Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Corneliu Vadim Tudor despre Iisus Hristos

Corneliu Vadim Tudor

Nu mă pot gândi la Isus și nu pot scrie despre El decât în extaz.

în Parfumuri și culori (20 noiembrie 2007)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Romain Rolland e Marele Preot din Templul lui Beethoven, tot așa cum Apostolul Pavel e Marele Preot din Templul lui Isus.

în Ziarul Tricolorul, nr. 2425 (26 martie 2012)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Paște Fericit!

E Paștele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu brațul Lui cel sfânt
Soldații or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veți vedea în iarbă icoana unui miel
Împărățind o lume - să știți că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine și nu va mai pleca
Ticăloșită-i lumea și epoca e grea
Ucide fiu pe tată și maica pruncul său
E foamete, și spaimă, și-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii pleznește ca o spadă

Azi nu mai e rușine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni și dreptate

[...] Citește tot

poezie celebră de (14 aprilie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Corneliu Vadim Tudor

Mironosițele sunt purtătoarele de mir, cele trei femei (Maria Magdalena, Maria lui Iacob și Salomeea), care s-au dus să ungă trupul lui Iisus în mormânt.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Privesc pe ecranul unui ecograf, la organele mele interne. "Unul din voi mă va vinde!" - spun și eu, ca Mântuitorul, gândindu-mă care dintre ele mă va răpune.

aforism clasic de din Aforisme (2002)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Corneliu Vadim Tudor

Pace vouă!

Nicicând n-a fost un Paște mai tragic pe Planetă
Explozii, catastrofe, nu-i pace sub măslini
E pentru prima oară când Dumnezeu regretă
Că-n lupta altor neamuri se sting mai mult creștini.

E-o fierbere ciudată, manevre militare
Mari deplasări de trupe, pe mare, pe uscat
Încep să scoată capul focoase nucleare
Azi, echilibrul lumii s-a rupt și e păcat.

N-au învățat, se pare, nimic din Atlantida
Și nici din Hiroșima n-au tras nici un folos
Ne vântură neantul cu cancer și cu SIDA
Istoria se-ascunde precum un melc fricos.

Au înflorit copacii, bat clopote de Denii
Ierusalimul, iată, de ploi a înverzit
Și pelerini cu torțe și scumpe mirodenii
Sosesc din toată lumea pe-acest pământ sfințit.

[...] Citește tot

poezie celebră de (12 aprilie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Corneliu Vadim Tudor

Noi nu-L putem diviniza pe Isus, fiindcă El este deja divin. De fapt, El ne divinizează pe noi. Da, da, asta e realitatea: în timp ce Diavolul ne divizează, Isus ne divinizează.

în Parfumuri și culori (20 noiembrie 2007)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Cei mai mari compozitori ai lumii s-au născut în zona de influență a berii, nu a vinului: Beethoven, Mozart, Haydn, Händel, Bach, Schubert, Wagner... Marii compozitori germani care L-au cântat pe Isus înseamnă pentru Creștinism la fel de mult ca autorii celor 4 Evanghelii: Bach, Händel, Haydn și Beethoven.

în Ziarul Tricolorul, nr. 2425 (26 martie 2012)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Isus este pentru Biblie ceea ce este "Oda Bucuriei" pentru Simfonia a IX-a: o încununează și o salvează. După furtuna atâtor patimi, vine plutirea în lumină, în bunătate și pace. Fără Isus, Biblia ar fi ceea ce este Simfonia a IX-a fără "Oda Bucuriei". Așadar, să cântăm, împreună cu scribul Schiller și menestrelul Beethoven: "Slavă Ție, stea curată!"

în Ziarul Tricolorul, nr. 2425 (26 martie 2012)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Arta Educației

Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Să fii curat la suflet și la trup
Iar viața ta să n-o măsori în zile
Ci-n fapte bune precum mierea-n stup.

Tu pe părinți să îi asculți orbește
Privește doar ce sacrificii fac!
Cu fiece copil pe care-l crește
Un om își taie-o cruce în copac.

Pe dascăli să-i cinstești cum se cuvine
Fără de ei tu nu ești om întreg
Poate că unii-s mai săraci ca tine
Dar jertfa lor doar zeii o-nțeleg.

Tu să saluți întâiul, pe oricine
Fii respectuos, și-ai să primești respect
Nicicând să nu dai cinstea pe rușine
Privește-n ochii tuturor, direct.

