Daniel Aurelian Rădulescu despre sfârşit

... De-apoi

Viaţa de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmaşi
Ce fac că EUL îţi persistă,
Dar nu participi tu... Îl laşi.

De-abia atunci eşti... spiritual,
Nepreocupat de existenţă,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absenţă.

Şi nu mai plictiseşti defel,
Căci doar arar eşti, amintire
În scris; "DECES" în carneţel...
Util la act de moştenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În acelaşi ton vechi, de flaşnetă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şofer... de-o viaţă

Îs la pas, pe strada cu sens unic,
Fără s-apăs adânc pedala,
Căci am un simţământ lăuntric;
Se circulă... tot alandala.

Încerc să ţin doar inerţia,
Să mă feresc de orice "stop";
Să nu transform în noapte, ziua,
Să n-am finalul, singur scop.

Mi-am luat, pe parcurs, parteneri
Printre puţinele escale,
Ce le înscriu, trecute, ieri...
Le rup şi da şi nu, petale.

Adaug ani, câte puţin,
Şofez, preventiv, experienţe.
Ades nici nu mai intervin...
Nu fac deranj de existenţe.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovnul

În pestriţe haine şi pestriţe roluri, tânăr, joacă "moşul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulţi, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă şi cu nasul cu roşu,
Audienţa o amuză, serile la rând, fără încetare.

Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită şi vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaşte bucurii, sau de are suferinţă...
Îşi varsă în râsete, tămăduinţa în leac, de suflete şi rele
Şi nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputinţă.

E multilateral, căci trebuie să ştie tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Şi nu-i uşor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, şi-n mers pe sârma, speră a se întoarce.

E gala de sfârşit, când circul se va strânge ca să plece
Şi număru-i final îi e în cuşca "full" cu lei.
Intrat... şi-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenţie, e totu-n sânge... A murit Serghei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invers

Aş vrea să scriu cu mâna stângă
şi de la dreapta începând,
ca în arabă...
ar fi ca o reînnoire, cu plecarea-n viitor,
ce se prezumă că l-aş şti deja,
mi s-ar întoarce tot romanul vieţii, de la coperta de sfârşit,
căci aş începe cu succesul
sau eşecul,
dar cel puţin aş şti de la început sfârşitul,
însă nu al altora, scrisuri deja, bibliotecă...
al meu, ce încă nu l-am încheiat,
nescrisul chiar,
inversul...
versul, după cum se pare, fiind un deja prea banal...
până la necultural.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori stem

Ce simplu-i peisajul lumii;
doar câteva culori perene
de-albastru, verde, cafeniu
şi gri, că-n rest liliachiu
e doar frugal în flori, petunii,
cum roşu-i când se sparg din vene
şi vineţiu e nor năvalnic...
cum goldu-i aurul, de falnic.

Ce simplu, e făcut din tonuri
de nuanţe sacre, demodate,
ce doar subtil... melanj se fac
în floare, fructul din copac,
înmiresmând de gust palate
le parfumând 'n extazic, drog
din flori ce în amor se rog
reginele să-şi facă tronuri
de miere... sângele din must.

Natura-i linişte, în simbol

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de-o sticlă

Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Şi nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...

... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deşeu, sursist
Chiar fără nuanţele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neştiutul artist.

Când sul de os foiţe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....

... E ca un maraton de împlinit ambiţii
Cu bucurii deşarte de-a face noi ediţii
Ce ştiu acum de-s treceri, sfârşit de coaliţii
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din seminţe
născute-n luminişuri dintr-un putregai de foste fiinţe
şi Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... şi cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte şi-alte naţii, un migrator...
că doar aşa, nu-i un incest... şi face lume, timp să-ncânte?!?

... şi dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alţii genii
ce-nsămânţăm câmpii, cernoziom şi apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ aşa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuş final în cripte, de milenii!?!

... şi câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deţine, ne-a domesticit pe tine şi pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiraj

Mi se trage asupra-mi, cu flinte, în psihoză
Şi gaura-i gol şi multele-s gloanţe
Şi sângele-mi curge petale de roză,
Din seva de spin... îngrădit între clanţe...

... De uşi ce trântesc de pereţi fără tocuri,
Pe zidul complet, ce de cap îmi zdrobeşte;
Nebun, neînţeles, să se schimbe în trocuri
Ce inima-mi bate şi ţeasta-mi plesneşte.

Doar ochiul rămâne, de pleoape deschis
Şi-o lacrimă într-una răsare să-l scalde.
Şi-n negrul pupilei e-o lume-n abis,
Ce-mi stă să-mi mai ţină măruntaiele calde.

Am vrut ochi de-o clipă-n relaş să clipească
Şi storul s-a-nchis pe vecie, tenebru...
De glonţ sfârtecând la ieşire o fereastră
De timp... Spre sfârşit de-un hazard dezintegru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh...

Oh, naţiune, îmi plâng sfârşit de voi!
Chiar aşa rău cu toţii am ajuns,
Ca toţi -nenorociţi, lichele, proştii, boi-
Să ne conducă-n mâine... popor neajuns?

Ce e cu neamul, zis demult, al meu,
Cel ce-n istorii aveam şi acuma-l pierd,
De am blestem de atât suportat greu,
Tot nesfârşit, s-ajung să nu-l mai cred?!

Unde s-au dus bun-simţ, onoare, crez,
Ce-ar fi numai covorul paşilor eterni,
Doar să mă încalţ în rituri, să urmez
Să fiu eu dacul primilor moderni...

O fi fost bob sămânţa de altădată,
Să crească pir şi volbură de oameni,
Mă înţelenind de spuza deşănţată,
Ce o arunc... şi-mi spune că sunt seameni?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero... sau... Începutul sfârşitului

E punctu-ntre minus şi plus infinit
Cum moartea ce naşte pe noul venit,
E lipsa valorii ce-afirmă geloşii...
Iisus la atei şi păgâni credincioşii.

Ocean sau izvor pentru sursa de apă
Cum gând neînceput în final ce ne scapă.
Big Bang nu e zero, e punctul de-a fi
Un timp dintr-un spaţiu trecut ce nu ştii.

Căci lumea ce-avem din zero nu-ncepe
Cum codrii deodat' ce vor fi, au fost stepe.
Amoru-i produs sau dă el serenade...?!?
Ce nou născut are şi e din gonade...?

E golul din suflet la mortul ce pleacă
Să lase acces ca născutul să treacă,
E firul de praf din nisipul de dune
Sau stânca din ceruri, venită Genune.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături antagonice

Bacilu-şi are bacteriofag,
la parazit e eritrocita;
la nepăsare e ispita...
La ură, t-adresezi cu drag.

Insecta-ţi dă mortal şi miere;
de-i anofel, sau e albină...
De pici ca ele-n plasă, ai vină;
păianjenulu-i sunt "plăcere".

Pasăre-i pui şi este uliu,
ciuta se naşte pentru lup,
vulcani, de presiuni erup...
Nu-i toi, sfârşit, fără preludiu.

Natura doar prin tatonare
şi-a câştigat perfecţiunea;
omu-i ură, delaţiunea...
La rău, nu facem îndreptare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit

Dacă, legea a treia a dinamicii se aplică în fizica universală,
atunci moartea ne-ar da un recul, cu o forţă egală...
păcat, de atâta şcoală!

Cum, naşterea, se spune că nu poate fi din nimic, niciodată,
eu fiind deja, e clar că exist dinaintea naşterii eternităţii...
şi nici nu mai văd rol, posterităţii!

Iubirea, fiind idiopatică, este definitiv incurabilă
şi culmea, victimele nu se plâng...
e doar o chestiune de... răsfrâng!

Inevitabil, deci fiind tot rotund, nu-i niciodată un sfârşit
şi-i neînţeles cum mărul este fructul cel oprit,
că n-am fi fost; nici laicul, nici cel smerit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o flacără...

Nu-i materie viaţa, este pură energie...
Naşterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.
Începutu-i fragil, înteţitu-i cu suflul,
Roşu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuţeşte,
Apa îi este ardoarea, în înec o sfârşeşte.
Emanaţia-i suflet, cum fuiorul de fum,
Rece-şi are sfârşitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,
Zgomotul îl înalţă, exploziv în idei.
Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...
Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie
Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.
Înţeleptul emană pulsu-i intermitent...
Poate naşte un altul transferându-l ardent.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetă... suspendată

Stăm suspendaţi de gravitaţii
În echilibrul spre funebru...
Cu scut fragil de radiaţii
Fugim în Univers tenebru.

Suntem o piatră aruncată
Rotindu-ne p-un lac de spaţiu...
Trăim p-o scoarţă sfârtecată
Filozofând într-un nesaţiu.

Ne încălzim printre explozii
Dintr-un cuptor fără control;
Ne supraestimăm, nerozii,
Îndoctrinaţi c-avem vreun rol.

Nu stăpânim nici uragane,
Aversele ne-neacă semeni...
Piese n-avem de schimb d-organe...
Pretinşi la Univers, de gemeni?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Aproape neînţeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din gheţarul arctic
Ce s-a-nălţat rece mister... îşi alegând timpul când pică.

Şi timpul întâlniri îşi dă c-o întâmplare,
Voinţă dintr-un gând de o sămânţă-n bob
Ce-şi înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-şi orice suflu de-aer în vid anaerob.

Şi creşte picur cumulând fiinţe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgaşuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.

E lanţul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleştar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început şi cu sfârşit în infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!