D.H. Lawrence despre femei

Nesăbuinţa este intr-un fel răzbunarea bărbatului asupra femeii. Bărbatul simte că nu e preţuit cât ar trebui, şi riscă să meargă la distrugere numai pentru a-şi frustra femeia.

D.H. Lawrence în Fii şi îndrăgostiţi
Adăugat de Sorana Ţica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, care în zilele noastre, dintr-un motiv sau altul, se simte triumfătoare întrucât bărbatul şi-a depus majoritatea armelor în mâinile ei, se uită la partenerul masculin cu dispreţ, socotindu-l ridicol. În timp ce bărbatul, ştiind că şi-a cedat femeii avantajele şi neavând suficientă forţă să le redobândească, se uită la femeie cu un intens resentiment.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vraja chemării sexuale e în suspensie, aproape orice femeie modernă îşi vede partenerul în această lumină, lumina superiorităţii ei dispreţuitoare. Numai căldura sexuală face ca bărbaţii şi femeile să fie posibili unii pentru ceilalţi. În momentul în care îi reduci la simple individualităţi, la simple afirmări ale egoismului indivizilor moderni, cu toţii văd unii în alţii doar duşmanul.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie nesatisfăcută nu poate trăi fără lux, o femeie care iubeşte însă ar dormi şi pe o scândură.

citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă femeia nu manifestă o cât de mică înclinare spre perversitate, devine tot atât de rigidă ca o regulă.

citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în adâncuri, nu poate pătrunde decât tandreţea faţă de necunoscut, raza caldă de lumină a bărbatului, a masculului pe care îl iubeşte. Adâncurile sunt întunecoase, iar în femeia modernă sunt ferecate, atât de ferecate şi de perfect îngrădite, încât nici nu le poţi bănui experienţa. Numai că, din aceste adâncuri împrejmuite de ziduri, se înalţă la suprafaţă convulsii şi maladii stranii.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate speranţele eternităţii şi toate câştigurile din trecut le-ar fi dăruit ei acolo, pe loc, pentru a se înfăşura împreună cu el într-o singură pătură, şi a dormi, numai a dormi. Părea că somnul împreună cu femeia în braţele lui era singura sa necesitate.

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balenele nu plâng

Ei spun că marea-i rece, dar marea conţine
cel mai fierbinte sânge, cel mai sălbatic şi mai imperativ.
Toate balenele din străfundurile abisale sunt fierbinţi, în vreme ce
se-avântă fără contenire spre spaţii noi şi se scufundă sub aisberguri.
Balene-albastre, caşaloţi, rechini ciocan, ucigaşii acolo lovesc,
acolo aruncă la suprafaţa mării respiraţia lor năvalnică şi fierbinte!
Ei şi ele se leagănă, se leagănă, prin senzuale ere lipsite de vârstă,
în adâncurile celor şapte mări –
pendulează prin apa salină într-o beţie desfătătoare,
iar la tropice se-înfioară-n talazuri de dragoste
şi se răsucesc în masive şi intense dorinţe asemeni zeilor.
Apoi, în patul din adâncurile mării albastre
marele taur se lipeşte de mireasa lui,
un munte presând alt munte,-n bucuria vieţii:
şi, izbucnind din înlăuntrul fremătător al oceanului roşu de sângele balenei,
o protuberanţă lungă, violentă, un vârtej marin vine şi se-înşurubează
în cheutoarea moale, neîmblânzită, a celuilalt trup imens.
Şi peste podul care-i uneşte-n minunea-încleştării lor clocotitoare
trec arhangheli în flăcări prin pânze de ape, încoace şi încolo,
fără contenire, arhanghelii fericirii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

În amurg se aude o voce blândă, o femeie cântând
Pentru mine. Mă întorc în trecut derulând filmul anilor, până când
Văd un copil aşezat sub pian, în clinchetul corzilor vibrânde,
Lipit de piciorul mamei care, în timp ce cântă, surâde.

Deşi nu vreau, farmecul insinuant al acelei muzici
Mă învinge, iar inima îmi cere să plecăm de aici
Spre serile Duminicii de-acasă, gătite cu zăpezi de altădată,
Cu cântece în salonul primitor, acolo unde pianul ne aşteaptă.

Astăzi zadarnic marele tenor urcă octavă după octavă
Într-o izbucnire apassionado. Armonii vechi se revarsă-n mine ca o lavă.
Zilele copilăriei nu au început şi nici sfârşit, adultul care sunt
Se pierde-n mareea amintirii – şi plâng ca un copil după trecut.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată, parcă, nu dorise mai mult o femeie. Iar ea, înălţată în braţele lui, îi zări scânteierea ochilor dilataţi. Îi strângea cu furie trupul la pieptul lui. Şi ea îşi spunea: "Da! Am să-i cedez! Da! Am să-i cedez!"

D.H. Lawrence în Amantul doamnei Chatterley (1928)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu dorea să-l părăsească pe Clifford pentru a se duce să trăiască alături de celălalt bărbat. Dacă am fi goi, doar un bărbat gol şi o femeie goală, poate că aş dori să fac. Dar amândoi suntem înfăşuraţi în atâtea straturi de veşminte şi atât de diferite între ele! E ca şi cum ai cere unei broaşte ţestoase să rişte să-şi sfărâme carapacea pentru a-şi găsi o formă nouă.

citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul

Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.
Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.
Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare şi negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, aşa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.

poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul se-împerechează fără grabă

Elefantul, sălbăticiune mare, străveche şi deşteaptă,
se-împerechează fără grabă;
îşi găseşte mai întâi femela, apoi aşteaptă
– nu trece imediat la treabă –

un sentiment în inima lor mare şi sfioasă,
încet, încetişor să crească,
în timp ce lenevesc în albie de râu mâloasă
unde pot bea şi pot să pască,

şi de unde, panicaţi, se năpustesc în baraj viu
de pădure cu întreaga turmă;
şi dorm în liniştea compactă, şi se trezesc târziu
alături, colos lângă huidumă.

Astfel, molcom, marile inimi fierbinţi de elefant
se umplu de patima iubirii
şi marile sălbăticiuni se împerechează rezonant,
şi-ascund focul lor secret privirii.

[...] Citeşte tot

poezie de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cusururile femeilor nu trebuie mărturisite.

D.H. Lawrence în Fata pierdută
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!