[...] Citește tot

poezie pentru copii de (8 septembrie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Corneliu Vadim Tudor

Noaptea Valpurgiei

Motto: "Ghicit în palmă. Bobi. Cafea. Tarot.
O să murim cu toții, asta-i tot."

Târziu am învățat, din școala vieții
Ce e oprit, ce n-ai voie să faci
Pictând cu semnul "Interzis" pereții
Tot timpul la respect să-i ții pe draci.

Nu-i bine să te duci la vrăjitoare
Puterea lor nu-i de la Dumnezeu
Tovărășia lor amăgitoare
Te osândește la păcat mereu.

Nu crede-n ele, fugi mâncând pământul
N-au ajutat pe nimeni, doar minciuni
Fii bun creștin, respectă-ți jurământul
Să nu sfârșești la casa de nebuni.

Țigăncile cu salbe mari, de aur
Îți află punctul slab de la-nceput

[...] Citește tot

pamflet de (2 mai 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Fericirile

Motto: "N-ai cum să te pierzi, și nici să greșești
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primești"...

Fericit omul bun, și frumos, și curat
Iisus Hristos și pentru el S-a rugat

Pe Muntele Măslinilor și pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viață
Avere, trufie măreaț㠖

Dar nu și credința în Domnul Iisus
Care pe toți ne iubește nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul și sufletul și-a pângărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

[...] Citește tot

poezie celebră de (2 mai 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la Iisus Hristos, dar cu o relevanță mică.

Corneliu Vadim Tudor

Privind masca mortuară a lui Eminescu

Să trec ușor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi

Țărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie și sîngele pe rod

Așa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea își frămîntă portalul ei gigantic
și buzele a milă supremă se desfac

L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza lumînării pomeții bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov

[...] Citește tot

poezie celebră de din Saturnalii (1982)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Corneliu Vadim Tudor

Stampă de primăvară

E un ajun de Paște, cu mierle în copaci
când stăruie în casă miros de cozonaci

Tu zugrăvești cu ceară încondeiate ouă
în flori și arabescuri ce strălucesc de rouă

În roșu, mov și galben, în verde crud de ierbi
ceva nu iese bine, vopseaua iar o fierbi

Un crâng de iasomie în păr ți s-a-mpletit
în calendar scrii iarăși câte-un verset sfințit

Era un timp de slavă, aprilie vestea
arhanghelii dreptății cum saltă iar în șa

Te văd din nou în stampa copilăriei mele
un pescăruș pe pânza străvechii caravele

La streșini se-nfiripă un cuib de rândunici
zorelele pe garduri cu mâna le ridici

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Elegie pentru părinți

Unde sunteți voi, părinții mei?
Ce n-aș da să vă mai văd o dată!
Ați murit de tot, sau sunteți zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru și bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veșnic lăudat
De mi-ar da și-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu și câștig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toții, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu știam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu știam ce-i muntele, sau marea.

[...] Citește tot

poezie celebră de (3 martie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Corneliu Vadim Tudor

Zeflemeaua

Motto: "Românii e deștepți!"

Când va veni sfârșitul lumii
Românii nu vor fi atenți
Isus a spus: "Talita kumi"
Dar nu pentru inconștienți.

Iar Ziua Domnului, ca hoțul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soțul
Reviste porno va citi.

N-avem conștiința tragediei
Și totul luăm "à la légere"
Noi, campionii bășcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de fațadă:
"Lasă, că merge și așa!"
Trădăm la primul colț de stradă

[...] Citește tot

poezie celebră de (septembrie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Corneliu Vadim Tudor

Masoneria

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, șmecheri, impostori
Toți sunt Mari Maeștri (în a trage sfori).

Poartă șorț, galoane și-alte tinichele
Plini de semne sacre și de lanțuri grele.

Ei se trag, cu toții, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scriși în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Și cu manelistul Jean de la Craiova.

Și cu Fulgerică, zis și Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Și ce jurăminte!
Toți sunt Frați de Ordin și de lucruri sfinte!

[...] Citește tot

pamflet de (13 septembrie 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Ce-i de făcut?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranță?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanță
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la șerpi de dudău
Nu stați la balcon, puneți mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi și mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ține-n genunchi și cu capul plecat.
Firește, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat!

Uitați-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Poftește cîrnații și berea din lăzi.

[...] Citește tot

pamflet de (18 august 2013)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Vadim Tudor despre Iisus Hristos, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info