Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Diana Dancu despre iubire

Punctul pe iubire

A te defini ar însemna
să-mi dau jos hainele încet, în pragul ușii
așezându-mă lângă tine fără asteptări, fără uitare.
Eternitatea ar fi o secundă de dragoste
făcută legați la ochi și de mâini, cum se cuvine
atunci când iubirea devine o artă, nu o luptă
se schițează gesturi fără să le cunoști de dinainte
fără să știi când și dacă soarele rasare.
Împărțind singuratatea la doi, o fracție simplă
am înțeles că numărătorul e amorul rece
numitorul suntem noi, de mână sau spate în spate.
Fiecare comoară de-a ta mi-o voi îngropa între oasele grele
sau poate între membre, unde nu te vei uita decât tu
curiosul pirat al cărnurilor
cu un papagal pe care doar eu îl pot vedea pe umăr
și o singură corabie cu doi căpitani.
S-au vestejit copacii aplecându-se lacomi
după trupurile noastre călare pe vânt
imitându-ne strigatul au muțit
nedormindu-ne nopțile au obosit.

[...] Citește tot

poezie de (aprilie 2010)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihnește deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Și când îți voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma așteptam să o văd vreodată
voi ști ca așteptarea ei
a fost mai lungă decât orice liniște
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiți.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
și mă așez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind și gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci

[...] Citește tot

poezie de (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neliniști vechi

Pentru amanți,
ploaia e boala ce li se lasă pe piept;
o camașă de cărbuni ce-i îmbracă
în obscenitatea cerului searbăd și plat
a cărui muzică se aude doar în balțile
risipite printre tălpi, mașini, lacrimi și trepte.
Pe ei îi amorțește sub felinare înguste,
cu obrajii reci împreunați, unul într-altul.
Paradele lor androgine se întind peste străzi
cu dansuri inocente de buze plouate,
adăpostite de streșinile caselor în care nu mai face nimeni dragoste.

Pentru ploaie,
boemii sunt vulturii ce i se hrănesc cu leșul
picurând, ce nu se răcește niciodată
încălzit de pelerine groase sau umeri goi și ascuțiți.
Picioarele lor încurcate aleargă mereu la întâmplare
înghit lacomi apa îngerească, își uită umbrelele
în cafenele îngrășate de fum și polemici
băieți speriați și fete romantice o privesc pe fereastră

[...] Citește tot

poezie de (13 septembrie 2009)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la iubire, dar cu o relevanță mică.

La chanson passive de la nuit

Căderea grea a somnului
trosnește mai greu decât căderea ploii pe mii de mașini
mii de grădini, mii de umbrele sub care se ascund
mii de capete cu mii de iluzii.
Fire de iarbă lungi se întind
ca îndrăgostiții dimineților
se amestecă prin genele noastre negre, somnoroase
atinse adesea de frunze ce cad ca și cum nu ar fi fost niciodată.
Cad ca stramoșii, cad resemnat.
Vom învăța și noi, oare, căderea?
Ne vom ține timid de mână cu timpul
și când ne va da drumul, îl vom lăsa să ne întoarcă spatele?
Purtăm pe sub pleoape lacrimi
și-n somn uităm de durere
ca să uitam în durere de somn.
La buletinul de știri nu vor spune niciodată
că s-a inventat un leac
pentru uitare.

poezie de (9 decembrie 2009)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Post-mortem

Ne-am legat în fiecare zi la ochi
de-a baba oarba, de-a v-ați ascunselea ne jucam
pe tabla mare de sah, orașul
plin de pioni buimaci, regi și regine
ținându-se de mână
și nebuni, mulți nebuni.
Am uitat ce am vrut să-ți spun în nopțile
în care mă ascultai cu ochii împânziți
cu dragoste și momente
mi-am amintit acum, post-mortem
un cadavru visător
plin de cuvinte sfârșite de timp
stinse cu ceară.
În plămâni nu mai e aer
doar cerneala pe care am înghițit-o
sărutându-ți scrisorile
doar sarea pe care am strâns-o
de pe buzele înmuiate în lacrimi
și, din când în când, în apa mării.
Pe trotuarul pe care sunt acum întinsă

[...] Citește tot

poezie de (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu suntem păsări cântătoare

Vom putea vreodată să nu ne mai temem
și să zburam lângă păsări
cu aripi pe care, din când în când,
mai picură sângele negru al zorilor?
Să nu mai fie spaima
de a rămâne necunoscuți și nerostiți
de buze străine și indolente.
Voi zbura lângă o ciocârlie
ea va cânta bucuria, eu o sa tac uitarea
respinsă de pământ și de moarte
o viață ramasă pentru a cere
iertare, iubire și hrană din voi
din toate chipurile strâmtorate în poze
prinse în momente ce se încăpățânează să nu se repete.
Fiecare imagine e un mic cimitir
al zâmbetelor.
Am supărat mări și munți
neștiind să planez, am învățat prăbușirea
încă de când m-am prăbușit din pântece.
Văzduhul nu mă ridică lângă ciocârlia mea sură

[...] Citește tot

poezie de (aprilie 2010)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenții, adesea fără perdea
muza secolelor, soția mărilor, târfa nopților
spaima ei hranește lașul cu bravură
lacrima ei sfârșeste povești și începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeițe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaște
dacă nu ar cunoaște o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopțile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu același pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deși nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naște, când moare, când vine
când pleacă sau când țipă vreun om oarecare
când plouă când știe sau nu știe vreun cuvânt oarecare

[...] Citește tot

poezie de (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana DancuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Diana Dancu despre iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook