofonii, cacofonii si afonii! Rusofonii poarta nume de cod ca tataie sau bunicuţa. Anglofonii sunt numiţi lupii tineri, sunt cei care au fost în America! Cacofonii sunt oameni de afaceri! Ei au fost în puşcării! Afonii au fost peste tot! Lupta politică este sponsorizată de cacofoni! Dar o câstigă afonii!

replici din Unda veselă, spectacolul "Hotel Zodia Ciudăţeniilor", monologul "Clona Mata Hari" de Corneliu Sofronie (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o viaţă ca oameni reali şi cu adevărul ascuns în noi precum o comoară. Adevărul devine astfel punctul de sprijin moral al fiecărei Fiinţe. O Fiinţă imorală înseamnă că nu şi-a descoperit comoara adânc ascunsă în ea... Fiinţa conştientă de existenţa acestei comori se autoexplorează toată viaţa, în căutarea acesteia. Iar acest fapt nu-i lasă timp pentru a comite fapte imorale.

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul îşi are originea în naştere, realul în moarte. Lumea adevărului este lumea naşterii continue, lumea realului - a morţii repetate. Vina aparţine realului şi este accidentală, întâmplătoare, păcatul aparţine adevărului şi el există ca necesitate. În lumea adevărului sălaşluieşte păcatul. Păcatul poate fi iertat doar de Dumnezeu, pentru că păcatul este cerul. Iar Dumnezeu este Ultimul Observator şi întruchiparea Adevărului Absolut. Dumnezeu este Adevăr, iar nu Realitate.

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!