Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Daniel Vișan-Dimitriu despre promisiuni

Daniel Vișan-Dimitriu

Promisiunea

Frumoaso cu ochii tăciune
pierduți pe-o frântură de vis,
îndreaptă-ți privirea și spune:
îmi ești tot ce-n noapte-ai promis?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

De atâtea ori

Te-am strâns în brațe
de atâtea ori
în visuri,
încât gândurile
mi-au devenit
strângătoare de tine.

Te-am privit
de atâtea ori
în poze,
încât privirile
mi-au devenit
privitoare de tine.

Mi-am promis
de atâtea ori
că te voi întâlni,
încât promisiunile
mă vor face
să-ți caut privirea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Păcat

Pot unii oricâte să-ndruge,
Să jure: "Eu nu-s vinovat!";
Când tot ce e bun se distruge,
N-ajunge să spui doar: "Păcat!"

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

* * *

Vă doresc o zi mai bună
Decât tot ce s-a mai zis!
Poate fi și mai... nebună
(Doar sunt vesel, v-am promis)
Așa c-am încălecat
Pe... ceva, și am plecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Mamzela

- Preafrumoasă domnișoară,
Ochii tăi mă înfioară,
Iar privirea ta îmi face
Vorbele deloc dibace.
N-am la dragoste măsură,
Dar, pe-aproape, e-o trăsură
Care, numai cu doi cai,
Ar zbura cu noi în Rai.
Ce spui, dragă domnișoară,
Vrei să mergem astă seară
La un tur de Paradis?
- Vai, musiu, nu m-am decis,
Dar aș vrea cu tine-n Rai
Dacă ai destui parai
Și promit, fiind eu doamnă,
Că ți-i termin până-n toamnă.

poezie satirică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Strunele iubirii

Îmi ridicasem zidul meu de gheață
în jurul unui suflet prea rănit
de tot ce-a fost frumos și s-a sfârșit,
lăsând în urmă numai nori și ceață.

Tăcerea mea era și ea închisă
în zidul gros și rece dinprejur,
căci mă feream de gândul cel impur
ce-ar fi călcat prin liniștea promisă.

Așa eram, dar tu, venind spre mine,
în lumea-n care merg atât de des,
mi-ai fost aproape și ai înțeles
că poți să mă aduni de prin ruine,

Să mă-nsoțești, să îmi sculptezi în gheață
o melodie nouă, sau un vis,
un gând frumos, un viitor promis,
și chiar un început de nouă viață.

[...] Citește tot

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Promisiuni

E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.

Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.

Te chem să mă ajuți, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre șemineul

ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sărută-mi gândul

Când simți că-ți este dor, sărută-mi gândul,
Ridică-ți ochii spre albastrul cer
Și vei simți cum sufletu-mi stingher
Îl va-ntâlni pe-al tău și, alinându-l,

Îl va purta în dulce reverie
Spre locul nostru cel secret, din vis,
În care, din eternul cel promis,
Vom mai lua un strop, sau o felie,

Din care, două inimi însetate,
își vor mai potoli puțin din dor
sorbind nectar de-atingeri mult-visate
din timpul, pentru-o clipă, iertător.

Privește cerul dincolo de nor,
Sărută-mi gândul, și-ai să uiți de dor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la promisiuni, dar cu o relevanță mică.

Daniel Vișan-Dimitriu

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tu dori

Nici vântul ce-nvolbură marea,
nici Luna cu razele-i reci,
nu vor să-mi asculte cântarea
atunci când prin gânduri îmi treci.

Ai fost, printre vânturi, mai tare,
le-ai dat, pentru mine, porunci,
să-mi facă amarul mai mare,
să nu pot cânta, de atunci?

Ai fost, pentru Lună, un soare,
i-ai fost, tu, iubit sau stăpân,
și-acum ți-a promis, ca-mpăcare,
s-ascundă cuvântul ce-l spun?

Încerc să te caut prin minte,
privesc fără noimă-mprejur,
aș vrea să te chem dar cuvinte
nu am și atunci te conjur:

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Culoarea din tăcerea frunzelor

L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în brațele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aș alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vreau și eu o stea

Mama, tata, vreau o stea
Și nu pot s-ajung la ea
Vă dau vouă un pupic
De mă ridicați un pic.

