Ideologii (după o idee de Ștefan Lupașcu)
În comunism se nasc psihoze,
Liberalismul dă nevroze,
Rămâne numai să optăm
Ce... nebunie preferăm!
epigramă de Corneliu Sofronie din Fericirea de a fi cal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne naștem, plângând
Trăim țipând
Cum am putea cu-astfel de muze
Muri cu zâmbetul pe buze?
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ființa noastră este Iubire
Iubirea naște Spiritul măreț
Ce ne leagă prin nevăzute fire
De Tot și de Toate celelalte vieți
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demitizare
E un mare vanitos
Răspândit în multe bresle
Ce se crede drept Cristos
Doar fiindcă-i născut în iesle...
epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bine cu binele complici
În competiție nasc hăul
Aici la noi răul cu răul
Se dovedesc a fi amici
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este evident: societatea nu a găsit încă modul de organizare care să satisfacă cu adevărat raportul dintre individ și societate. Dacă la nivelul adevărului suntem în situația de a alege mai binele dintre două forme de bine, la nivelul realului suntem aproape totdeauna puși în situația de a alege pe cel mai puțin rău dintre două rele. Dar starea de confuzie ca și incertitudinea sunt atât de mari, încât în momentul în care trebuie efectiv să alegem... dăm cu banul. Binele există cu certitudine numai în adevar. Dar dacă în real individul se îndepărtează de propriul adevăr, binele rămâne doar o iluzie. Iar existența devine un joc al incertitudinilor: din iluzii se nasc idealuri, iar idealurile nasc iluzii.
Corneliu Sofronie în Sensuri, Democrația la Judecata de Apoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereții sale, când înfațișa la vedere un trup serafic și doi ochi albaștri, încununați de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzația de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte și nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o știință. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citești Inventatul-Neinventatul rostit de însuși Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naște anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu ești sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt și câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înșelătoarelor cuvinte...
Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la naștere, dar cu o relevanță mică.
Democrațiile de stânga ignoră faptul că noi nu ne naștem egali de la natură. Considerând inegalitatea noastră inițială drept o eroare a naturii, democrația de stânga încearcă să o corecteze impunând principiul egalității cu ajutorul instituțiilor statului, apelând în planul adevărului la concepte demne de tot respectul precum conștiința socială, sentimentul colectiv, marea familie socială. Dar această procedură s-a dovedit a fi o formă de anus contra naturii. Constrângerea ființei umane, în special constrângerea de natură psihică, are ca efect suprimarea libertății, libertatea este subordonată egalității forțate. Pentru că egalitatea în felul gândit de democrația de stânga se opune, în fapt, libertății, egalitate și libertate sunt două concepte care se opun până la anularea reciprocă. De aceea, în condițiile democrației de stânga, libertatea devine doar un instrument de propagandă demagogică, folosit pentru manipularea maselor. În absența libertății, egalitatea este și ea un concept artificial, iar împreuna nasc o democrație iluzorie. Ajunsă în acest punct, democrația de stânga eșuează în mod tragic, salvându-se doar prin dictatură.
Corneliu Sofronie în Sensuri, Democrația Quo Vadis?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul își are originea în naștere, realul în moarte. Lumea adevărului este lumea nașterii continue, lumea realului - a morții repetate. Vina aparține realului și este accidentală, întâmplătoare, păcatul aparține adevărului și el există ca necesitate. În lumea adevărului sălașluiește păcatul. Păcatul poate fi iertat doar de Dumnezeu, pentru că păcatul este cerul. Iar Dumnezeu este Ultimul Observator și întruchiparea Adevărului Absolut. Dumnezeu este Adevăr, iar nu Realitate.
Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Sofronie despre naștere, adresa este: