Daniel Aurelian Rădulescu despre frumuseţe

Frumuseţi nesigure

Cum de frumos
se leagă de extaz
şi cum frumos se vede?...
Doar pentru că ni s-ar fi spus în ce a crede,
o formă aparte de obraz,
ceva mai vaporos...
Şi e frumos urât,
grotesc,
sau inestetic se decide
în vreun fel, sigur după un etalon,
sau tot depinde de-un şablon;
că ce e arar, chiar de-i diform, handicapat, chiar de-ar ucide,
e îndeajuns... că împodobesc?...
Parcă-s un pic posomorât...
ca să nu spun, aproape de neînţeles... prostesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă dor zilele, ce trec peste mine
Apăsătoare,
Mă calcă cu nopţile prevăzute destine...
Nefiinţa-mi mă doare!

Mă doare
Timpul, ce l-am dedicat, că-i al meu,
Îl lăsând la plecare
Să-l poarte un altul, să se îmbete de mine, antreu.

Durerea o fi pururi la toţi hărăzită?
Şi cum ea dispare?
La atâtea frumoase, frumoşi, o fi fost o ispită?!...
Şi lumea o acceptă, se pare!...

Se uitând, se călcând înveliţi dezgoliţi, în picioare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Pastel din humă, răsărit petale
În culori de vis ce nu poţi reproduce,
Mânjind de-o frumuseţe eternă
Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale
Şi lumea-ntreagă nu s-ar reproduce...
... O himeră.

O hrană a sufletului de dulceaţă
Din gâzele-mbătate-n fin nectar,
Sublim ingredient de fine simţuri
Dintr-o planetă-nfiorând în colţ de gheaţă
Sau un umed tropic... ingerând un insectar
... Capcană-n zimţuri.

Cupă-n venin cu gust parşiv de drog
În miresmi de crin sau laurul mortal,
O catifea cu imitaţii crunte ale teamei
Să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod...
Se-ngemănează-n fioros de "look" de animal
... Cu otrava zeamei.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calităţi!?

Oare primează suflet, frumuseţe,
Căci prima nu se vede, poate;
Doar bucurie sau tristeţe...
Ce sunt şi la duşman şi frate?!

Se schingiuie suflet artistic
Fără vreun curs de teatru, artă
Şi rău e bunul!?... Paroxistic
Şi tupeu dur astăzi se poartă!?

Frumosu-i sigur reuşită
-Chiar de frugală, reprodusă-
Făcând eşecul izbutită...
Rămasă stoc, după ce-i scursă!

O componentă ar fi tupeul
De-a etala ce-i la vedere;
Luându-şi valetul, portmoneul
Umflat... Că suflet nu se cere!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mădălina, Magdalena...

Putem juca teatru, o viaţă
Fără de şcoală de-actorie?
Suntem cu toţi, artişti, paiaţă
Şi rol jucăm, şi datorie?

Avem faţete neştiute,
Purtăm, toţi, măştile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!

Nu avem simţuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", faţă fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?

Ne mor artiştii adevăraţi,
De proşti ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecaţi
Îi plângem, dar şi-atunci minţim!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa... dispariţie

Starletele s-au dus de mult, se bălăcind în vampe dive
-Nu cu talent şi har, cu stil- cu dezgoliri şi invective
De mascul-sex pe limbă îl dând, des, tare, cu guri sparte
Ce-ndrugă spusele, cuvânt, făr-a le ştii... C-un iz aparte!

Iar starul, el, e-un măscărici de clipuri ieftine, în reclame
Ce-şi prosternează caracter, talent, spirite afame;
Îşi vinde rol din scena castă în zi cu zi, golan pe stradă,
Făcând politică infam... Nevasta-i făcând teatru' ogradă!

La sfatul ţării e-un atlas de hoţi, repartizaţi pe zone,
Cu bale ce le curg din guri, că nu cunosc expresii!... Clone,
Aruncând, hulpavi, minciuni că sunt aleşi în dres, deştepţi,
Făcându-şi singuri legi, "sublime"... Se sublimând din strâmbi, în drepţi!?

Şi strada şi-a pierdut din farmec; femeile-s mai mult bărbaţi,
Într-un tupeu golan, cu blugi strângând bulan, sâni dezbrăcaţi,
Promovând sex total, divers, în locuri, părţi ale naturii...
Năvălind nesimţite-n bresle, fără aptitudini... Şarmul gurii?!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiri maladive

Am gândul dus la frumuseţi
Ce se ascund nopţile-n case;
Ori de-ntuneric sunt fricoase?...
Sau sunt promise, la băieţi?!

Fuioare fine, mici, adulte,
Dispar treptat în miez d-amurg...
Le-aş urmări unde se scurg,
Da-s obosit şi sunt prea multe.

Rămân visând, cum se petrec
-Ce norocoşi le strâng în braţe-...
Ah, de-ar fi ele doar paiaţe
D-un circ şi eu... cercopitec,

Să mă alerge în manej
Să le fac patul din arenă,
Să le fiu cric, ca o antenă,
Să fiu, eu, funia de vrej...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnarea

Ca şi cum, viaţa, nu ne-am duce-o în păcat
Şi chiar de facem răul suveran
Şi mintea, o avem zdrobită după ban...
Visăm, fără de drept, destin să-avem iertat.

