Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dana Ene despre timp

Dana Ene

Cântec întomnat

struguri se coc peste noapte.
timpul se-ntoarce în timp
zile din șapte în șapte
trec prin al inimii ghimp.

scursă de sânge o pradă,
rece un ochi lacrimând
abia mai poate să vadă
dorul - un câine flămând.

mâna întinsă a toamnei,
frunza în două despică.
oh, cât de 'nalt zidul Anei!
oh, câte semne de pică!

spinarea nopții trosnește,
cerul își capătă fața.
lumina lunii dospește
în struguri toată dulceața.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

geamul înghețat -
cursul de ikebana
la prima oră

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

sens unic de mers -
în umbra pământului
luna ascunsă

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

lună nouă -
mama deretică
de sărbătoare

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

bujori înfloriți -
numărând secundele
ceasornicarul

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Miere amară

Am pus flori de tei în ceai
Și o frunză de pelin.
Te-am rugat: "mai stai..., mai stai!"
Tu ai zis: "mai vin..., mai vin!"

Nici nu știu cum a tors timpul
Un fuior de ani mărunți.
A trecut un veac sau nouă,
Îndeajuns cât să mă uiți.

Văzul l-am pierdut în zare,
Sufletul l-ai luat cu tine.
Într-un vers repet speranța:
"Poate vine..., poate vine!"

Am pus flori de tei în ceai
Pentru-a nu știu câta oară
Și-mi zic: " mierea, fără tine,
E amară..., e amară!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

pescuit la somn -
agățat într-un cârlig
conturul lunii

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

luna în pătrar -
valul mării inundă
un castel de nisip

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

eclipsă de lună -
vârfurile munților
pierdute-n noapte

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

vine nu vine -
lumina lunii cade-n geam
pe-o crizantemă

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

luna de miere -
căpșunii crescuți în vii
cu rod mai dulce

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

La mulți ani, Doamnă, Ție!

La mulți ani, Doamnă,
Ție
pentru că știi să desprinzi ușor
cămășile aurii ale cepei.
La mulți ani
pentru că pui în balanță mereu
sarea și piperul
dragostei.

La mulți ani, Ție,
Doamnă
pentru că treci zilnic
prin centrul orașului
ducând pe umăr o geantă plină
cu vise, pilule și facturi neplătite.

La mulți ani, Doamnă
pentru că poți înmuguri
ca pomul roditor.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

* * *

noaptea,
stelele sunt tot mai verzi,
luna își scrobește pânza
scufundând-o în apele mării.

pe câmpii,
macii sunt tot mai stinși,
oamenii tot mai absenți
iar timpul trece cu viteză
ca un tren accelerat
în lipsa haltei.

numai eu
călătoresc într-un balon de săpun
experimentând dedublarea unei idei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Puterea gândului

Gândul tău îmi umple dimineața
Cu sudoarea timpului prezent.
Îmi acoperă, în vălul clipei, fața
Cochetând cu vara pertinent.

Îl găsesc în aburul cafelei
Pătrunzându-mi simțul olfactiv,
Ori în croiul amplu-al catifelei
Mărginindu-mi haina cu un tiv.

Gândul tău alunecă-n amiază
Luând forma soarelui torid.
Dacă palma frunții o pun strajă,
Mângâiat mi-e fiecare rid.

În fundalul zilei se trag storuri.
Luna argintie este sfert.
Pălăria nopții, fără boruri
Aplecată-i pe obrazul drept...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

În văzul meu

Secundele cad. Minute foșnesc.
Pe țărm, valuri reci, spumate clipesc.
Sidef aruncat sub pași fără chip.
Călcâiul - amprentă lăsată-n nisip.

Corăbii scrutează diform depărtarea.
Cu toți pescărușii prezenți țipă marea.
Se-aude concertul de murmure-n larg,
Munți falnici de apă în vaduri se sparg

Iar timpul, suspect, ținându-i de mână
Dă altă dovadă că-i doar o furtună:
Acoperă totul cu-al nopții covor
Lăsând vântul gaj în negrul decor.

Apoi... dimineață! Secundele cad.
Pe plaja fierbinte văd trupuri ce ard.
Mirosul de alge-mi pătrunde în nări.
Alături, deschise umbrele-n culori...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Nu mai spunem

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

împovărați,
ca niște bujori sub clarul lunii,
umerii noștrii să înflorească exploziv.

pe țeasta albăstrie a pământului
timpul s-alunece ușor.

din inimi să țâșnească fluvii de lavă
peste al nopților fier.

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

ciocârliile să ridice c-un tril
primăverile-n cer.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec de schimb

leagănă-te, frunză de arțar
în amurgul toamnei când mă plimb.
timpului, un nemilos șperțar
te ofer ca pe un ultim schimb

pentr-o legătură de zețar,
pentr-un cântec, pentru-al vieții nimb.
leagănă-te, frunză de arțar,
în amurgul toamnei, când mă plimb.

lutul strânge cuibul de scorțar.
inima în piept e un corimb.
leagănă-te, frunză de arțar
și înșiră orele pe limb!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Versuri simple

mă uit cum luna pâlpâie la geam
ca un opaiț crăpat și plin de seu
teamă îmi e să nu cadă pe ram,
toți mugurii-ar pieri într-un puseu

și primăvara-n ochi mi-ar explora
fântânile mi-ar izvorî-n plămâni,
cu pene lungi în călimări ar da
măiestrele venite din genuni.

teamă îmi e totul să se-ntâmple
într-o doară devenind lumesc
sentimentul care zilnic umple
sufletu-mi... e simplu: te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec

când pe-un vârf de chiparos
luna înfige os cu os,
tu să mă săruți ușor
cu gust dulce acrișor.
ochii mari - albaștri fluturi
de culoare să îi scuturi,
ajustând cărările,
învolburând mările.
gura ta de aur toată
limpezi sunete să scoată
ca fierul oricărei strune.
să scoți sâmburii din prune,
timpul din clipe deșarte,
albul din stropii de lapte
și lasă din cer să cadă
noaptea ca o marmeladă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec firesc

stelele se risipesc în noapte,
puful păpădiei în văzduh,
clarul lunii în al mumei lapte
și-ntr-o carte vorbele de duh.

flori de mac se risipesc în zare,
colbul drumurilor printre nori,
frunze veștede în calendare
și zăpada-n albele ninsori.

pe nisip se risipesc toți pașii
ca silabele într-un poem.
valul mării leagănă luntrașii,
scurte partituri de recviem.

peste roua dulce-a dimineții
e o risipire sufletul.
în pofida oricărei convenții
niciodată timpul nu-i destul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Dana Ene despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook