Corneliu Zegrean-Nireşeanu despre frumuseţe

Somn uşor

Fluierul nu conteneşte,
Din zori pân-la asfinţit.

Ce frumos, frumos doineşte,
Cel ce cântă româneşte,
Îl auzi, te linişteşte.
Seara-i obosit.

De pe "râtul" de la cruce
Vin oiţele ciopor.

Ele nu mai par năluce,
Când batalul le conduce,
La un staul să se culce.
Somn uşor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o ştii şi tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Şi tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbeşte”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în faţa mea,
Şi ieri şi azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Şi m-ai făcut să ard ca o pară.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi. . . . . Destinul

Te văd şi-acum frumoasă, eşti chiar încântătoare,
Deşi trecut-au anii, eşti mândră ca o floare.
De când te ştiu fetiţă, ţi-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristeţea sau durerea,
Viaţa-ţi tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ţi mai aparte şi izul de regină.

Din frunza ta roşcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ţi albă eşti tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ţi-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ţi cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând să treacă anii şi timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Şi adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă şi trainică o face
Şi-mi dă floarea în braţe, el ştie că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrăţişez agale
Şi o sărut cu patos petale cu petale.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elena

Elena? Un nume ce vine din veacuri,
Îl au unele fete de la noi şi din lume,
Ea poartă şi-o cruce ce-i plină de leacuri,
Uşoară sau grea, ce-i face renume.

De-i cea din istorii sau cea din poveste,
De-i fată sau mamă, Elena-i un har,
E floare din seră sau cea de pe creste
Ce-şi varsă parfumul, Elena-i un dar!

Când ea este mamă, izvor de viaţă,
Îşi creste copii cu aripi de vânt,
Cu zâmbet pe buze, mereu îi învaţă
Să fie cristalul, o floare, un cânt.

Când ea e soţie puteri îţi pulsează
Alături de tine, oriunde, oricând.
Simbol al iubirii, Elena visează
Să-ajungă la stele, spre ceruri zburând.
.......................

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino acasă, băiatul meu

Te aştept, băiatul meu. Vino acasă...
Anii au trecut, îmbătrânesc, puterile mă lasă.
Chemă-i şi pe ceilalţi care-s duşi departe,
Pensia mi-e mică, n-am bani, nici măcar pentr-o "carte".

Să vină şi nepoţii. Câţi sunt? Că... nici nu-i ştiu.
De când voi aţi plecat, pe icea e pustiu.
Avem recolte bune, a ploiet bine, şi câmpul este verde,
Nu-i cine să le strângă, pe câmp prea mult se pierde.

Curtea este mare, în sat este frumos,
Drumu îi dat cu "zmoală" şi nu-i mai noroios.
Copiii pot să "fugă" pe câmp şi la părău,
Să prindă câte-un peşte, că nu le-o părea rău.

În sat sunt televizii, de cele cu panou,
Sunt multe "discoteciuri" şi totul este nou,
Aveţi unde vă duce. Eu vreau să vă mai văd
Măcar o zi cu mine. Apăi... să mă prăpăd.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga "Stejarului" (Prietenului meu, Dr. Cezar Neguţ)

Mai întoarce-te "Luceafăr", din cel drum rătăcitor,
Cu-o şuviţă de lumină linişteşte-mi al meu dor,
Schimbă-mi "calea" şi destinul, cu-ale tale raze lungi,
Încă n-am fugit departe, încă poţi să mă ajungi.
Vino! Cât trăiesc speranţa zilelor ce le mai am,
Luminează-mi calea neagră, altfel simt că mă destram.
Dacă n-ai puteri depline, cere-i "Lunii" ajutor
Şi sub bolta ei gălbuie să mă faci nemuritor.
Vino! Bate-mi la fereastră, ori când vrei, uşa e largă,
Ia în braţe o"Steluţă", care rănile să-mi şteargă
Şi rămâi măcar o "vreme", pe acest pământ de stele,
Unde moşii mei visează, în "coşciuguri" de nuiele,
Şi aicea ai un leagăn, şi-amintiri nemuritoare,
Rădăcini ce-şi mai trag seva, vremilor necruţătoare.
Te cunosc luceafăr falnic, mai bine ca orice-n lume,
Dacă vrei, şi-aci e locul, unde-ţi poţi forma un"nume".
Timpul trece, timpul vine, pe pământ sau sus în cer,
Nu-l poate opri vreodată, nici cel mai năstruşnic "ger".
Ce-a trecut nu se întoarce, ce va fi, sperăm mai bine,
Dacă "tu" şi a ta "lună" veţi mai poposi cu mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul tău, "Măicuţă"

Se opreşte lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Şi-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăieşte, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace şi se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristeţe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrăţişa cu dor
Şi o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost şi ce-a făcut,
De când ea se odihneşte, generaţii au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o şchioapă, ai nevastă, ai şi prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ţi amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru şi castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut şi-mbătrâneşte de atâta vânt şi ploaie,
Lângă crucea ce-nverzeşte, de licheni şi mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ţi povestesc viaţa, ce-am trăit-o şi-o trăiesc,
Anii buni sau trişti de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si sperantele dispar

Trec adesea pe aleea ce coboară înspre râu.
Tulburat de-atâtea gânduri, te aştept până târziu,
Să revii măcar o clipă, în lunca nemuritoare,
Unde ne-am jurat credinţă, într-o zi plină de soare.

Să-ţi revăd mersul alene, cu privirea în pământ,
Chipul tău atât de sobru, părul legănat de vânt,
Apoi…să te strâng în braţe, răvăşit de-atâta dor
Şi să-ţi spun vorbe frumoase de iubire şi amor.

Să te-ntreb cu nostalgie: Ce mai faci? Şi, cum o duci?
A trecut atâta vreme, îţi mai aminteşte de-atunci?
Când destinul ne-a dus paşii la salcia din zăvoi,
Mai feriţi de ochii „lumii”. Eram numai amândoi.

Eu te cuprindeam în braţe, sărutându-ţi gura dulce
Şi-ţi spuneam: rămâi cu mine, luna plină să ne-apuce,
Şi sub raza ei gălbuie să-ţi văd faţa-mbujorată,
Trupul tău ca o garoafă, stângăciile de fată,
Lacrimile de tristeţe, şi privirea-nvolburată,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu mai vii?

De ce nu mai vii?
In braţele mamei
doar gândul se-aşează,
copilul aleargă...
Adesea pe prispă
m-aşez agitată,
aş vrea să nu piardă…

Poate la toamnă…
se-ntoarce acasă,
un vis prea frumos.
E dus prea departe
să-şi facă menirea,
de-ar fi cu folos.

Zboară Tu rugă
lansează-i chemarea,
inima-mi plânge.
Numai speranţa
mi-alină durerea,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (12 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!