Eu sunt mic și, până cresc,
Nicio stea nu mai găsesc,
Pentru că sunt mulți copii
Care nu au jucării.

Dacă ei merg la cules
Vor alege, mai ales,
Stelele ce strălucesc
Și, pe-acelea le doresc.

Tata, mama, vă promit
Că voi fi mai potolit
Dacă-mi dați și mie-o stea
Ca să fie doar a mea.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Chemare de toamnă

Dă-mi mâna și vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!

Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu pașii foșnind,
în lumea cu raze de soare
ce roșul pădurii aprind.

De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-așteaptă mereu
și pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.

Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cafeaua de la mall

La Auchan, azi, urmând un obicei,
Am stat la masa noastră-obișnuită,
La o cafea (chiar și prin pai sorbită),
Eu, neagră, simplă, paiul... Dumneaei.

Dar, până să ne-aducă cea cafea,
Cum Ea răbdare n-are mai defel,
Iar peste drum era Coco Chanel,
A fost un dialog. Vi-l scriu așa:

-Iubitule, mă duc să văd ceva!
N-am să întârzii, stau puțin, promit!
-Poți să întârzii, sunt obișnuit!
Crezi că-ți ia locul alta? Ea, scurt: -Da!

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat și-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
și multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere și dor și suspin.

Iar noi le-am primit încântați
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintați.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Poarta visului meu

Oprește-te la poarta mea de vis
Și n-o-ncerca! Acolo nu au loc
Aceia ce continuă un joc
Pe care să-l încheie au promis.

De vei rămâne, totuși, să privești,
Ce vei găsi acolo,-n lumea mea,
Nu-ți va plăcea, nu te va încânta,
Căci vei vedea ce-nseamnă să iubești.

Acolo timpul pare nesfârșit,
Secundele-s uitate-ntr-un sărut
Atât de dulce, cald. E absolut!

Iar visul meu, de poartă-adăpostit,
Nu poate fi de lacrimi asuprit,
Ci numai de iubirea ce-am voit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Calea gândului

Cuvintele mele, în noapte,
mai calde, mai tandre, mai dulci,
coboară din stele în șoapte
ce vin și se-aștern când te culci.

Îți sunt adăpost și speranță,
suport, mângâiere și vis,
sunt viața perfectă, romanță,
lumina din raiul promis.

Citește, zâmbește și iartă
acele cuvinte ce dor!
Trasează pe-a cerului hartă
o cale de gând arzător

Pe care,-n cuvinte flămânde,
să-ți vin, să m-aștern într-un rând
iar tu, cu privirile-ți blânde,
să-l poți mângâia: "Pe curând!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaște zori sau asfințit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veșnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viața le privește, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul și-n amurg se pierde,
fără să-și regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sunt cel mai bun [Rondou... de candidat]

Sunt cel mai bun și vreau să vă supun
Dorința mea: de-acum să fiu imun...
(Așa-s de bun, că mă uimesc pe mine
Că pot să mă prefac atât de bine
Și pot în jurul meu să vă adun).

Vedeți, eu nu mă-ncred ca un păun,
Și nici nu țip spre voi ca un nebun,
Mănânc sarmale, nu mâncări străine,
Sunt cel mai bun.

Vă jur că n-am să fiu un căpcăun
(La unele, nu știu de m-aș abține,
Măcar puțin, în brațe, de le-aș ține)
Să mă votați, eu asta vă propun,
Nu fac promisiuni, dar pot să spun:
Sunt cel mai bun.

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Rugă pentru Moș

Moșule, te rog frumos,
Fii și tu mărinimos:
Când vii cu desaga ta,
Adu-mi și pe mama mea,
Că mi-e tare dor de ea!

Eu te-aștept, cu drag, de-un an,
Nu cer un cadou sau ban,
Dar, cu mama să mai stau,
Un pupic măcar să-i dau,
Să mă țină-n brațe, vreau.

Nu mai vreau nici jucării,
Sau hăinuțe de copii;
Dacă tu ești bun și drept,
Eu, cu mama te aștept,
Să mă strângă ea la piept.

Moșule-ți promit acum
C-am să te aștept pe drum,

[...] Citește tot

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Vișan-Dimitriu despre promisiuni, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Rafinare tematică

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook