Dimitrie Bolintineanu despre timp

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu trăieşte decât în timpul cât a iubit.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!

tristih de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt ca omul acela care, după ce a clădit un palat măreţ, după ce s-a îmbătat de fel de fel de vise că va trece la umbra lui o viaţă fericită, vede picând într-un minut edificiul său.

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziulé

E timpul cînd pe valuri eterul înstelat
În toată-a sa podoabă se scaldă în tăcere,
Cu murmur dulce vîntul adoarme legănat,
Iar inima mi-e plină d-amor şi de plăcere!

Şi timpul urmă cursu-i de roze împletit.
Oh! să sorbim din unda plăcerii ce se duce!
Vezi, noaptea e frumoasă, Bosforu-mbălsămit!
Să ne-mbătăm de viaţă, amanta mea cea dulce!

Amoru-ţi mă răpeşte! Iar ochii dulci ai tei,
Mă-mbată de plăcere, robesc a mea căţare.
Suflarea gurii tele e frageda suflare
Ce răspîndeşte gura amabililor zei.

Plăcerea se-nsoţeşte cu crude suferinţi
Aşa cum pe mormîntul frumoaselor fecioare,
Cu lacrimile calde ce vărs triştii părinţi,
S-amestecă ghirlande de flori desfătătoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunoscusem încă amorul, zilele mele treceau liniştite şi monotone: tu venişi şi mă învăţaşi a iubi... Acu nu mai este fericire pentru mine... fericirea mea nu mai este a mea, ci a ta; precum tinereţile, graţiile, cugetările mele sunt ale tale, ca să te dezmierde şi să le fărâmi sub picioare-ţi.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zic unii, că acei ce se înamoră la prima vedere de o femeie nu sunt înamoraţi în adevăr; că nu este altceva decât o patimă senzuală inspirată de admiraţiunea pentru frumuseţea fizică. Că un amor adevărat are trebuinţă de lung timp de a se cunoaşte.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze şi diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce şi luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Şi câmpul verde o să-nflorească,
Şi o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbeneşte,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Şi al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubeşte!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze şi diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.

Soarele dulce şi luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Şi câmpul verde o să-nflorească,
Şi o să fie cerul frumos.

Iar eu ca frunza ce-ngălbeneşte,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Şi al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubeşte.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Noaptea cade-ntunecoasă,
Oastea trece la bătaie,
Iar pe stânca aburoasă
Arde luna cea bălaie.
Ai, băieţi, p-acele maluri
Unde armia s-adună,
Unde Oltul geme-n valuri
Să ne batem împreună.
Mândra mea cu faţă albă
Şi cu buze rumenite
Dete spre această salbă
Şi paftale aurite,
Dete salbă la domnie
Şi paftale şi rochiţă.
Însă mie, însă mie
Mi-a dat dulcea ei guriţă.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile poetului român

— "O, pentru ce, poete, în cânturile tale
Tu plângi această ţară în care te-ai format?
Şi florilor ce creşte în astă verde vale
Le spui cu ochii-n lacrimi că iarna-a-naintat?

Dar ce lipseşte oare acestor ţări frumoase?
Nu vezi locuitorii cât sunt de mulţumiţi?
Că nimeni nu se plânge de zile dureroase
Ş-aceasta dovedeşte că ei sunt fericiţi.

Când plângi această ţară tu eşti în amăgire;
Legi, arte, instituţii în sânu-i înfloresc;
Tot ce chezăşuieşte o dulce fericire,
O dulce-ndestulare, nimica nu lipsesc.

— Nimica nu lipseşte din câte zici tu mie,
Aici pământul nostru e binecuvântat,
El varsă râuri d-aur; dar îţi voi spune ţie:
Lipseşte libertatea, şi tot e întristat."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai revenind de la Dunăre

Domnul României către ţară vine
Strălucit de-nvingeri de prin ţări vecine.
Lasă să purcează corpu-i de soldaţi
Şi rămâne-n urmă cu şase bărbaţi.
Dar le vine ştire că-n dumbrava deasă
Îl pândesc cinci sute turci, oştire-aleasă.

Printre-a serii umbră cu-ai săi scutieri
Domnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri.
Turcii în bătaie strigă cu putere,
Iar eroii noştri se luptă-n tăcere.
O minune mare! Turcii sunt învinşi!
Numai domnul taie patrusprece inşi!
Apoi urmă calea-i. Iară luna plină
Le aşterne drumul cu flori de lumină.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!