Rugăciune
Nu te grăbi, ceas rău al vieții mele
întârzie un secol sau un an
să scutur iar mestecenii de stele
să mai adulmec macii unui lan
iar vietăți cu botul diafan
să-mi pună-n palmă perlele lor grele...
Nu mă lovi, ceas rău al vieții mele
mai dă-mi pe mână flautul lui Pan
să fac să plângă piatra pentru ele...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu voi muri definitiv, odată
Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, știu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi
Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz și stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac și celălalt
Și peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizații noi
zvon de ospețe dulci o să răsune
Și când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veți fi ca mine, eu am fost ca voi!
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii binecuvântat pe veci, poete
Fii binecuvântat pe veci, poete
îngenunchez la steaua ta și tac
de-abia cutez, în nopți nemângâiete
în templul tău să urc, să-mi aflu leac
Îți caut urma azi, pe îndelete
pe străzi și-n hanuri cu tain sărac
poate-ai lăsat vreun semn să mă desfete
să uit de naufragiul unui veac
Începe iarna, pacea-i milenară
trec pescăruși pe Dunăre, țipând
iar burgul prinde albăstrimi de ceară
Eu calc evlavios, cu tine-n gând
văd pietre arse care mă-nfioară
și știu că-i urma ta, Luceafăr blând
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învățătură (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pasăre în lan de grâu
Ca tine sunt de singur și pustiu
mă mistuie o floare carnivoră
ce-am fost cândva și ce puteam să fiu
își sună vara cea din urmă oră
Adorm în pacea lanului de grâu
sunt plin de răni și hăituit ca tine
vin îngeri buni cu secera la brâu
și-n urma lor vor încolți ruine
Tu, pasăre cu trupul de zăpezi
cu puii sfârtecați de discul Lunii
sortit îți este ție să mă vezi
cum mă încredințez deșertăciunii
În poezie mă îngrop de viu
destinul meu se varsă vast în stele -
ca tine sunt de singur și pustiu
tu, pasăre a tinereții mele...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarna, Doamne, si te strig din nou
E iarna, Doamne, si te strig din nou
Lupoaicele extazului ma prada
Fluorescentul inimii halou
Revarsa raze purpurii-n zapada
Si corbii mari din ceruri cad perechi
Par stelele feerice cochilii
Decembrie, topind atginturi vechi
Si-a dantelat Sagradele Familii
Trec magi calauziti de-un viu colind
In omenire-s patru miliarde
Si-un singur Christ - si-acela suferind
Ingenunchez, in jur se sparg petarde
Desertaciune-i totul, ma desprind
Si te trezesc prin candela ce arde
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Duminica lui Simion Bărnuțiu
Duminică de țară, holde pline
furnalul verii clocotește-n jur
prea pui la suflet totul, și nu-i bine
mai trage-te la umbră de păduri
Respiră din adinc, miroase fînul
fă-ți timp pentru privighetori și maci
răcoarea să-ți purifice plămînul
să te ímbeți cu rouă, și să taci
Ți-au veștejit coroana de pe frunte
și anii ți-s din ce în ce mai sterpi
nii-i vinovat deloc întregul munte
că-n sînul lui s-au cuibărit și șerpi
Sărută gura zilei, bea-i lumina
trădării azi nu poți să-i dai răspuns
deși nu-i la vedere, rădăcina
pe tine te cinstește, și-i de-ajuns
Duminică de tară, seve grele
o toropeală dulce stinsă-n vin
ridică-ți ochii către zei și stele
și rabdă cu stoicism, mai e puțin!..
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi nu-nțelegem viața...
Motto:
"Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băiețași, pentru ce purtați numele meu?" (George Călinescu)
Intrăm plângând în lume
Și-o părăsim plângând
Am strâns în mici albume
Icoane fumegând.
Fotografii fixate
În sepia și-argint
Noi le iubim pe toate
Deși cumplit ne mint.
Cine ești tu, copile
Chilug, la câțiva ani
Cu soare în pupile
Ca îngerii orfani?
Și care este steaua
Ce te-a ferit de rău?
Vrăjmașul n-a pus șaua
Nicicând pe trupul tău.
Noi nu-nțelegem viața
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (29 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima cafea
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ți-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ți coasa cea grea
Și mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine ești, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini și oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câștigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la stele, dar cu o relevanță mică.
Ultima cafea
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ți-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ți coasa cea grea
Și mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine ești, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini și oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câștigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Românește
Așa a fost să fie românește
să fii îndurător și milostiv
să faci martir din cel ce pătimește
sanctificat într-un tablou votiv.
Așa a fost să fie românește
de două mii de ani de când durezi
să-ți fie pline apele de pește
câmpiile de grâne și cirezi.
Așa a fost să fie românește
să plângi la nunți, să râzi la-ngropăciuni
popor frumos și unic care crește
sub steaua făcătoare de minuni.
Așa a fost să fie românește
să te însori de tânăr și sărac
copiii să ți-i crești dumnezeiește
să-ți facă cinste numelui prin veac.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învățătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, fratele meu geamăn
Adio, fratele meu geamăn
Tristă duminică trăim.
Om bun, și drag, și fără seamăn
Abia acum te prețuim.
Adio, forță a naturii
Te-au pus pigmeii la pământ.
"Complotul bubei" și al urii
Te-a hărțuit pân' la mormânt.
Curând vor răsuna colinde
Curând Crăciunul va veni
Și candele se vor aprinde
Pe-ntinsul scumpei Românii.
Un scaun gol va fi la masă
Precum e tronul princiar.
Și-un strop de vin de tămâioasă
Noi vom vărsa, plângând amar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din discurs la funeraliile lui Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Colind
Lin, mai lin coboară cerbii pe la sate
Au în corne ramuri tinere de brad
Trece Vicleimul, ceas de taină bate
Pruncii prind cu mîna stelele ce cad.
Pomul plin de iarnă iarăși luminează
Poleite daruri, globuri de rubin
Parcă e un vultur care stă de pază
Ca să nu se piardă un popor creștin
La Mulți Ani! cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ție, florile dalbe
La Mulți Ani! și spor în toate, florile dalbe
Cu belșug și sănătate, florile dalbe.
Îmbătat de slavă, sufletul se pleacă
În străvechi legende, iar ne regăsim
Cît avem colinde, țara nu-i săracă
Glorie acestui sanctuar sublim.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre cum ni se schimbă starea de spirit când avem bani
Motto: "Necazul cel mare e că Dumnezeu a făcut prea puțini bani!" (Heinrich Heine)
Ani de zile eu n-am băgat de seamă
Care e cea mai teribilă dramă
Ce anume roade, ca un vierme la rădăcină
Biata ființă umană, până când o termină.
Ne uscăm pe picioare, n-avem chef de nimic
Universul ni se pare din ce în ce mai mic.
Ne zbatem ca șoarecii-n cușcă
Ne este rușine, mai tragem o dușcă.
Dăm telefoane, ne facem curaj
Pentru un mic împrumut punem totul în gaj.
Dar specia umană s-a sălbăticit
Prietenii cei mai buni au fugit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (12 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă
Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?
Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.
Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.
Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Vadim Tudor despre stele, adresa este: