Din cer
O șoaptă de cer mai spală iubirea
De rele, de doruri, de orice cuvânt,
Când noi, supărați, ne pierdem cu firea,
Asmutem săgeți și-aruncăm vorbe-n vânt.
Suspinul pădurii ne-alină un gând
Și frunza oftează plutind ca un basm,
Ne zbatem în clipe, fiori ucigând,
Iar limba se umple de dulce sarcasm.
Cu zorii ce mâine apar peste noi,
O rază de soare ne-nvăluie-n cânt,
Ne ținem de mână, zâmbind, amândoi,
Ecoul își spune cuvântul cel sfânt.
Aceasta-i povestea! A mea și a ta...
Șuvoiul ne pierde în amănunte,
Tu lasă-l să curgă și nu cerceta,
Nici frunțile-n cer n-or să se încrunte.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capul bunei speranțe
Din cutii învechite în amintirile lor
s-a ridicat aburul mirării
uneori
și întrebările își făceau loc prin datul din coate
pe la colțurile pietrei
a cărei traiectorie viza capul unei bune speranțe
înotau în amonte fără să înghită marele val
le înghițea el
apoi avalanșe de cuvinte se rostogoleau nemilos
tăiau
adânceau răni vechi
sângerânde și neînchise în carapace
pe ecran
litere fumegânde unduiau gânduri
se pierdeau în partea de sus
la mijloc a rămas
pironit
sfidător un singur cuvânt ligibil
speranța
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai cade o stea...
Mai cade o stea și mă ninge,
Se-ngroapă puterea de-a râde,
Se spulberă-n norul de sânge
Istorii perfide și hâde.
Mă-arunc printre roua de piatră
În strigăt de-acvilă și lance,
Din neguri, un vuiet mai latră
Pe serbede timpuri dușmance.
Ca gândul ce-n valsuri se frânge,
Sau drumuri se-nnoadă în ură,
În suflete negre și ciunge,
Pe "treizeci de-arginți", îl vândură.
Nimic nu mai e ca-nainte,
E iarnă în mine, tăioasă,
Zăpada înghite cuvinte,
Și doamna-i venită, și-o coasă...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preț de o secundă...
Preț de o secundă, totul stă pe loc,
Labirint de vise ninge peste timp,
Crâmpeie de ceață nu mai sunt deloc,
Lunatice zboruri trec prin anotimp.
Frunze, pomi dansează într-un film final,
O descătușare încearcă în zori
Simfonii de aripi, dar sunt bieți actori
În decorul galben, tandru și banal.
Umbrele din suflet se pliază-n nori,
Clipe agitate păsări fâlfâind
Colorează-n doliu, gândul, uneori,
Când, spre universuri, ochii și-i întind.
Petale de Soare se răsfrâng pe cer,
Lăcrimează-n rouă și cad pe pământ,
Făcând loc zăpezii, cumplitului ger,
File din povestea Cuvântului Sfânt.
poezie de Daniela Tiger din Împăcare - Pricesne și poezie ortodox-religioasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe munte de flori
Când astăzi e mâine, pierdut în trecut,
Cu suflete strâmbe, cenușă în pori,
O aripă-n șoapte din noi s-a născut,
În bocet de mamă, pe nori călători.
Din cruci sângerii, priviri fumegânde
Înalță un strigăt spre riduri de nori
Să fugă de fiară, să scape de-osânde,
Uitând păpușarul să tragă de sfori.
Ar mai fi speranță fără legământ?
Curcubeu de slove plouă peste noi
Mâini încrucișate peste locul sfânt
Mătură din calea-I negru și gunoi.
Pe cărări de vise, pe munte de flori
Între cer și gânduri, între zbor și cânt,
Doar o adiere în rugi să implori
Pentr-un strop de pace ori cuvântul frânt.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kitsch-uri
Pietre-ngândurate peste val de seară
Își aprind din inimi șoapte înghețate,
Le desparte vina și-uită să mai ceară
Un tribut sălbatic la porți de cetate.
Dar iată și timpul se proptește-n ceață,
Nimeni nu-nțelege larma din privire
Când ruga se-nalță dintr-un cuib de viață
Lung urcușul scării, rea nepotrivire.
Dezmierdat e gândul, mă pierd în cuvinte,
Cioclii de iluzii se ascund prin umbre,
Fumuriu e versul, dar merg înainte
Înotând prin mine ori pe vise sumbre.
Singură cu cerul îmi aștern răbdarea,
Nicio răzbunare nu-i atât de dulce,
Efemer e jocul, se uită trădarea,
Până și călăii vor vrea să se culce.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ninge pe gânduri...
Când ninge pe gânduri, departe-i furtuna,
E pace în steaua ce nu se dezminte
Și ninge pe soare, și ninge întruna,
Iar albul îngheață-n puține cuvinte.
Mulțimea de drumuri împarte ninsoare,
Copacii feerici, din munți, dau binețe
Pe buze-ntrebări, nu știam ce-o fi, oare,
Cu aripa nopții pe căi îndrăznețe.
Zăpezi liniștite, tablouri, ca-n basme,
Prin fulgii albaștri, nu-i strop de durere,
Fug relele-n cârduri, cu ele, fantasme,
Și toate se-ngână cu-n punct de vedere.
Cortegiul de iarnă alunecă-n fraze,
Doar rugile zboară spre ceruri înalte,
În slalom de vise, formându-și noi oaze,
Popasuri în stații și treceri prin halte...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniela Tiger despre cuvinte, adresa este: