Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dragoș Niculescu despre boală

Poem

Tu îmi luneci peste gând
ca o pasare bolnavă,
ca un corb zburând flămând
într-un pântec de epavă,
ca un lup pe o banchiză,
sub apusuri boreale,
ca și sfinții albi din friză
peste furturi de Graale.
Și atunci te-nchipui iar,
dulce-amară agonie,
piatră rece de hotar,
care-mi zbori în veșnicie.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la boală, dar cu o relevanță mică.

Viitorul anterior

Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.

Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.

Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.

Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire

Iubirea mea tristă și rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărțirea,
ci spaima de după război,
când, liberi și singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuși,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuși.

Noi umbră ne-am fost și lumină,
și ochi, ca și lacrimă-n zbor,
legendei de moarte și vină
eroi i-am rămas în decor.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n ființă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghițită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un șurub de teasc ‒
Am așteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă și frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăț în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada omului cumsecade

Mi-a plăcut un fel de om în viață,
Lui îi scriu azi una din balade,
Celui ce n-a fost nicicând paiață:
Mi-a plăcut de omul cumsecade.

L-am găsit la greu și la nevoie,
Poate-nsingurat și el ca mine,
L-am găsit și marțea și-ntr-o joie,
I-am citit în ochi luciri de bine.

Dar l-am prins pe om și-n veselie,
Am ciocnit atunci cu el paharul;
Poate chiar o tainică regie
Aruncase peste noi cu zarul.

Ne spuneam "Salut și numai bine!"
Când ne despărțeam spre zări opuse,
Și simțeam cum mulțumiri de sine
Îmi creau, nervos, un fel de tuse.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Școala de văduvi

Iată cearta revoluției cu lumea,
și cum se face de ne-ajunge lanțul mecanic al istoriei,
ca o cătușă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viața omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparținându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe brațele fine, gălbui,
de țăran degenerat, preacurvit și amețit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparține, ei pretind că au obligația
morală de a ține minte pentru noi toți. Și pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid și sfânt,
nu le-au uitat și nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Și le mai fac perne, din când în când, așa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viață, aidoma fierului înroșit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
și a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naționali

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frontul inzibil

Iubirea noastră-i ca un front de luptă,
nu știm dacă ne vom întoarce vii,
deși drapelul are pânza ruptă,
îl vom purta la piept pân-om muri.

Din părți opuse zboară-ntr-una bombe
ce explodează-n flăcări peste tot
și din tranșee, ca din catacombe,
soldații disperării fac ce pot.

Dar, ce ciudat, e-o luptă a tăcerii,
decorul incendiar e-adânc în noi,
și, fără zgomot, gloanțele durerii
cu-atât mai rău lovesc în amândoi.

De sub pământ, din adăpost de lemne,
nici telefonul nu mai sună-acum,
se dau comenzi de-acțiune doar prin semne
care dispar în pâcla grea de fum.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mașina timpului

Spuneți-mi, cât e ora?, căci ceasurile țipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minții
Și sub dictatul vremii abdică-n masă prinții,
Și toți profanatorii de vieți fumează pipă.

Spuneți-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceți pârlitoarea pe secătura mâinii
Și-un popă peste nație să biciuiască dracii.

Spuneți-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieți contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele liniști de clar-obscur și sare.

Spuneți-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuși de cârpă naște, cu drumul previzibil
Și-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea scurtele ierni

Ca lama unui brici mă taie raza
și sângerez cu boabe de argint,
mi s-a topit, a jilțului, speteaza,
răceala ei curată n-o mai simt.

Picioare de cleștar o iau la vale,
ce-a mai rămas din neguroase oști,
când jilțul meu de ghețuri se prăvale
și-ncepe anotimpul pentru proști?

Nimic lumina și nimic seninul...
Prinsesem pojghiți aspre, de taiga,
mă oțelise la privire vinul,
pe care-l beam gândind la dumneata.

Mai viscolea cu patimă de glonte,
mai nimereai să vii din când în când,
te așteptam pe blănuri de arhonte
și focul înmuiam, să-ți fie blând.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până atunci

Se albăstrește cerul, e semnul lui de viață,
bunavestirea orizonturilor moi, rememorarea
aceleiași clipe a sărbătorii fără trâmbițe.
De-acum încolo copiii se vor naște singuri,
animale împăiate vor popula asfaltul aluvionar
al străzilor, iubitele sodaților fără chip vor deveni
fete în case uriașe, părăsite, cu geamurile veșnic
deschise înspre câmpuri.

Să începem să cunoaștem mai bine boala
aceasta a rămânerii în viață, trasul de clopotul
infinitului, cu bătaia de-o clipă, să creăm un limbaj
prin care să putem povesti cum trebuie urmașilor
dansul neregulat al frunzelor!
La o depărtare de-o soartă cântă un pian negru,
La o depărtare de-un icnet coboară Dumnezeu
în câte-un beci să își ia murături proaspete.

Va veni o seară în care voluntarii cerului vor face
de gardă la catafalcul muzeelor, va veni o clipă a nimicirii

[...] Citește tot

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oglindă pe roți

Eu cunosc o poveste bizară,
Despre-un om rătăcit pe pământ,
Ce iubea, n-o să credeți, o gară
Și visa trenuri luate de vânt.

Îl vedeam hoinărind printre șine,
Luând în mâini să miroasă cărbuni,
Parc-o boală vroia să-și aline,
Ca pe-un dor ce mereu îl amâni.

Ba-l prindea ora chiar de-nserare
În triaj, sau în câmpul deschis,
Și-adormea în vagoane marfare,
Ascultând șuieratul prin vis.

Dar privea pân-atunci ca-ntr-o carte,
Dinăuntrul vagonului gol,
Stele mii, crânguri, lanuri, departe,
Într-un cântec de greieri domol.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Și bătea ca nebunul cu ea în pământ
Și-n copaci și-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemișcarea de sete,
Îi încărunțea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontal㠖 genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-și portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în lavița bolii:
Auziseră ai noștri că făcând pe morții
Își pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Și făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-și aminte
Și laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minții până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânță.

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri și buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică și durabilă pe care o credeam veșnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraș întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanșe
de oameni și vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălțime în micuțul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrț în orașul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine șlefuită.

Mă gândesc să facem un lanț uman în jurul ei,
să ne-așezăm în fața ei cum putem și s-o apărăm cu viețile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluțe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranță că
în momentul sinistrului va fi distrus și acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcții
ale civilizației, care îmbogățesc neprețuit viețile.

[...] Citește tot

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dispariția iernii

Copiii râd și parcă dănțuie,
Cu o mână ascunsă la spate, pe seceri.
Și, ca într-o joacă, râzând, - harșt -,
Dintr-o dată retează nasul părinților;
Plesnește sângele, dar nu înroșește zăpada,
Ci intră-napoi în pământ.
De-aia se crapă pământul, altfel
Și-ar face copiii lunecuș pe sângele părinților.

Bucurându-se ca de-o minune,
Cei mici le-așează nas nou:
Din morcovi de hârtie și câlți,
Prins cu zgârci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Știu că acum vor da să plece
Și-apoi le vor înfige cărbuni smoliți
În locul ochilor,
Înșurubându-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să știe;
Se mai văd o clipă-n oglindă,

[...] Citește tot

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Dragoș Niculescu despre boală, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info