Daniela Pârvu Dorin despre suflet

În acest început repetat...

Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul...
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat...
‘'trebuie stinşi tăciunii rămaşi''
îmi spun, repetându-mi... în van
simt cum bucăţi din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an...
02.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (2 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, te rog...

simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare
mi-e sufletul ţăndări, in fâşii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
şi... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut şi nu pot înţelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
şi nu mai ştiu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
şi cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
şi mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
şi-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia noastră de verde

Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se opreşte fiinţa din plâns
când înveţi să frămânţi vindecare...
cu gândul acesta din viaţă mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subţire...

27.02.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o Cleopatră de neclintit

Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forţa în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătăţii
şi devin spectatorul propriei vieţi
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice aşteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc...
şi-n aceeaşi mirare să-i cer toamnei zori de-mbrăţişări

Fericit nu poţi fi decât
dacă te adăposteşti în sufletul cuiva
proaspăt ieşit din placenta singurătăţii
şi nu ca dintr-o cămaşă de forţă
vrei să aparţii unei lumi rămânând liber
Strigă că ai nevoie de-o inimă nouă,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce răscolire de gând!

Ce răscolire de gând!
unu din doi pleacă mereu primul
ce abur, o fi şi sufletul cel fără de nume căzând
ca un răsărit arcuit în întuneric, te simt
e un colţ de zid scorojit
ce-l priveşti peste umăr în uitare
acuză-mă de calvarul de a rămâne în iubire smerit
(cu sau fără păcate)
acuză-mă de slăbiciuni visătoare
sau ceartă-mă de toate sentimentele mele...
în larg aruncate...
(ce răscolire de gând!)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Poeme de duminica (1 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure de pământ

Nu mai ai timp nici sa cobori în tine,
fericirea-şi ridică biserică fără altar
simt miros de fân cu flori pînă-n artere,
din mine se pleacă greu,
mi-e frică pentru cînd se va faceşi-n lume tăcere...

ce zbor apăsat mi-e aşteptarea,
cu foarte puţinul din ziua de ieri
îmi rămâne sub piele
cerneala cu care îngerii scriu scrisorile sfârşitului
ieşind din cuvânt
storcându-mi sufletul ca pe un strugure,
mult înainte ca trupul să se ascundă
în fagurele de pământ...
29.08.2019

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Din creatiile nepublicate (29 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate de aceea...

Ştii, doar ce rană deschisă e ţipătul nestrigat!
am auzit, că suferinţa e iubitoare de oameni,
chiar dacă poezia-mi împinge sângele în aortă,
tot iese un vers din rând şi-ncepe să doară...
cu faptul că viaţa nu merge-napoi, sunt împăcat...
suntem un zâmbet amar într-o tristă sahara!
numai visul îmi spală sufletul şi-mi netezeşte patul
Şi iar cad în solitudinea mea sfântă!
(ştii, cheile împărăţiei iubirii, se spune
nu se afli decât într-o singură viaţă!)
poate de aceea, murim de mii de ori
şi nu ne naştem... încă!

13.02.2022

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Duminici (13 februarie 2022)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogorârea din singurătate....

Eu cred că pogorârea în singurătate
se face în cea mai profundă linişte,
nu ştiu cum se numeşte
când ţi-e scris în destin
să simţi vibraţia cuvintelor
care tocmai pe tine te conţin...
când fiecare literă e un strigăt, o treaptă,
o vibraţie, o litanie
o larmă de voci, o chemare
o spovedanie/poate
de aceea hrănesc pasări ca şi cum...
mi-aş hrăni sufletul
(pentru câteva virtuţi mângâietoare)
şi pentru atât m-aş împărţi pe din două...
aşa m-aş rezidi azi: cu totul şi pe deplin
ca şi cum, visez să mai trăiesc (ceva)
ceva care să mă transforme... în rouă!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem de duminica, Amprente (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara-i pe sfârşite

După atâta trudă, abia îmi aparţin
în anotimpul ce vine cuminte
azi port umbră-n loc de haină-
şi mă gândesc să trag peste mine sufletul tău
nu fac o dramă
că vara-i pe sfârşite
dar toamna mi te-oglindeşte in fereastra de zi...
simt totul ca pe-un nou început
dar mi-e teamă!
mi-e teamă să închid ochii
înserarea să nu-mi devină nemărginită...
de aceia am nopţi albe şi zile gri!
când spun că mi s-au furat toate bucuriile
vii tu să-mi pui peste tristeţe balsam!
iubesc toamna, te iubesc şi pe tine,
te-aştept... mai cred in vise,
că... visuri nu mai am...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (16 iulie 2018)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lună plină şi am gânduri şirete?!

E lună plină,
sufletul m-a-nchis pe afară
şi-n mine nici o lumină
aripile care-mi cresc
nu mai duc la odihnă
zborul nu mi se mai pare firesc...

Şi pe acelaşi cer de metil
o eclipsa din nelinişti îmi ţes
când ştii că nu te mai poţi reîncarna
visele trebuie duse la azil
există un azil de vise,
nu mai întreba!

Aşa fac cu mine mereu... şi nu ştiu de ce...
e lună plină şi am gânduri şirete?!
te plângi că nu mai ştii să te asculţi,
dincolo de trecut si dincolo de orice
asa e, trăim cu faţa la perete,
viaţa are un dirijor din umbră

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin (15 noiembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest...

Motto: "Mie dor de mine cu sufletul altuia''(I. Teodoreanu)

Aşa ne vom sabota căutările,

trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,

îmbrăţisăndu-ne strâns sau chiar iubindu-ne

din când în când...

fericirea nu mai poate fi densă,

avem de străbătut în lat şi-n lung

o lume nebună

numai în intraductibilul gest

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (12 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... ca un fragment de spectacol

Motto: "Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa:
nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat." - Seneca

Spectacolul este despre viaţa care nu ne aparţine
despre cum trăim precum actorii,
care-şi mimează rolurile,
care schimbă mai multe măşti,
un altfel de mymesis într-o altfel de reflectare (ca-n piesele antice)

A zidi un teatru cu viaţa ta e un spectacol viu,
de trăit emoţii, ratări, lumini cu umbre şi bâlbâieli,
iubiri şi dialoguri fel de fel(împărtăşind o identitate comună!)
jucăm pe aceeaşi scenă veche, mereu Fericirea
de cele mai multe ori, cu sufletul făcut bucăţi...

Viaţa rămâne un fragment de spectacol,
un teatru de operaţiuni şi de război
până-ntr-o zi când nici nu se aude cum cade cortina!
cum pleacă viaţa din noi în veşmânt de catifea,
cu sufletul fugit de la locul faptei...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (30 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminează-mă, Doamne!

Vin spre Tine Atotmilostive,
ca niciodată...
caut spre Cer, un gând înţelept,
greşit-am mereu,
de-o mie de ori şi-ncă-odată
vreau să mă-ndrept,
miluieşte-mă pe mine, căzuta
eu, ucigaşa cea vinovată
a sufletului meu...
vreau să cânt azi, Aleluia
neştiind câte zile mi-a mai rămas
luminează-mă, Doamne!
ajută-mă să mă-ngrijesc de mântuirea mea
de păcatele mele mă desprinde
îţi cer îndurare!
Mă supun!
am ajuns în al unsprezecelea ceas,
Atotîndurătorule,
haina sufletului abia mă cuprinde
pune-mi în zile un început mai bun!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, RUGACIUNE (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabila poveste de iarnă...

Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalţi''(I. Vulpescu)

În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte şi mă-ndemn
cum să ies din fundăturile zilnice,
punând sub microscop, pentru tine-un poem...
ca şi cum mi-aş cere, mie, iertare
(de fiecare dată-i la fel )ca pe un ultim vis de iubire, te caut
(nu ca pe-un blestem)
ninsorile mă plâng pe dinlăuntru
pentru mult timp, scăpate-S iar din calendare...
întind mâinile... şi nu ştiu de ce umbra mea e o pasăre...
de ce copilul din inimă, nici azi, nu ştie să zboare...
remarcabilă râvnă la umbra cuvântului sfânt (dacă-ai şţi!
cu fiecare privire-n oglindă se moare
încet şi limpede, cât de limpede-i intrarea-n pământ!)
irevocabilă poveste de iarnă...
simţi pojghiţa de viaţă peste izvorul ce sunt?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (31 decembrie 2021)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!