N-aţi învăţat, că-n fond viaţa-i un chin,
Cei buni, frumoşi, mai dragi, se duc devreme?
Divinului, îi sunt cei protejaţii... de blesteme!
Nelegiuiţilor, le este suferinţă lungă, în griji, venin!

Organ noi venerăm, crezând că-i totul,
Plastia în chirurgie o promovăm...
Ne vindem doar frumosul... şi înjurăm;
Trăim în lux, averi, avut, crezând că-i scopul.

Dar trup, are şi asinul, yakul sau cămila...
Ce suflet poartă în munte, sau deşert?
Murim bătrân, dar prost, nu înţelept...
Lui Dumnezeu, îi cerem să ne dea cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea căprioarei

Pe Via sumbră întunecată
Din vechi Imperi' cu iz Roman,
Plecată neaoş din ţăran,
Era de cart frumoasă fată.

Fugise de noroi şi vise,
Crezuse în vorbe de ţigan,
Nici nu ştia unde venise,
Muncea şi nu avea un ban.

Nici nimeni nu ştia de dânsa
Căci numele-i fusese luat,
Nu prididea într-un păcat
Să-şi recâştige recompensa.

Se lumina din când în când
La far de noapte, fără seamă
Nici faţa nu conta, în gând
Doar timp să treacă, că e mamă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descendenţă

Cât încă îţi mai iei din timp să priveşti mersul de furnică,
să te gândeşti că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaş, să te parcurgă ca pe-un pod
şi să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-şi pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut aşa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să ştii că n-ai pierdut din tine, din tot ce ţi-au transmis strămoşi,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare şi se îmbrăcau în alb, frumoşi,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
şi ţi-au lăsat şi ochi şi gene şi inimă, să fii sensibil
şi trup, să te faci scut de ţară şi minte, din aceea pură,
să ştii salut, să dai bineţe şi la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...

... poţi să te scoli de la pământ, poţi vieţii să mai dai o tură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infidelitate

Crezare îi dai şi îţi ia ţel...
E infidel.
Munceşti pe bani, şi-ţi dă niţel...
E infidel...
E lup, te-ar rupe... şi-a zis... miel...
E infidel.
Arama, "gold" îţi dă-n inel...
E infidel.
Fier ruginit ţi-l dă oţel...
E infidel.
Îţi vinde clopot... clopoţel...
E infidel.
E hâd, mesaj de ghiocel...
E infidel.
Uman culcat, trezit căţel...
E infidel.
Cuţit înfipt în piept... penel...
E infidel.
Convins de vină... nu e el...
E infidel.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curs de frumos

Se scaldă lumea-n frumuseţe
De chipuri, trupuri efilate
De-o rasă-n pic de tinereţe
Sublimă, ca o sanctitate.

E plin văzduhul, fermecat
De mlădieri de coapse lungi,
De-obraji cu buze de-nrămat,
De ochi încoloraţi, prelungi...

Răsfiră adieri de vânt
În degete fine de zâne
Se pogorând cer pe pământ
Printre cosiţe-n lungi cunune.

Se prinde iris cerc de sfoară
Pe mijloc strâmt cu bust de rază
Şi se aşază-n şold-vioară,
Rotund, pe-o liră stând să cază.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"High tech"...

... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieşite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiţi de raze cum şarjele de laminoare,
ori plini de ţepi ca acele de brad cu vârf de gheaţă în stilete
şi păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanţe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoşei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agăţate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă şi epitete!...

... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmiţat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mişună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-şi amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din şansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moşteniri... şi-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...

rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Sunt albul dintr-un puf de omăt
Transfigurat pic de cristal
- De-mi dai căldura să mă-mbăt -
Din inima-ţi ce-ai piedestal.

Dacă deschizi azi o ferestră
O să-ţi pătrund în casă fulg,
Un picur din planeta albastră...
Mă voi topi-n urări cu sârg.

Îţi voi da veşnic gust de viaţă
Din picătura-mi de cristal,
Topit de drag ţi-aş fi povaţă
S-ai trai etern, de festival.

M-aş face magul să-l urmezi
Spre poala albă a lui Christos
La ea să poţi să-ngenunchiezi
Să ceri să fii iubit, frumos.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciclistul... sau..." Livreur de pizza"

E singurul, puştanul bălai dintre tineri,
Ce aleargă-n biciclu pe străzi pedalând
În slalom între benzi tot fugind, înaintând...
Căci timp e presant, e târziu, este vineri.

E tânăr, frumos, ochi de-azur, în albastru,
E totul o coardă de muşchi, piele fină.
La şcoală-i elevul timid, fără vină,
Nu vrea anturaj să-l conducă în dezastru.

Nici bogat, nici sărac, nu pot spune că este,
Dar visele-s multe şi vrea tot odată
Şi e fin gentilom când invită o fată...
Părinţii-s plecaţi mai demult... n-are veste.

E nou, cel mai bun, are cască, cotiere,
E mândru de job;- căci el pizza livrează.
Ban ţine, că-i place să-l aibă, nu cere...
Nu stă zi, de la şcoală-i la munci, nu şomează.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!