Da și Nu
Da și nu, nu și da
nu se pot înmănunchea.
Nu poți fi
cum vrei tu:
nu poți fi și da și nu!
Când iubirea spune: hai!
Lenea-ți poruncește: stai!
Când Isus vrea să lucrezi,
lenea-ți spune să mai șezi.
Bun și rău, rău și bun
când se-adună se răpun.
Nu poți da brațul tău
Celui bun și celui rău.
Cerul vrea copii cuminți
însă lumea vrea să minți.
Domnul vrea să fii în har,
iar Satan să fii murdar...
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arginții
Treizeci de-arginți curați și grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
și-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginți nu-i mult!
Trei ani să te smerești, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aștepți cel mai de soi vânat.
Și... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinți!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginți!
Arginții mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Și pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Țiba, pot să iau șiret
moșia lui Mefiboșet.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea noastră-i mai frumoasă
Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!
Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.
Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preț mai scump pentru-o mireasă.
Iubirea noastră e mai vie
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vierme mic
E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n față, stă un copil și scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbește o șopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
"Șopârlele-s frumoase... și-s repezi... și-s cuminți."
Ușor el dă o filă. Și alta... Și-ncă una.
Apare papagalul... păunul și păuna...
și un cocoș cum scurmă, hrănind o găinușă,
și un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la ușă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag și strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subțire. Auzi? Mi-e frig... îngheț...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeț!
Dar cine ești? Mi-e frică. Sunt mic... Să-ntreb pe tata!
Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Și-apoi știu basme multe și ghicitori un sac!
Dar cine ești? Un vierme... O, viermii nu prea-mi plac.
Dar eu sunt mic... o scamă... Și, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la minciună, dar cu o relevanță mică.
Șapte uși
La o ușă cu păcate
(cum sunt toate...)
a bătut încetișor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc și greu.
Și-a bătut din nou la ușă
brațul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând și mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun...
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baraba
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeț,
pe când cu lănci și scuturi, cohortele străine
te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea vieții tale își scutura podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte și rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...
Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.
Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Și-atunci mulțimea oarbă te-ai fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...
Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-i viața ta?
Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.
Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă
Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o șoaptă ciudată.
Și poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoști?
Și totuși e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oști,
un murmur de ape.
Ascultă. Ce largi simfonii!
Și parcă... demult... înainte
ți-era cunoscut. Nu-l mai știi!
Ia adu-ți aminte!
... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ți-a vorbit răspicat
prima oară.
Apoi... ți-amintești?... undeva...
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumânărele
Pentru pânza de iubire
e războiul cel mai greu:
Diavolul tot rupe fire,
noi le înnodăm mereu.
*
Judecă, dar fără ură
și cu gândul de-a zidi.
Nu mustra fără măsură,
ci cât poți și tu primi.
*
Când cei răi te trag pe sfoară
de obidă să nu strigi.
Ei te mint, tu strângi comoară.
Ei te-nșeală, tu câștigi.
*
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bartimeu
Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...
Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.
Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele șapte bătălii de pe Golgota
Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.
Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor șapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!
I. Lanțurile
Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre și butuci,
între ostași cu coif și zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.
Trei osândiți, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Și sângele curgea fierbinte,
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cumpărătorul de suspine
Convoi de robi mânat cu aroganță
trecea greoi ca un talaz în spume.
Toți fără Dumnezeu și fără nume,
fără popor și fără de speranță.
Dar toți nepăsători și puși pe glume...
Cu suflet orb, lipsit de conștiință,
treceau spre târg cântând refrene stranii.
Și-n amăgirea fără de căință,
un singur chip, o singură ființă
avea suspinul tragicei pierzanii.
Era o sclavă cu un chip de ceară,
cu ochi amari, cu fruntea încrețită.
Din cuibul părintesc ademenită,
nu lanțul îi era acum povară,
ci visul ei din anii de fecioară.
Mergând prin colb, ea se vedea acasă,
se revede în dulce amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcerea
Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrățișa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrențuite,
prin spinii frânți de vânt și de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să și-o facă.
Dar dintre toți, mai copleșit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinți cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi și-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Și-acum, în zdrențe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!
Doar marea cu împărăția-i sumbră
de taină, de tăcere și de umbră...
În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Costache Ioanid despre minciună, adresa este: